Soluţionarea unei cauze se poate face numai dacă partea a fost legal citată. în cazul în care cauza s-a soluţionat cu lipsa de procedură sau cu procedură viciată, hotărârea este nulă, întrucât s-au încălcat dispoziţiile art. 90 şi urm. şi 105 Cod proc. civ., impunându-se casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, conform art. 312 alin. 2 Cod proc. civ. .
(Secţia de administrativ, decizia nr. 351/1998)
S-a formulat recurs de către recurenta S.C. “R.” – S.R.L., prin reprezentanţii săi legali, împotriva sentinţei civile nr. 9.240/1997 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti în contradictoriu cu intimata A.D.P. sectorul 2, prin care s-a respins plângerea formulată împotriva proceselor-verbale de contravenţie nr. 587 şi 588/16.09.1996, 959/17.04.1996, 361/29.08.1995 şi 617/4.09.1996.
Se critică soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, rezultând din soluţionarea cauzei în condiţiile lipsei de procedură, invocându-se nulitatea absolută a sentinţei, conform art. 105 Cod proc. civ..
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 304 Cod proc. civ., urmează a se constata că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin plângerea formulată împotriva proceselor-verbale mai sus amintite, recurenta invocă nevinovăţia sa, faţă de menţiunea din procesul-verbal că i s-a aplicat amendă contravenţională pentru neridicarea gunoiului, deşi se arată de contestatoare că acest gunoi se ridică săptămânal.
Se menţionează în sentinţă că, deşi în cauză s-au acordat mai multe termene, contestatoarea nu s-a prezentat pentru a-şi susţine plângerea.
Verificând modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare la termenele anterioare judecării cauzei în fond, se constată că procedura a fost viciată cu recurenta-contestatoare, întrucât aceasta a fost efectuată cu încălcarea dispoziţiilor art. 90 şi urm. Cod proc. civ., în speţă fiind vorba de o persoană juridică.
Faţă de acest aspect, urmează ca, în baza art. 3045 Cod proc. civ., să se admită recursul, să se caseze sentinţa şi în fond să se trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care va avea în vedere şi celelalte motive de recurs.