Art. 47 Codul aerian Operaţiuni de transport aerian public Operaţiuni aeriene civile


Art. 47

(1) Transportatorul aerian răspunde pentru orice prejudiciu produs prin decesul sau vătămarea sănătăţii pasagerilor ori avarierea sau pierderea bagajelor, a mărfii şi/sau a poştei transportate.

(2) Regimul răspunderii transportatorului aerian este, pentru transporturile aeriene publice internaţionale, reglementat în conformitate cu tratatele internaţionale la care România este parte, iar pentru transporturile aeriene publice interne, în conformitate cu prevederile dreptului comun, în măsura în care nu s-a stabilit altfel printr-o lege specială sau printr-un tratat internaţional la care România este parte.

Lege nr. 399/2005 – pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian din 27 decembrie 2005, Monitorul Oficial 22/2006;