Insolvenţă. Cerere deschidere procedură de insolvenţă formulată de creditor.


Cuprins pe materii: Insolvenţă. Cerere deschidere procedură de insolvenţă formulată de creditor.

art. 5, pct. 72, art.70 alin.1  din Legea 85/2014

art. 72 alin.1 din Legea 85/2014

Judecătorul sindic a constatat că, prin contestaţia formulată, debitoarea a solicita obligarea creditoarei la depunerea unei cauţiuni în cuantumul prev. de lege, deoarece debitoarea are mulţi colaboratori iar aceştia condiţionează menţinerea relaţiilor în viitor de soluţionarea prezentei cauze, fiind previzibil un prejudiciu de imagine.

Curtea a statuat că, faţă de dispoziţia imperativă a legii şi având în vedere că la fond nu a fost consemnată cauţiunea, în mod corect a respins prima instanţă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă.

 

 

Secţia II civilă, sent. civ. nr. 312 din 16.05.2016

Prin cererea formulată la data de 16.02.2016 de către creditoarea SC M.F. SRL prin lichidator judiciar S.SPRL şi înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi s-a solicita deschiderea procedurii insolvenţei pentru debitorul SC A. SRL, pentru o creanţă în cuantum de 59459 lei. 

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 312 din 16.05.2016 a judecătorului sindic, a fost respinsă cererea de deschidere ca nefondată.

Judecătorul sindic a constatat că, îi pot obliga pe creditorii care au introdus cererea să consemneze, în termen de 5 zile, la o bancă, o cauţiune de cel mult 10% din valoarea creanţelor. Cauţiunea va fi restituită creditorilor, dacă cererea lor va admisă. Dacă cererea va fi respinsă, cauţiunea va fi folosită pentru a acoperi pagubele suferite de debitor. Dacă nu este consemnată în termen cauţiunea, cererea introductivă va fi respinsă însă creditoarea nu a depus la dosar dovada consemnării cauţiunii conform dispoziţiilor art.72 alin.1 din Legea 85/2016, cererea fiind respinsă. 

Împotriva acestei soluţii a formulat apel creditoarea solicitând casarea sentinţei şi pe fond admiterea cererii de deschidere. 

Curtea constată că, potrivit art. 72 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în cazul cererii de deschidere a procedurii insolvenţei formulate de creditor, la cererea debitorului, judecătorul-sindic poate dispune, prin încheiere, în sarcina creditorului consemnarea la o bancă a unei cauţiuni de până la 10% din valoarea creanţei, dar nu mai mult de 40.000 lei. Cauţiunea va fi consemnată în termen de 5 zile de la comunicarea măsurii, sub sancţiunea respingerii cererii de deschidere a procedurii. Faţă de dispoziţia imperativă a legii şi având în vedere că la fond nu a fost consemnată cauţiunea, în mod corect a respins prima instanţă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă.