COMPETENŢA MATERIALĂ A EXECUTORULUI JUDECĂTORESC ÎN PRIVINŢA CERERILOR DE ÎNCUVIINŢARE A EXECUTĂRII SILITE
Competenţa reprezintă capacitatea unei instanţe de a soluţiona litigii sau de a rezolva cereri. Prin competenţa generală se delimitează atribuţiile instanţelor judecătoreşti de activitatea altor autorităţi sau instituţii, Constituţia României instituind, în această privinţă, principiul potrivit căruia justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Aceasta înseamnă că toate cauzele civile sau de altă natură sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti, cu excepţia acelora date în mod expres prin lege în căderea altor autorităţi sau instituţii – natura unor litigii determinând necesitatea rezolvării lor de către alte organe decât instanţele judecătoreşti.
Competenţa reprezintă capacitatea unei instanţe de a soluţiona litigii sau de a rezolva cereri. Prin competenţa generală se delimitează atribuţiile instanţelor judecătoreşti de activitatea altor autorităţi sau instituţii, Constituţia României instituind, în această privinţă, principiul potrivit căruia justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Aceasta înseamnă că toate cauzele civile sau de altă natură sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti, cu excepţia acelora date în mod expres prin lege în căderea altor autorităţi sau instituţii – natura unor litigii determinând necesitatea rezolvării lor de către alte organe decât instanţele judecătoreşti.
Conform art. 665 alin. 2 Cod de procedură civilă (forma în vigoare la data formulării cererii de încuviinţare), prevede că „Executorul judecătoresc se pronunţă asupra încuviinţării executării silite, prin încheiere, fără citarea părţilor.” Din acest text legal rezultă că legiuitorul a exclus din competenţa instanţelor judecătoreşti soluţionarea cererile privind încuviinţarea executărilor silite, stabilind ca acestea să fie soluţionate de executorul judecătoresc la care s-a înregistrat cererea de executare.
Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 5309/2015, pronunţată în dosarul nr. 6285/190/2015.
Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. de mai sus, SCPEJ M ŞI ASOCIAŢII a solicitat să se încuviinţeze potrivit cererii de intervenţie formulată de creditoarea S.C.A SA, privind executarea silită a debitoarei CH J E, în baza titlului executoriu reprezentat de bilet la ordin OTPV3AA ……. emis de S.C.D COM SRL pentru plata sumei de 157.132,80 lei.
La dosar s-au depus, în copie, cererea creditorului urmăritor, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 664 al. 1 C.proc.civ. şi dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma excepţiei invocate, instanţa reţine următoarele:
Conform art. 248 Cod de procedură civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz cercetarea în fond a cauzei.
Conform art. 665 alin. 2 Cod de procedură civilă (forma în vigoare la data formulării cererii de încuviinţare), prevede că „Executorul judecătoresc se pronunţă asupra încuviinţării executării silite, prin încheiere, fără citarea părţilor.”
Din acest text legal rezultă că legiuitorul a exclus din competenţa instanţelor judecătoreşti soluţionarea cererile privind încuviinţarea executărilor silite, stabilind ca acestea să fie soluţionate de executorul judecătoresc la care s-a înregistrat cererea de executare.
În concluzie instanţa reţine că la data înregistrării cererii de încuviinţare a executării silite, potrivit cererii de intervenţie, respectiv 30.06.2015, competenţa de soluţionare a cererilor de încuviinţare a executării silite a fost stabilită conform art. 665 alin.2 Cod de procedură civilă, în favoarea executorilor judecătoreşti.
Pentru aceste motive, văzând şi dispoziţiile art. 129 alin. 2 pct.1 Cod de procedură civilă, potrivit cu care necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, va admite excepţia şi, în temeiul art. 132 alin. 4 Cod de procedură civilă, va respinge cererea ca nefiind de competenţa instanţelor judecătoreşti, ci de competenţa unui organ fără activitate jurisdicţională.
Împotriva aceste hotărâri a formulat recurs în termen legal recurenta SC A SA, care a solicitat casarea acesteia şi încuviinţarea executării silite.
Considerând criticile formulate ca fiind fără suport şi apreciind hotărârea instanţei de fond ca fiind corespunzătoare raportat la starea de fapt reţinută şi la dispoziţiile legale incidente în speţa supusă examinării, în baza art.496 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, menţinând astfel în fiinţă sentinţa atacată, conform dispozitivului prezentei hotărâri.
