1. Concesionare teren agricol prin licitatie publica cu strigare. Cerere pentru anularea procesului-verbal si a deciziei Comisiei de solutionare a contestatiilor. Lipsa dovezilor privind achitarea obligatiilor fiscale catre toti creditorii bugetari.
Art. 2 si art.248 din Codul fiscal
Participantii la licitatiile publice pentru concesionarea unor terenuri agricole au obligatia sa îndeplineasca toate cerintele stabilite prin caietul de sarcini întocmit cu acea ocazie. Prin “dovedirea achitarii obligatiilor fiscale catre toti creditorii bugetari, respectiv Administratia Finantelor Publice si Consiliile locale, judetene, municipale sau orasenesti” se întelege depunerea la dosarul de participare la licitatie a certificatelor de atestare fiscala emise de toate aceste autoritati, atât pentru sediul principal cât si pentru punctele de lucru. Existenta sau inexistenta obligatiilor de plata, pentru punctul de lucru, a taxelor si impozitelor locale (reglementate de art.2 lit.h) din Codul fiscal si enumerate de art.248 Cod fiscal) se dovedeste numai cu certificatul emis de Consiliile locale.
(Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a V a Comerciala
decizia comerciala nr. 283/04.05.2010)
Deliberând asupra apelului de fata, constata urmatoarele:
Prin actiunea înregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VIII a Contencios Administrativ si Fiscal sub nr.6096/2/2007, reclamanta SC R SRL a chemat în judecata pe pârâta AGENTIA DOMENIILOR STATULUI pentru ca, prin hotarârea ce se va pronunta, sa se dispuna anularea deciziei nr.18 si a deciziei nr.19 din 5.06.2006, respectiv anularea proceselor verbale nr. 18 si 19 ale Comisiei de solutionare a contestatiilor si, pe cale de consecinta, sa se constate nulitatea întregii proceduri de licitatie desfasurata la data de 11.06.2007.
În motivarea actiunii reclamanta a aratat ca s-a înscris la licitatia publica cu strigare organizata de A.D.S. pentru concesionarea terenului cu destinatie agricola care s-a aflat în exploatarea SC H SA GALATI. Prin procesul verbal de verificare a documentelor nr.33337/31.05.2007 pârâta a constatat ca îndeplineste conditiile pentru admiterea la licitatia publica cu strigare ce urma a fi organizata la 11.06.2007. La acest proces verbal s-au formulat contestatii de catre alte trei societati comerciale participante, respectiv SC V SRL, SC N SRL GALATI si SC MC SRL, toti acesti contestatori solicitând înlaturarea societatii reclamante de la desfasurarea licitatie.
Contestatia formulata de SC V SRL a fost respinsa, însa contestatiile formulate de celelalte doua societati au fost admise prin deciziile nr.18 si nr.19 din 05.06.2007, Comisia de solutionare a contestatiilor retinând în procesele-verbale nr.18 si nr.19 din 05.06.2007 un singur motiv ca fiind întemeiat si anume “lipsa dovezilor privind achitarea obligatiilor fiscale catre toti creditorii bugetari”, respectiv lipsa certificatelor emise de creditorii bugetari de la punctele de lucru. Ca urmare, prin adresa nr.16436/07.06.2007 comunicata la data de 08.06.2007, pârâta i-a adus la cunostinta faptul ca au fost admise cele doua contestatii, cu consecinta excluderii sale de la licitatie.
Reclamanta a mai aratat ca hotarârea comisiei de admitere a contestatiilor si de excludere a sa de la licitatie este nelegala deoarece societatea nu avea obligatii fiscale de plata catre organele fiscale din raza teritoriala unde se afla punctul de lucru, respectiv în Braila. Astfel, potrivit art.32 alin.7 din Legea nr.273/2006, obligatia înregistrarii fiscale la organul fiscal în a carui raza teritoriala se afla punctul de lucru subzista atunci când numarul angajatilor de la punctul de lucru este de minim 5. Per a contrario, atunci când numarul de angajati la punctul de lucru este sub 5, obligatia înregistrarii fiscale nu exista conform art.32 alin.7 din Legea nr.273/2006. Cum în speta societatea reclamanta avea la punctul de lucru din Braila doar 2 angajati, rezulta ca singurii creditori bugetari ai acesteia erau cei de la sediul principal, respectiv DGFP Galati-AFP Galati si Directia impozite, taxe si alte venituri locale Galati.
