Art. 103 Codul aerian Sancţiuni


Art. 103

(1) Se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte:

a) exploatarea unei aeronave fără ca aceasta să posede un certificat de înmatriculare/identificare şi un certificat/autorizaţie de navigabilitate ori documente echivalente;

b) nerespectarea restricţiilor impuse prin reglementările specifice referitoare la zonele supuse servituţilor aeronautice sau prin avizele emise de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, de către persoanele fizice şi juridice prevăzute la art. 78, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa zborului;

c) efectuarea de operaţiuni de transport aerian public fără deţinerea licenţei de transport aerian şi/sau a certificatului de operator prevăzute la art. 50 alin. (1), dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa zborului;

d) inscripţionarea neconformă cu certificatul de înmatriculare/identificare sau suprimarea mărcilor de inscripţionare.

(2) Fapta prevăzută la lit. a), săvârşită după refuzul eliberării certificatului de înmatriculare sau a certificatului de navigabilitate, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani.

Lege nr. 399/2005 – pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian din 27 decembrie 2005, Monitorul Oficial 22/2006;