INSOLVENTA.Acţiune având ca obiect atragerea răspunderii personale a moştenitorului defunctului care a avut calitatea de administrator al societăţii falite


Insolvenţă

Acţiune având ca obiect atragerea răspunderii personale a moştenitorului defunctului care a avut calitatea de administrator al societăţii falite.

Asupra cauzei de faţă.

Prin cererea formulată  în prezenta cauză la data de 09.01.2006  creditoarea Renaşterea Creditului Românesc  SA – Credit Bank prin lichidator judiciar S.C. BDO Cont Audit SRL în calitate de creditoare  a formulat în conformitate cu prevederile art. 137  lit. „d” şi „e” din Legea nr.64/1995 în vigoare la acea dată cerere de antrenare a răspunderii personale a numitului S.N., în calitate de moştenitor al defunctului S.P. care a deţinut calitatea de administrator al debitoarei S.C. Fulgerul Prod Transport SRL.

În motivarea cererii creditoarea a arătat că a acordat debitoarei  un împrumut în sumă de 200.000.000 lei în scopul achiziţionării unor autotrenuri, împrumut garantat conform contractului de ipotecă nr.7995/02.11.1995, contract semnat de numitul S.P. în calitate de administrator.

La data de 27.05.1999 administratorul debitoarei, S.P. a decedat, pârâtul S.N. fiind moştenitorul acestuia şi în această calitate  urmează să răspundă în cauză.

Apreciază creditoarea că în cauză sunt întrunite condiţiile  răspunderii patrimoniale şi anume existenţa faptei ilicite constând în nerespectarea dispoziţiilor legale privind  obligaţii ţinerii contabilităţii, ascunderea unei părţi din activul debitoarei, a prejudiciului cauzat  constând în ajungerea debitoarei în încetare de plăţi , a raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu  precum şi culpa  pârâtului, prin faptele acestuia ajungându-se voit la ajungerea societăţii în încetare de plăţi.

La termenul din 12.04.2006 creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Ilfov a formulat de asemenea  cerere de angajare a răspunderii  membrilor organelor de conducere a societăţii, respectiv a pârâtului S. N. în calitate de administrator de fapt al debitoarei.

În motivarea cererii creditoarea arată că deţine împotriva debitoarei o creanţă în sumă de 14.552,71 lei înscrisă la masa credală conform declaraţiei de creanţă nr.763 din 05.07.2004 iar pârâtul S.N. în calitate de unic moştenitor al defunctului S.P. asociat şi administrator al S.C. Fulgerul Prod Transport SRL urmează să răspundă în cauză  întrucât a acţionat ca un adevărat administrator al debitoarei.

Susţine creditoarea  că în cauză sunt întrunite condiţiile pentru  răspunderea în temeiul art. 137 din Legea nr.64/1995 în ceea ce priveşte existenţa faptei ilicite, a prejudiciului cauzat creditorilor şi raportului de cauzalitate între acesta, urmând a fi reţinute vinovăţia administratorului de fapt în ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă.

La termenul din 28.05.2013  lichidatorul judiciar  AMD Grup Expert SPRL desemnat să administreze procedura insolvenţei debitoarei SC Fulgerul Prod Transport SRL a formulat cerere de intervenţie solicitând de asemenea antrenarea răspunderii personale a pârâtului S.N., în temeiul art. 137 lit.”d” şi „e” din Legea nr.64/1995 în vigoare la acea dată.

În motivarea acţiunii lichidatorul judiciar a arătat că pârâtul S.N. este unicul moştenitor al defunctului S.P. ce a avut calitatea de asociat şi administrator al debitoarei S.C. Fulgerul Prod Transport SRL şi că mai mult decât atât s-a comportat ca un adevărat administrator al debitoarei, situaţie de natură a atrage răspunderea acestuia.

Se susţine că pârâtul nu a prezentat evidenţa contabilă ţinută conform prevederilor legale şi a avut cunoştinţă despre faptul că terenul în suprafaţă de 7160 m.p. situat în comuna Măgurele, Judeţul Ilfov şi construcţiile edificate pe acesta au constituit aport în natură la capitalul social al debitoarei şi cu toate acestea la momentul obţinerii certificatului de moştenitor a ascuns existenţa acestui fapt, ulterior  promovându-se acţiuni pentru anularea certificatului de moştenitor.

Se apreciază că toate acţiunile pârâtului au avut ca scop ascunderea activului societăţii debitoare, fiind astfel îndeplinite condiţiile legale pentru antrenarea  răspunderii personale.

Ca urmare a decesului pârâtului S. N. lichidatorul judiciar a solicitat introducerea în cauză a moştenitorilor acestuia S.N.L. şi S.P.V., apreciind că aceştia urmează să răspundă în calitate de moştenitori ai pârâtului S.N. în temeiul art. 137 lit.”d” şi „e” din Legea nr.64/1995, pentru aceleaşi argumente de fapt şi de drept expuse în cererea de antrenare a răspunderii personale formulată iniţial  împotriva pârâtului S.N.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul va reţine în fapt şi în drept următoarele:

Între Renaşterea Creditului Românesc SA – Credit Bank Bucureşti şi  SC Fulgerul Prod Transport SRL s-a încheiat contractul de împrumut nr. 94 din 23.10.1995/29.11.1995, având ca obiect un împrumut în sumă de 200.000.000 lei ROL acordat pe termen de 2 ani şi cu o perioadă de graţie de patru luni, credit acordat de către bancă societăţii comerciale în scopul achiziţionării a două autotrenuri.