Temeiul de drept invocat de Comisia de solutionare a contestatiilor, respectiv art.34 din Codul de procedura fiscala este interpretat gresit deoarece acest text de lege face referire la cazul în care “contribuabilul are, potrivit legii, obligatii de plata la sedii secundare”, or în speta societatea reclamanta nu avea obligatii de plata deoarece legea stabileste obligatiile de plata la sediul secundar numai când exista minim 5 angajati.
Prin urmare, reclamanta si-a îndeplinit obligatiile prevazute în caietul de sarcini prin depunerea dovezilor achitarii obligatiilor fiscale catre toti creditorii bugetari de la sediul principal, respectiv Galati.
Fata de motivele invocate, reclamanta a solicitat admiterea actiunii astfel cum a fost formulata.
În drept, reclamanta si-a întemeiat actiunea pe dispozitiile art.8, art.10 si art.11 din Legea nr.554/2004 si dispozitiile art.32 din Legea nr.273/2006.
Prin sentinta civila nr.2895/15.11.2007 Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VIII a Contencios Administrativ si Fiscal a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucuresti – Sectia Comerciala.
Pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI a Comerciala cauza a fost înregistrata sub nr. 44837/3/2007.
În sedinta publica din 18. 03. 2008 s-a formulat cerere de interventie de catre SC MC SRL Galati, aceasta solicitând respingerea actiunii reclamantei ca nefondata, cu motivarea ca în mod corect Comisia de solutionare a contestatiilor a admis contestatia sa si a exclus-o de la licitatie pe societatea reclamanta deoarece nu a depus toate documentele prevazute în caietul de sarcini .
În drept, intervenienta si-a întemeiat cererea pe dispozitiile articolelor 49 si urmatoarele Cod procedura civila , Legea nr. 268/2001, HG nr.626/2001 si Legea 554/2004.
La dosar intervenienta a depus copia contractului de concesiune nr. 11/21.06.2007 încheiata între ea si pârâta ADS.
La data de 25.04.2008 reclamanta si-a precizat actiunea, aratând ca întelege sa se judece în contradictoriu si cu pârâta SC MC SRL Galati si ca solicita si anularea contractului de concesiune nr. 11/21.06.2007 încheiat între cele doua pârâte.
Prin încheierea de sedinta din 25.06.2008 tribunalul a calificat cererea de interventie formulata de SC MC SRL Galati ca fiind o cerere accesorie în interesul pârâtei ADS si a respins-o ca inadmisibila fata de precizarea formulata de reclamanta cu privire la cadrul procesual pasiv si obiectul actiunii.
În cauza reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri si interogatoriu pârâtei ADS , iar pârâta A.D.S. a solicitat proba cu înscrisuri, instanta încuviintând pentru ambele parti proba cu înscrisuri si respingând proba cu interogatoriu formulata de reclamanta ca nefiind utila cauzei. Pârâta SC MC SRL nu a solicitat probe.
Partile au depus la dosar înscrisuri.
Prin sentinta comerciala nr. 5754/08.04.2009 tribunalul a respins actiunea formulata de reclamanta ca neîntemeiata, retinând ca aceasta nu a facut dovada achitarii tuturor obligatiilor fiscale catre toti creditorii bugetari, conform cerintelor din caietul de sarcini. Astfel, desi reclamanta nu avea mai mult de 5 salariati la punctul de lucru iar articolul 32 alin. 7 din Legea nr. 273/2006 privind înregistrarea fiscala pentru impozitul pe veniturile din salarii nu i se aplica, totusi aceasta nu a facut dovada achitarii celorlalte obligatii fiscale evidentiate de legea finantelor publice locale ( cum ar fi impozit pe teren sau cladiri, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru folosirea mijloacelor de reclama si publicitate).
Împotriva sentintei comerciale nr. 5754/08.04.2009 pronuntata de Sectia a VI-a Comerciala a Tribunalului Bucuresti a declarat apel, în termenul legal, reclamanta SC R SRL, acesta fiind înregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti-Sectia a V- a Comerciala sub acelasi numar unic 44837/3/2007.
