Art. 269 Codul vamal Rambursarea şi remiterea drepturilor


(1) Sunt considerate prohibite toate mărfurile a căror introducere pe sau scoatere de pe teritoriul vamal al României este, potrivit legii, interzisă cu orice titlu.

(2) Sunt considerate ca restricţionate mărfurile a căror introducere pe sau scoatere de pe teritoriul vamal al României este supusă unor condiţii sau îndeplinirii unor formalităţi speciale.

(3) Când introducerea sau scoaterea nu este permisă decât cu prezentarea unei autorizaţii speciale, mărfurile sunt prohibite dacă nu sunt însoţite de un astfel de document sau dacă acesta nu este valabil.