Prin acţiunea înregistrată la 3 ianuarie 2007 reclamanta SC „E.M” SRL Botoşani a solicitat în contradictoriu cu M.F.P. – D. G. F. P. Botoşani anularea deciziei nr. 37 din 8 decembrie 2006 emisă de pârâtă, anularea parţială a deciziei de impunere nr. 253 din 6 octombrie 2006 şi a raportului de inspecţie fiscală din 5 octombrie 2006 întocmite de A.C.F din cadrul D.G..F.P. Botoşani şi exonerarea de plata sumei de 142.178 lei ce reprezintă fond special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap neîncadrate în muncă, precum şi dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente.
În motivare reclamanta a arătat că măsurile dispuse de organul de control fiscal sunt nelegale întrucât nu a încălcat dispoziţiile O.U.G. nr. 102/1999 cu modificările şi completările ulterioare, deoarece toate angajările de personal s-au făcut în baza repartiţiilor emise de A.J.O.F.M. Botoşani, instituţie care nu i-a repartizat nici o persoană cu handicap, întrucât în evidenţe nu existau solicitări ale acestei categorii de personal.
A mai arătat că deşi nu a solicitat separat pe fiecare trimestru angajarea de personal cu handicap, în perioada controlului, A.J.O.F.M. Botoşani i-a confirmat prin adresele nr. 14770-14780/2006 că în evidenţele acesteia în perioada 1 februarie 2002 – 30 august 2006 nu au figurat persoane cu handicap calificate în meseriile solicitate, deci prin activitatea sa nu a adus un prejudiciu bugetului de stat cu această destinaţie.
Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii ca nefondate, măsurile dispuse fiind legale.
Tribunalul Botoşani investit cu soluţionarea, prin sentinţa nr. 283 din 21 februarie 2007 – secţia comercială,contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea, a anulat decizia nr. 37/2006 emisă de DGFP Botoşani şi a exonerat reclamanta de plata sumei de 142.178 lei reprezentând vărsăminte fond special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap neîncadrate în muncă în valoare de 89.778 lei, 44.786 lei dobânzi şi 7.623 lei penalităţi de întârziere aferente. Totodată a anulat parţial şi decizia de impunere nr. 253 din 6 octombrie 2006 şi raportul de inspecţie fiscală din 5 octombrie 2006 emis de autoritatea de control fiscal, cu referire la suma menţionată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în esenţă că societatea reclamantă se încadrează în dispoziţiile art. 42 (2) din O.U.G. nr.102/1999 cu modificările ulterioare,în sensul că poate fi exceptată de la plata vărsămintelor către fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap neîncadrate întrucât A.J.O.F.M. Botoşani prin adresele nr.14017-14021/2006 şi 14770-14780 /2006 a confirmat faptul că în evidenţele agenţiei în perioada februarie 2002 – septembrie 2006 nu au figurat persoane cu handicap calificate în meseriile solicitate de aceasta. Faptul că reclamanta nu a solicitat trimestrial de la A.J.O.F.M. Botoşani repartizarea de persoane cu handicap, persoane care de fapt nu existau în evidenţele agenţiei nici în perioada controlată şi nici ulterior acesteia, a fost reţinută ca fiind o abatere de pericol.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta, care a criticat-o pentru nelegalitate, susţinând că a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât disp.art.42 din O.U.G. nr.102/1999 sunt imperative şi cum reclamanta nu a făcut dovada că a solicitat trimestrial A.N.O.F.M. repartizarea de persoane cu handicap, greşit i s-a admis acţiunea.
A mai susţinut recurenta că deşi A.J.O.F.M. Botoşani a comunicat că în perioada februarie 2002 – septembrie 2006 în evidenţele acesteia nu au figurat persoane cu handicap calificate în meseriile solicitate, nu înlătură obligaţia agentului economic de a solicita trimestrial repartizarea de persoane cu handicap.
Intimata prin întâmpinare a cerut respingerea recursului ca nefondat, întrucât din adresele nr. 14770 – 14780/2006 emise de A.J.O.F.M. Botoşani rezultă că pentru perioada 1.02.2002 – 30.08.2006 nu au figurat în evidenţele acesteia persoane cu handicap calificate în meseriile şi specializările solicitate, iar bugetul de stat nu a fost prejudiciat, sursele de finanţare a protecţiei sociale a personalului cu handicap fiind cu totul altele.
Verificând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, întemeiate în esenţă pe disp.art. 304 pct.,9 Cod pr.civilă, curtea a constatat că sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta:
Potrivit art. 42 din OUG nr.102/1999 privind protecţia persoanelor cu handicap, modificată şi completată prin OUG nr.40/2000, societăţile comerciale care au un număr de cel puţin 100 de angajaţi au obligaţia de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă într-un procent de cel puţin 4 % din numărul total de angajaţi, iar potrivit art.43 din acelaşi act normativ persoanele juridice care nu respectă prevederile art. 42 al.1 au obligaţia de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap.
În fine, potrivit al.2 al art.43 sunt exceptate de la plata obligaţiei prevăzute la al.1 persoanele juridice care fac dovada că au solicitat trimestrial de la A.N.O.F.M. repartizarea de persoane cu handicap.
Faptul că societatea a cerut la o dată ulterioară perioadei controlate relaţii referitoare la existenţa de persoane cu handicap calificate pentru locurile respective primind un răspuns negativ nu înlătură răspunderea acesteia pentru îndeplinirea obligaţiilor legale care impun solicitarea trimestrială a repartizării persoanelor cu handicap.
Cum reclamanta avea obligaţia de a angaja persoane cu handicap şi nu a făcut dovada că este exceptată întrucât nu a solicitat trimestrial A.N.O.F.M. repartizarea de persoane cu handicap, sentinţa primei instanţe este nelegală.
Pentru considerentele arătate, curtea în temeiul art. 312 Cod pr.civilă a admis recursul, a modificat sentinţa şi în rejudecare, a respins ca nefondată acţiunea reclamantei, măsurile dispuse de organele de control fiscal fiind legale.