În motivarea apelului, legal timbrat, apelanta-reclamanta a aratat ca instanta de fond a încalcat formele de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de articolul 105 alin. 2 Cod procedura civila. Astfel, instanta a facut vorbire pentru prima data în motivarea hotarârii de lipsa dovezilor privind “achitarea tuturor obligatiilor fiscale catre toti creditorii bugetari”, desi aceste dovezi nu au fost solicitate, iar legatura lor cu pricina dedusa judecatii nu putea fi prevazuta. Prin urmare, apelanta – reclamanta a fost privata de dreptul de a-si exprima punctul de vedere cu privire la aceasta problema, fapt ce constituie o încalcare a principiului contradictorialitatii si, implicit, a dreptului la aparare.
De asemenea, neobservarea formelor legale de catre instanta de fond se refera si la încalcarea dispozitiilor articolului 260 Cod procedura civila, atâta timp cât motivul de repunere a cauzei pe rol: “presedintele completului de judecata se afla în concediu medical” nu se regaseste în dispozitiile acestui text de lege.
Apelanta-reclamanta a mai invocat în motivarea apelului ca hotarârea atacata este lipsita de temei legal, fiind data cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii. Astfel, tribunalul si-a însusit punctul de vedere eronat al Comisiei de Solutionare a Contestatiilor în ceea ce priveste obligatia sa de a depune certificate emise si de creditorii bugetari de la punctul de lucru. Articolul 32 alin. 7 din Legea nr. 273/2006 prevede obligatia înregistrarii fiscale la organul fiscal în a carei raza teritoriala se afla punctul de lucru numai pentru situatia în care la punctul de lucru exista mai mult de 5 salariati. Or, cum societatea reclamanta nu are niciun punct de lucru cu mai mult de 5 salariati, rezulta ca singurii creditori bugetari sunt cei de a sediul principal al societatii, respectiv D.G.F.P. Galati si Directia Impozite, Taxe si alte venituri locale Galati. Acest lucru a fost confirmat si de DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE Galati prin adresa nr. 25381/24.07.2007, adresa ignorata de catre instanta de fond.
De asemenea, au fost interpretate gresit de catre Comisia de solutionare a contestatiilor si dispozitiile articolului 34 din Codul de procedura fiscala. Astfel, textul face referire la cazul în care “contribuabilul are, potrivit legii, obligatii de plata la sediile secundare”, situatie diferita de cea din speta deoarece reclamanta nu avea mai mult de 5 salariati la punctul de lucru.
Hotarârea a fost criticata si pentru ca instanta nu a tinut cont de probele administrate în cauza, respectiv înscrisurile din care rezulta ca nu existau datorii la bugetul de stat sau la bugetul local. De asemenea, apelanta reclamanta a mai invocat existenta în cuprinsul hotarârii a unor motive straine de natura pricinii si contradictorii.
Ca urmare, apelanta-reclamanta a solicitat admiterea apelului si desfiintarea sentintei atacate.
În drept, apelanta-reclamanta a invocat dispozitiile articolului 282 si urmatoarele Cod procedura civila.
În cauza intimata-pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat si mentinerea sentintei atacate.
În sustinerea apelului apelanta-reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, Curtea încuviintând pentru aceasta proba astfel cum a fost formulata.
La dosarul cauzei a fost depus un set de înscrisuri.
Analizând apelul prin prisma criticilor invocate, a probelor administrate în cauza si a dispozitiilor legale aplicabile, Curtea a constatat ca apelul este neîntemeiat pentru urmatoarele considerente:
Prin sentinta apelata tribunalul a respins ca neîntemeiata actiunea formulata de apelanta – reclamanta, retinând în motivare ca aceasta “nu a facut dovada achitarii tuturor obligatiilor fiscale catre toti creditorii bugetari”. Sustinerea apelantei potrivit careia aceasta dovada nu i-a fost solicitata si nici nu putea prevedea legatura cu pricina supusa judecatii, fiind invocata abia în motivarea hotarârii, astfel ca au fost încalcate formele de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de articolul 105 alin. 2 Cod procedura civila nu putea fi primita. Astfel, necesitatea dovedirii de catre apelanta a îndeplinirii obligatiilor fiscale catre toti creditorii bugetari (inclusiv a îndeplinirii obligatiilor fiscale constând în taxe si impozite locale) a fost invocata chiar prin întâmpinarea formulata în cauza de intimata-pârâta ADS (filele 10-15 dosar nr. 6096/2/2007 al Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VIII a Contencios Administrativ si Fiscal) si comunicata apelantei-reclamante în sedinta publica din 15.11.2007. De altfel, aceste obligatii fiscale erau mentionate expres si în caietul de sarcini, înlaturând sustinerea apelantei referitoare la imposibilitatea de a prevedea legatura lor cu prezenta cauza. Prin urmare, nu se putea retine încalcarea dreptului la aparare si nici al principiului contradictorialitatii.
