Contestație decizie de pensionare. Decizia 199/2010. Curtea de Apel Oradea


DECIZIA CIVILĂ NR: 199 –

Ședința publică din data de 03 februarie 2010

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator, domiciliat în, nr. 4. județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 586/LM din 1 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentantul recurentului contestator – lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Bihor -Cabinet Individual, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, precum și faptul că la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 26 ianuarie 2010 răspunsul comunicat de intimata Casa Județeană de Pensii B la adresa emisă de instanță, după care:

Reprezentantul recurentului contestator arată că nu solicită alte probe.

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului de față.

Reprezentantul recurentului contestator solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul stabilirii unui stagiu de cotizare de 20 de ani în principal sau 25 de ani în subsidiar, acordarea retroactivă a drepturilor, cu cheltuieli de judecată. În motivare arată că partea pe care o reprezintă a desfășurat activitate în subteran în condiții radioactive, o perioadă de peste 10 ani.

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului civil de față instanța constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. civile nr. 586/LM din 1 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor a fost respinsă contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, ără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Contestatorului i s-a stabilit dreptul la pentru depusă și limită de vârstă prin decizia nr. 45271/15.10.2008, astfel încât actul normativ aplicabil în vederea determinării cuantumului pensiei acestuia nu mai comportă nici un fel de discuție.

În consecință reținându-se că dreptul la al contestatorului s-a născut după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, instanța apreciază că pentru a i se putea recunoaște contestatorului aplicarea stagiului complet de cotizare de 15 ani prevăzut de art. 43 al. 3 din Legea nr. 19/2000, era necesar ca acesta să-și fi desfășurat activitatea în zona I de radiații cel puțin 15 ani. Ori, contestatorul nu întrunește această cerință legală, perioada în care acesta a lucrat în zona I de radiații fiind mai mică de 15 ani. În consecință, solicitarea contestatorului de obligare a intimatei la recalcularea pensiei sale cu luarea în considerare a unui stagiu de 15 ani, urmează a fi respinsă ca nefondată.

De asemenea și solicitarea contestatorului de acordarea a sporurilor mai sus menționate urmează a fi respinsă ca nefondată, în contextul în care intimata susține prin întâmpinare că în cazul contestatorului s-a făcut aplicarea respectivelor sporuri, iar acesta, la termenul de judecată din data de 01.04.2009, a arătat că nu înțelege să solicite în dovedirea pretențiilor sale efectuarea unei lucrări de expertiză contabilă.

Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, culpa procesuală aparținându-i în exclusivitate contestatorului.

Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii contestației și stabilirea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, în principal sau 25 de ani în subsidiar, cu acordarea retroactivă a drepturilor începând din 13 iunie 2006 și cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului se arată că recurentul – reclamant este îndreptățit la reținerea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, în subsidiar de 25 de ani, raportat la împrejurarea că a lucrat cel puțin 25 de ani în condiții speciale, din care 10 ani 5 luni și 29 de zile în grupa I de muncă, în subteran.

În drept invocă dispozițiile art. 3 combinat cu art. 5 din Legea 226/2006, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Intimata Casa Județeană de Pensii B, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că reclamantul nu întrunește cerințele prevăzute de Legea 19/2000, respectiv Legea 226/2006 pentru a beneficia de stagiule de cotizare de 20 de ani, respectiv 25 de ani.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Contestatorul a fost înscris inițial la pensie pentru pierderea capacității de muncă, prin decizia 45271/2000, iar ulterior la pensie pentru limită de vârstă prin decizia nr. 45271/15.10.2008, reținându-se că a desfășurat activitate timp de 10 ani, 5 luni, 29 zile în grupa I de muncă, respectiv 16 ani, 10 luni în grupa a II-a de muncă, în raport de care i s-a stabilit un stagiu complet de cotizare de 31 ani și 10 luni.

În raport de cele mai sus reținute în mod corect a apreciat instanța de fond că reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 20 din Legea 19/2000 (cel puțin 15 ani activitate desfășurată în zona I de radiații), și nici cele prevăzute de Legea 226/2006 (activitatea desfășurată de acesta ca șofer, respectiv neaflându-se în lista care cuprinde locurile de muncă încadrate în condiții speciale – anexa 1 la lege), pentru a beneficia de un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, respectiv 25 de ani.

Față de considerentele ce preced, Curtea urmează în baza art. 304 ind. 1 și art. 312 Cod procedură civilă să respingă ca nefondat recursul, fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurentul contestator, domiciliat în, nr. 4. județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 586/LM din 1 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică din 03 februarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

– – – – – – – –

Judecători fond: /

redactat: judecător 08 februarie 2010

dactilografiat: 08 februarie 2010

4 exemplare

2 comunicări: azi, 08 februaruie 2010