Art. 135 Emisiuni de teleshopping Publicitate şi teleshopping


Art. 135

(1) Emisiunea de teleshopping constă în difuzarea către public a unor oferte de comercializare directă privind furnizarea contra cost a unor bunuri sau servicii, inclusiv bunuri imobiliare, drepturi şi obligaţii, care pot fi dobândite numai printr-un contract la distanţă.

(2) În sensul prezentului cod, prin contract la distanţă se înţelege contractul de furnizare de produse sau servicii, încheiat între un comerciant şi un consumator, în cadrul unui sistem de vânzare organizat de către comerciant, care utilizează în mod exclusiv, înainte şi la încheierea acestui contract, una sau mai multe tehnici de comunicaţie la distanţă.

(3) Ofertele difuzate trebuie să respecte prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Menţiunea Teleshopping va fi afişată pe toată durata emisiunii.