De altfel, potrivit articolului 129 alin. 4 Cod procedura civila judecatorul este în drept iar nu obligat sa puna în dezbaterea partilor orice împrejurare de fapt ori de drept, iar pe de alta parte acesta nu se substituie nici unei parti în propunerea si administrarea de probe.
Prin urmare, retinerea în motivarea hotarârii apelate a tipului de obligatii fiscale cuprinse în categoria taxe si impozite locale nu reprezenta o încalcare a formelor de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de art.105 alin.2 Cod procedura civila.
În ceea ce priveste repunerea cauzei pe rol cu motivarea ca presedintele completului de judecata se afla în concediu medical, Curtea a constatat ca în mod corect s-a procedat la aplicarea articolului 260 alin. 2 Cod procedura civila, prin analogie, deoarece nu exista un text de lege special, iar imposibilitatea medicala a presedintelui completului de a participa la activitatea de judecata nu se putea prevedea ca si durata în timp. Ca urmare a repunerii cauzei pe rol, partile au fost legal citate pentru noul termen acordat si au putut pune din nou concluzii, astfel ca nu se putea retine nicio vatamare a lor. De altfel, cauza a fost solutionata dupa repunerea pe rol de acelasi judecator care a retinut-o prima data în pronuntare.
Cum pentru situatia repunerii cauzei pe rol din motive medicale în care se afla judecatorul legea nu prevede expres nulitatea, iar vatamarea partilor nu se putea retine pentru motivele aratate mai sus, Curtea a constatat ca nu erau aplicabile dispozitiile articolului 105 alin. 2 Cod procedura civila.
Fata de toate aceste considerente, primul motiv de apel a aparut ca fiind nefondat.
Referitor la cel de al doilea motiv de apel, Curtea a retinut urmatoarele:
Prin deciziile nr.18/05.06.2007 si nr. 19/05.06.2007 Comisia de Solutionare a contestatiilor din cadrul ADS a admis contestatiile formulate de SC N SRL GALATI si intimata pârâta SC MC SRL si a înlaturat-o pe reclamanta apelanta de la participarea la licitatia publica cu strigare organizata de A.D.S. la data de 11.06.2007 la Galati, pentru concesionarea terenului cu destinatie agricola care se afla în exploatarea SC H SA Galati. Aceste decizii aveau la baza procese-verbale nr. 18/05.06.2007 si nr. 19/05.06.2007 încheiate de Comisia de solutionare a contestatiilor. Ambele procese-verbale retineau ca în urma verificarilor efectuate pe RECOM ONLINE a rezultat ca apelanta-reclamanta figura si cu puncte de lucru, însa aceasta nu a depus dovada achitarii obligatiilor fiscale si catre creditorii bugetari de la punctele de lucru, astfel ca nu s-au respectat dispozitiile cuprinse în caietul de sarcini, dispozitii potrivit carora printre documentele expres solicitate sunt si dovezile privind achitarea obligatiilor fiscale catre toti creditorii bugetari prin prezentarea certificatelor de atestare fiscala eliberate de titularii acestor creante.
Apelanta-reclamanta a recunoscut pe parcursul solutionarii cauzei, atât prin sustinerile facute cât si prin înscrisurile depuse la dosar ca, la momentul desfasurarii licitatiei si a solutionarii contestatiilor, avea un punct de lucru cu 2 angajati deschis în localitatea Braila.
Verificând caietul de sarcini ce a stat la baza organizarii licitatiei si aflat la file 64-84 din dosarul de fond, Curtea a constatat ca la punctul 6B lit. d din Sectiunea III – Documentele de participare – erau mentionate expres pentru participantii societati comerciale: ” dovezile privind achitarea obligatiilor fiscale pentru toti creditorii bugetari, prin prezentarea certificatelor de atestare fiscala – în original – eliberate de titularii acestor creante bugetare, respectiv:
1. Administratia Finantelor Publice în a carei raza teritoriala ofertantul îsi are sediul pentru obligatiile catre bugetul de stat si contributiile sociale,
2. Consiliile locale, judetene, municipale sau orasenesti pentru impozite si taxe locale.”
Prin urmare, acest text din caietul de sarcini se referea la toti creditorii bugetari si, mai mult, pentru a nu exista interpretari eronate, enumera cele doua tipuri de creditori bugetari avuti în vedere: Administratia finantelor publice si Consiliile locale, judetene, municipale sau orasenesti.
