Drept fiscal. Cheltuieli efectuate de administrator SRL în străinătate. Caracterul deductibil al acestora Finanţe. Financiar. Implicaţii ale Min. Finanţelor


La momentul la care administratorul a făcut deplasările, singura condiţie pentru ca această cheltuială să fie considerată deductibilă era condiţia de profit a societăţii, în contextul in care deplasarea era in legătura cu activitatea societăţii. Nu este obligatorie anexarea si justificarea acestor deplasări de încheierea concomitenta a unor contracte si nu se indica faptul că sunt recunoscute doar deplasările in tarile cu care firma are relaţii comerciale. Este nerezonabil a se pretinde ca fiecare deplasare să fi urmată de încheierea vreunui contract, întrucât este bine cunoscut faptul că nu la toate târgurile sau expoziţiile sau manifestările de gen la care participă firmele, acestea încheie şi contracte, la astfel de manifestări doar făcându-se teste de piaţă, cunoscându-se noi posibili colaboratori, fie clienţi, fie furnizori, alte produse de care ar putea fi interesate sau pur şi simplu dobândind cunoştinţe noi, în sprijinul evident al activităţii firmelor.

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 708 din 06.12.2010