Convenţia de la Viena din 1980. art. 53
între părţi a intervenit contractul de vânzare-cumpărare de dioxid de carbon lichefiat la 5 decembrie 2003.
Cu ccic şase facturi anexate la acţiune, semnate de primire de împuternicitul pârâtei, reclamanta a tăcut dovada că a predat pârâtei, în perioada aprilie 2003 – august 2004, diferite cantităţi de dioxid de carbon lichefiat, reclamanta depunând la dosar scrisorile de transport internaţional şi declaraţiile vamale de trecere a frontierei spre Republica Moldova a mărfurilor preluate de delegaţii pârâtei.
în condiţiile în care reclamanta a făcut dovada predării mărfii, pârâta nu a tăcut dovada că a plătit preţul mărfii. în atare situaţie, aplicând şi dispoziţiile art. 53 din Convenţia de la Viena privind vânzarea internaţională de mărfuri din 1980, Convenţie la care România este parte din 1991 şi care constituie dreptul românesc al vânzării-cumpărârii internaţionale de bunuri mobile, pârâta a fost obligată la plata sumei cu titlu de preţ.
Sentinţa arbitrală nr. 20 din 6 februarie 2008