Contractul de împrumut a fost garantat de numitul S.P. în calitate de reprezentant al S.C. Fulgerul Prod Transport SRL cu un imobil proprietatea sa dobândit la data de 12.08.1991 situat în comuna Măgurele S.A.I. compus din corp administrativ şi magazin, depozit atelier vopsitorie şi teren în suprafaţă de 7.160 m.p., conform  contractului de ipotecă autentificat sub nr. 7995 din 2.11.1995.

Aceste bunuri ce au făcut obiectul contractului de ipotecă au intrat ulterior în patrimoniul Societăţii Comerciale Fulgerul Prod Transport SRL, al cărui unic asociat şi administrator era numitul S. P.  care a decedat însă  la data de 27.05.1999.

Ca urmare a faptului că  sumele de bani ce au făcut obiectul contractului de împrumut  nu au fost achitate la termen, societatea bancară a început formele de executare silită împotriva  patrimoniului societăţii comerciale beneficiară a împrumutului, executare silită cu privire la care s-au  purtat mai multe litigii civile pe rolul diverselor instanţe.

De asemenea împotriva împrumutatei SC Fulgerul Prod Transport SRL s-a deschis procedura  insolvenţei în vederea recuperării creanţei deţinute de către S.C. Credit Bank SA, ce face  obiectul prezentei cauze înregistrată la nr. 6457/114/2007 pe rolul Tribunalului Buzău prin strămutare de la Tribunalul Bucureşti.

Considerându-se că  pârâtul S.N. a acţionat, după decesul fratelui său, ca un adevărat administrator al S.C. Fulgerul Prod Transport SRL atât creditoarele Renaşterea Creditului Românesc – Credit Bank SA şi D.G.F.P. Ilfov  cât şi lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenţei debitoarei au apreciat  că acesta trebuie să răspundă în condiţiile art. 137 lit.”d” şi „e” din Legea nr.64/1995 în vigoare la acea dată şi să suporte  pasivul debitoarei.

La data de 30.01.2014  a decedat însă şi pârâtul S.N., succesiunea acestuia fiind acceptată de moştenitorii săi S.N.L. şi S.P.V., numai lichidatorul judiciar solicitând introducerea în cauză a acestora şi admiterea faţă de aceştia a cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată în temeiul art. 137  lit.”d” şi „e” din Legea nr. 64/1995, cu consecinţa obligării la plata întregului pasiv al debitoarei falite, respectiv a sumei de 418.059,47 lei înscrisă în tabelul definitiv consolidat rectificat al creanţelor.

Instanţa va aprecia că în cauză  nu sunt întrunite  condiţiile  răspunderii patrimoniale personale astfel cum au fost prevăzute de art. 137 lit.”d” şi „e”  din Legea nr. 64/1995, condiţii legale preluate ulterior în art. 138 lit. „d” şi „e” din Legea nr.85/2006 şi în art.169  lit.”d” şi „e” din Legea nr.85/2014.

Este evident că  ajungerea debitoarei S.C. Fulgerul Prod Transport SRL în stare de insolvenţă nu s-a datorat pârâţilor S.N.L. şi S.P.V., aceştia fiind moştenitorii defunctului S.N. care la rândul său a fost moştenitorul defunctului S.P., acesta din urmă având calitatea de asociat şi administrator al debitoarei falite.

Chiar şi în situaţia în care s-ar reţine că defunctul S.N. a efectuat acte de administrare a societăţii debitoare, instanţa nu va putea reţine în ceea ce priveşte pe cei doi pârâţi existenţa condiţiilor cumulative obligatorii pentru antrenarea răspunderii personale şi anume fapta ilicită, prejudiciul cauzat creditorilor, raportul  de cauzalitate dintre fapta ilicită şi insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile şi culpa persoanelor a căror răspundere se solicită.

Tribunalul va considera  că pârâţilor S.N.L. şi S.P.V. nu li se poate imputa neîndeplinirea obligaţiilor privind ţinerea contabilităţii debitoarei falite ori ascunderea unei părţi din activul societăţii debitoare care să conducă la obligarea acestora la plata întregului pasiv al debitoarei falite.

De altfel, creditul acordat de  Renaşterea Creditului Românesc SA – Credit Bank SA a fost garantat, creditoare putându-şi valorifica creanţa şi chiar dacă asupra activelor  din patrimoniul debitoarei falite se poartă alte procese  aflate pe rolul altor  instanţe, acest fapt  nu poate determina atragerea răspunderii personale a pârâţilor pentru care aşa cum s-a arătat trebuiesc  îndeplinite condiţiile în mod expres prevăzute de art. 137 lit.”d” şi „e”  din Legea nr. 64/1995 , condiţii legale preluate ulterior în art. 138 lit. „d” şi „e” din Legea nr.85/2006 şi în art.169  lit.”d” şi „e” din Legea nr.85/2014.

În temeiul considerentelor de fapt şi de drept expuse, instanţa urmează să  respingă cererea de antrenare a răspunderii personale formulată de lichidatorul judiciar AMD Grup Expert SRL  desemnat să administreze procedura insolvenţei debitoarei S.C. Fulgerul Prod Transport SRL împotriva pârâţilor S.N.L. şi S.P.V.

Termen de fond pentru verificarea stadiului procedurii la 14.03.2016.