Contestație decizie de pensionare. Decizia 246/2010. Curtea de Apel Oradea


DECIZIA CIVILĂ nr. 246/2010-

Ședința publică din 08 februarie 2010

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator, cu domiciliul în comuna sat nr. 75 județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, împotriva sentinței civile nr. 193/LM/2009 din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-,având ca obiect: contestație decizie de pensionare,

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă recurentul contestator, asistat de reprezentantul său av. în baza împuternicirii avocațială de la dosar emisă de Baroul Bihor – Cabinet individual, lipsă fiind intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru,după care:

Nefiind cereri sau excepții de formulat, instanța declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentului contestator solicită admiterea recursului și recalcularea pensiei cu un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, fără cheltuieli de judecată, subliniind că recurentul a lucrat 19 ani, 4 luni și 22 de zile în grupa I-a de muncă, considerând că perioada scurtă ce îi lipsește până la limita de 20 de ani poate fi ignorată de către instanță, mai ales că acesta a lucrat câțiva ani și la exploatarea forestieră, tot în condiții grele, dar nu are posibilitatea să dovedească această perioadă.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prinsentința civilă nr. 193/LM/2009 din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, a fost respinsă contestația formulată de contestatorul Forț G în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Bihora reținut următoarele:

Prin decizia nr. 37460/08.03.2007 contestatorului i s-a recalculat pensia cu un stagiu complet de cotizare avut în vedere de 30 de ani, conform art. 2 alin. 1 din HG1550/2004, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de de care beneficiază contestatorul la data de 01 octombrie 2004 fiind Legea 3/1977.

Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă și practica constantă a Curții de APEL ORADEA, contestatorul având o speranță legitimă de a obține recunoașterea drepturilor sale, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și aoa dapta cazurilor particulare. În speță, instanța a identificat legea aplicabilă ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului, constatând că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin. 1 din HG1550/2004 care prevede că “Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] ” ar trebui concluzionat că, într-adevăr, stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. O astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. de care facem vorbire se regăsesc în nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit “la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie”. Or, având în vedere acest principiu, pe de-o parte că nr.OUG 4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte, că ordonanța aprobată prin Lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, se impune să concluzionăm că prevederile art. 2 alin.2 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.

Judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin legea 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.

În lumina acestei interpretări, s-a apreciat că prevederile Legii nr. 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.

Întrucât Legea nr. 226 din 2006 fost emisă in temeiul art. 19 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 actualizată si potrivit art. 6 din Legea nr. 226 din 2006 “prevederile prezentei legi se completează cu cele ale Legii nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare, rezultă cu prisosință ca indiferent de anul deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile sale sunt aplicabile tuturor pensionarilor care au desfășurat activitate in grupa I de muncă ( condiții speciale) o perioadă mai mare de 20 de ani la o unitate din cele prevăzute in anexa la legea 226/2006.

Art. 2 alin 2 din Legea nr. 226/2006 prevede că “sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare, în care asigurații si-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectiva, în locurile de încadrate conform legislației anterioare în grupa I de munca si care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 226/2006 “asigurații care realizează un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege beneficiază de pentru limita de vârsta cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3 “Vârstele standard de pensionare si stagiile minime si complete de cotizare pentru femei si bărbați, pe ani si pe luni, pe perioada aprilie 2001 – martie 2015” la Legea nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare.

Art. 5 din același act normativ stipulează că “pentru asigurații prevăzuți la art. 3 punctajul mediu anual se determina prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare.”

Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța a constatat, din datele privitoare la activitatea in munca aflate in dosarul de pensionare, că petentul a desfășurat doar de 19 ani 4 luni si 21 zile activitate in grupa I de munca si doar 8 luni si 26 zile in condiții normale.

