Art. 49 Codul aerian Operaţiuni de transport aerian public Operaţiuni aeriene civile


Art. 49

(1) Transporturile aeriene publice, altele decât cele prevăzute la art. 48, se efectuează prin curse neregulate.

(2) Transporturile aeriene publice prin curse neregulate includ şi zborurile care nu implică transportul pasagerilor între două sau mai multe aerodromuri, efectuate pe baze comerciale, cu unul sau mai mulţi pasageri la bord.

Lege nr. 399/2005 – pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian din 27 decembrie 2005, Monitorul Oficial 22/2006;