Înregistrare mentiuni în registrul comertului cu privire la denumire firma, sediu, domeniu principal de activitate, obiect activitate, aport asociati, capital social. Tardivitate exercitare cale de atac – recurs – împotriva încheierii judecatorului delega


Pentru a dispune astfel a retinut judecatorul delegat ca sunt îndeplinite cerintele legale în conformitate cu disp. art.331 din Codul de procedura civila si ale Legii 31/1990, Legii 26/1990, republicata.

În legatura cu aceasta hotarâre Administratia Fondului pentru Mediu a formulat cerere de repunere în termenul de recurs motivat de faptul ca petenta si-a schimbat denumirea în perioada în care reprezentantii AFM se aflau în inspectie fiscala la petenta (fosta S.C. V.S. S.R.L.).

S-a sustinut ca abia la 29.10.2007 a aflat ca fosta S.C. V.S. SRL a fost cesionata capatând un nou nume, un alt administrator, un alt cod CUI precum si un nou sediu social.

Întrucât fosta S.C. V.S. S.R.L. înregistreaza obligatii restante la bugetul fondului pentru mediu, în cuantumuri mari si pentru ca a aflat despre încheierea pronuntata abia la 13.11.2007, AFM a solicitat repunerea în termenul de recurs.

S.C. V.S. S.R.L. a formulat întâmpinare invocând în aparare exceptia prescriptia termenului de recurs, lipsa interesului AFM si lipsa calitatii procesuale pasive a AFM Bucuresti.

Partile au formulat concluzii scrise anexate la dosar.

În aparare S.C. V.S. S.R.L. a anexat la dosar copie de pe Monitorul Oficial al României nr.2966/16.X.2007 în care a fost publicata hotarârea AGA nr. 2/16.10.2007.

Analizând cererea de repunere în termen, Curtea retine urmatoarele:

Conform art.103 Cod procedura civila „neexercitarea oricarei cai de atac si neîndeplinirea oricarui alt act de procedura în termenul legal atrage decaderea, afara de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeste ca a fost împiedicata printr-o împrejurarea mai presus de vointa ei. În acest din urma caz, actul de procedura se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicarii în acelasi termen vor fi aratate si motivele împiedicarii.

Conform disp. art.6 alin.3 din Legea 266/1990, republicata termenul de recurs ce poate fi exercitat împotriva încheierilor judecatorului delegat privitoare la înregistrari în registrul comertului este de 15 zile si curge pentru orice alte persoane interesate decât partile de la data publicarii încheierii sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial, partea a IV-a.

În speta, A.F.M. a sustinut ca a aflat despre încheierea judecatorului delegat la 13.11.2007 iar cererea de repunere în termenul de recurs s-a formulat la 21.11.2007.

Cererea de repunere în termenul de declarare a recursului este neîntemeiata motivat de faptul ca A.F.M. nu a facut dovada ca a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de vointa ei de a afla despre data publicarii în Monitorul Oficial al României a hotarârii nr.2/2007.

Aceasta pentru ca din ansamblul considerentelor cererii de repunere în termen reiese ca recurenta a aflat despre cesionarea societatii la care initiase controlul fiscal la 29.10.2007, cu ocazia deplasarii inspectorilor sai la sediul social S.C. V.S. S.R.L.

Tinând cont de cele aratate si cum publicarea actului constituitiv se face în Monitorul Oficial, neputându-se invoca de catre persoanele interesate ca ar exista vreun impediment în a lua cunostinta despre publicarea unei hotarâri a Adunarii generale a agentului economic, instanta va respinge cererea de repunere în termen ca nefondata.

Pe cale de consecinta, nici calea de atac exercitata de A.F.M. si justificata de necesitatea recuperarii unor sume importante datorate de agentul economic statului, nu poate fi primita, ea fiind exercitata cu depasirea demersului procesual al AFM.

Nu poate fi primita apararea recurentei conform cu care nu a declarat recurs ci a formulat doar o cerere de repunere în termenul de recurs, atâta vreme cât singura, cererea de repunere în termenul de recurs nu aduce vreo finalitate demersului procesual al A.F.M.

Împrejurarea ca agentul economic pentru care judecatorul – delegat a dispus înregistrarea mentiunilor ce vizau modificarea denumirii sediului administratorului are mari datorii la bugetul de stat, poate fi valorificata în alte cai puse la dispozitie de lege si nu într-o procedura necontencioasa ca cea din speta.

Fata de cele aratate, Curtea admite exceptia invocata în aparare de petenta cu consecinta respingerii recursului declarat ca fiind tardiv.

Întrucât solutionarea acestei exceptii primeaza celelalte exceptii invocate în aparare de petenta-intimata nu se mai impun a fi analizate, retine instanta de control.