Potrivit articolului 34 din Codul de procedura fiscala, în cazul în care contribuabilul are, potrivit legii, obligatii de plata la sediile secundare (punctul de lucru fiind asimilat sediului secundar conform articolului 43 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 republicata), competenta teritoriala pentru administrarea acestora revine organului fiscal în a carui raza teritoriala se afla situate acestea.
Coroborând dispozitiile cuprinse în caietul de sarcini si cele prevazute în articolul 34 Cod de procedura fiscala, a rezultat fara putinta de tagada ca apelanta-reclamanta avea obligatia de a depune pe lânga certificatele emise de creditorii bugetari de la sediul din Galati si certificatele de atestare fiscala emise de creditorii bugetari de la punctul de lucru din Braila, daca avea obligatii de plata, potrivit legii, la acest punct de lucru.
Ca urmare, pentru a verifica daca hotarârea apelata era lipsita de temei legal ori a fost data cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii, Curtea urma a stabili daca apelanta-reclamanta avea, potrivit legii, obligatii de plata la punctul de lucru din Braila.
Astfel, articolul 1 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 stabileste ca prezentul cod de procedura fiscala reglementeaza drepturile si obligatiile partilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat si bugetelor locale, prevazute de Codul fiscal. Articolul 2 din codul fiscal enumera taxele si impozitele pe care le reglementeaza, printre acestea fiind si impozitul pe venit (lit. a) si impozitele si taxele locale (lit. h).
În ceea ce priveste impozitul pe venit, legea reglementeaza clar situatia creditorului bugetar, aceasta calitate revenind doar organului fiscal de la sediul principal, cu o singura exceptie si anume: “pentru sediile secundare cu mai mult de 5 angajati exista obligatia înregistrarii fiscale a entitatii respective, ca platitoare de salarii si de venituri asimilate salariilor, la organul fiscal în a carui raza teritoriala se afla adresa unde se desfasoara efectiv activitatea acelei entitati (articolul 32 alin. 7 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale). Aceste criterii de stabilire a calitatii de creditor bugetar (sediul principal si numarul de angajati) puteau fi cunoscute de Comisia de solutionare a contestatiilor prin verificarea online efectuata. Cum apelanta-reclamanta avea la punctul de lucru doar 2 angajati, rezulta ca nu exista pentru aceasta obligatia depunerii certificatului de atestare fiscala emis de Administratia Finantelor Publice Braila (acest organ fiscal neavând calitatea de creditor bugetar al apelantei-reclamante).
Însa, în ceea ce priveste impozitele si taxele locale mentionate la articolul 2 lit. h din Codul fiscal, situatia este diferita. Astfel, pentru aceste categorii de impozite si taxe locale care sunt enumerate de articolul 248 din Codul fiscal apelanta reclamanta era singura în masura sa cunoasca daca avea sau nu obligatii de plata la punctul de lucru. Prin urmare, aceasta avea obligatia de a depune certificatul de atestare fiscala emis de Consiliul Local Braila din care sa rezulte ca nu figura cu nici o obligatie de plata dintre cele mentionate de articolul 248 Cod fiscal. Depunerea acestui certificat era singurul mijloc prin care Comisia de solutionare a contestatiilor putea verifica daca apelanta-reclamanta avea sau nu obligatii de plata catre creditorul bugetar Consiliul Local Braila.
Aceasta interpretare a fost întarita chiar de catre apelanta-reclamanta prin înscrisul depus în apel, respectiv adresa nr.9942/31.03.2010 emisa de Unitatea Administrativ Teritoriala a Municipiului Braila, Directia Finantelor Publice Locale (fila 39). Potrivit acestei adrese, apelanta-reclamanta a figurat în evidentele fiscale ale Directiei Impozite si Taxe Locale Braila cu taxa de firma, pentru punctul de lucru ce a fost desfiintat conform hotarârii din 08.10.2007 (ulterior perioadei de organizare si desfasurare a licitatiei). Este adevarat ca apelanta depune la dosar si chitanta nr.1655260/30.01.2007 pentru a face dovada achitarii acestei taxe de firma (taxa ce reprezinta o obligatie fiscala conform art. 248 lit.e si art.270-271 cod fiscal), însa aceasta dovada a îndeplinirii obligatiilor fiscale catre toti creditorii bugetari trebuia depusa la dosarul de prezentare pentru participarea la licitatie. Neîndeplinirea culpabila a acestei obligatii prevazuta în caietul de sarcini nu poate fi acoperita prin depunerea dovezilor în fata instantei de judecata.