Împotriva acestei sentințe, în termen a formulat recurs petentul, care a solicitat admiterea acestuia și modificarea sentinței în sensul admiterii contestației și obligarea intimatei la recalcularea pensiei sale cu stagiul de cotizare de 25 ani, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului arată, în esență, că sentința este nelegală, nefondată și netemeinică, dată prin aplicarea greșită a Legii nr. 3/1977, în mod greșit fiindu-i respinsă contestația având în vedere că potrivit Legii nr. 19/2000, grupele I și II sunt considerate grupe de muncă în condiții deosebite și necesită un tratament juridic aparte.

S-a pensionat în 1993, legea aplicabilă ar fi Legea nr. 3/1977, dar întrucât Legea nr. 19/2000 se aplică tuturor pensionarilor, indiferent de anul ieșirii la pensie, consideră că în baza articolelor 3 și 5 din Legea nr. 19/2000 trebuie să i se aplice un stagiu corespunzător de cotizare de 25 de ani, având în condiții speciale aproape 20 de ani.

În drept invocă prevederile articolului 304 Cod de procedură civilă, articolele 3, 5 din Legea nr. 226/2006.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât reclamantul nu a desfășurat activitate în condițiile prevăzute de articolul 20 din Legea nr. 19/2000 și nu dovedește un minim de 25 de ani lucrați în grupa I-a de muncă.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța reține următoarele:

Criticile aduse sentinței sunt nefondate, soluția pronunțată de instanța de fond fiind legală și temeinică.

Recurentul a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă prin decizia nr. 37460/1993, reținându-i-se o vechime în muncă de 19 de ani, 4 luni și 21 zile în grupa I-a de muncă și 8 luni, 26 de zile în grupa a III-a, condiții normale de muncă.

Prin decizia nr. 37460 din 30.11.2005 i-a fost recalculată pensia acestuia prin utilizarea la determinarea punctajului mediu anual a unui stagiu complet de cotizare de 30 ani.

Din probele administrate în cauză nu se poate reține faptul că recurentul ar fi lucrat în subteran sau în condițiile speciale prevăzute de articolele 19, 20 din Legea nr. 19/2000.

Din cuprinsul actelor de la dosar rezultă că reclamantul a desfășurat activitatea de formator turnător, funcție ce se regăsește în anexa nr. 1 la Legea nr. 226/2006, dar perioada desfășurată în grupa I-a de muncă este doar de 19 de ani, 4 luni și 21 zile și nu de 25 ani așa cum prevede legea mai sus menționată.

Recurentul invocă prevederile articolelor 3 și 5 din Legea nr. 226/2006, dar în acestea se stipulează clar stagiul de cotizare necesar ca fiind de 25 de ani, iar această condiție nu este îndeplinită.

Prin urmare, corect a apreciat instanța de fond că reclamantului nu îi sunt incidente și nu se poate face aplicarea nici a prevederilor articolului 20 din Legea nr. 19/2000, nici ale dispozițiilor Legii nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, pentru că, nu a desfășurat o perioadă de 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de acest act normativ, pentru care acesta ar fi beneficiat de posibilitatea utilizării unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani la determinarea punctajului mediu anual.

De altfel, conform întâmpinării depusă de intimată, recurentul beneficiază de aplicarea OUG nr. 100/2008, în sensul acordării unui punctaj suplimentar, pentru perioada lucrată în grupa I-a de muncă, iar ulterior va beneficia și de prevederile Legii nr. 218/2008 la recalcularea pensiei, situație favorabilă celor ce au desfășurat activitatea în grupa I-a sau a II-a de muncă și nu au beneficiat anterior de prevederile unor legi speciale.

Luând în considerare cele expuse, nefiind aplicabile dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, menținând în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică, constatându-se totodată că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

RESPINGE ca nefondat recursul civildeclarat derecurentul contestator, cu domiciliul în comuna sat nr. 75 județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, împotriva sentinței civile nr. 193/LM/2009 din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi, 08 februarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

– – – – – – – –

decizie: PA/24.02.2010

Complet fond: C, Fl.

în 2 ex.: ID/24.02.2010

2 comunicări cu:

1.,cu domiciliul în comuna sat nr. 75 județul,