Vazând toate cele mentionate mai sus si tinând cont ca apelanta reclamanta nu a depus la dosarul de prezentare aceasta dovada, desi taxele si impozitele locale reglementate de articolul 248 Cod fiscal sunt obligatii de plata potrivit legii pe care punctul de lucru le putea avea, Curtea a constatat ca în mod corect instanta de fond a interpretat dispozitiile legale aplicabile în speta si a retinut ca apelanta reclamanta nu si-a îndeplinit întocmai obligatia stabilita la punctul 6B lit. d din Sectiunea III a caietului de sarcini.
Referitor la adresa nr.25381/24.07.2007 emisa de Directia Generala a Finantelor Publice Galati invocata de apelanta în motivarea apelului, Curtea a constatat ca aceasta adresa (ca de altfel toate celelalte înscrisuri emanate de la acelasi creditor bugetar si depuse la dosar de apelanta-reclamanta) privea doar impozitele care au o legatura cu activitatea economica desfasurata la punctul de lucru, nu si pe cele mentionate la litera h) din art.248 cod fiscal. Pentru acestea din urma calitatea de creditor bugetar revine doar Consiliului local. Asadar, acest înscris nu rezolva întreaga problema dedusa judecatii, iar instanta de fond nu l-a “ignorat intentionat”.
Prin urmare, Curtea a respins ca nefondat si al doilea motiv de apel invocat în cauza.
În ceea ce priveste sustinerea apelantei reclamante potrivit careia instanta de fond nu a tinut cont de probele administrate în cauza, solutia fiind consecinta interpretarii eronate a înscrisurilor, Curtea a constatat ca aceasta sustinere este contradictorie si nefondata. Pe de o parte se invoca neluarea în considerare a probelor iar pe de alta parte se invoca o interpretare eronata a lor, fapt ce implica analiza acestora. În realitate, asa cum s-a aratat si mai sus, tribunalul a luat în considerare probele administrate si le-a analizat prin prisma prevederilor legale cuprinse în Codul fiscal, Codul de procedura fiscala, Legea nr. 273/2006 si a dispozitiilor cuprinse în caietul de sarcini ce a stat la baza organizarii licitatiei. Prin urmare, si acest motiv de apel este neîntemeiat, Curtea urmând a-l înlatura .
Nici ultimul motiv de apel invocat nu este fondat, caci impozitele si taxele locale la care face referire judecatorul fondului sunt mentionate în articolul 248 cod fiscal precum si în anexa la Legea nr.273/2006, acte normative invocate atât de catre apelanta-reclamanta în motivarea actiunii cât si de catre intimata-pârâta ADS în întâmpinarea formulata în cauza si comunicata apelantei reclamante. De asemenea, caietul de sarcini prevedea obligatia participantilor – societati comerciale – de a depune dovezi privind achitarea obligatiilor fiscale catre toti creditorii bugetari fara a se limita doar la obligatia achitarii impozitului pe venituri din salarii ( articolul 32 alin. 7 din lege), astfel ca motivarea judecatorului fondului referitoare la taxele si impozitele locale nu era nici straina de natura pricinii si nici contradictorie.
Sustinerea apelantei-reclamante referitoare la încalcarea dreptului sau de preemtiune nu a fost analizata de Curte, conform art.295 alin.1 Cod procedura civila, aceasta fiind facuta cu ocazia acordarii cuvântului pe apel si nefiind de ordine publica.
Fata de toate aceste considerente aratate mai sus, Curtea a constatat ca apelul formulat de apelanta-reclamanta SC R SRL împotriva sentintei comerciale nr.5754/08.04.2009 pronuntata de Sectia a VI-a Comerciala a Tribunalului Bucuresti este nefondat, motiv pentru care l-a respins în baza articolului 296 Cod procedura civila.
