Recurs. Litigii profesionişti. Suspendare proces .


Cuprins pe materii: Recurs. Litigii profesionişti. Suspendare proces .

art. 411 alin.(1) pct.2 C.pr.civ.

Instanța de fond a constatat că, la termenul din data de 06.04.2016, reclamanta şi pârâtele, legal citate, nu s-au prezentat în cauză, iar din verificarea actelor dosarului a rezultat că nu s-a formulat cerere de judecare în lipsă, în final dispunându-se suspendarea judecăţii.

În recurs s-a stabilit că, prin acţiunea introductivă recurenta-reclamantă a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa părţilor, chiar dacă nu a indicat în drept temeiul solicitării sale, instanţa de fond pe baza rolului activ urma să procedeze la soluţionarea cauzei.

Secţia II civilă, dec. civ. nr.58 din 06.07.2016

 

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi – Secţia Civilă, reclamanta DME a formulat în contradictoriu cu pârâtele PBRSA şi PBR – S GALAŢI pe calea ordonanţei președințiale cerere de suspendare a obligaţiei de plată a ratelor scadente, a dobânzii, a costului contractului de credit al reclamantei.

Prin Încheierea civilă pronunţată în şedinţa publică din data de 06.04.2016, instanţa de fond în temeiul art. 411 alin.1 pct.2 C.pr.civ., a dispus suspendarea judecăţii cauzei având ca obiect acțiune în constatare.

În motivarea acestei soluţii s-a arătatcă, la termenul din data de 06.04.2016, reclamanta şi pârâtele, legal citate, nu s-au prezentat în cauză, iar din verificarea actelor dosarului a rezultat că nu s-a formulat cerere de judecare în lipsă şi constatând ca fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 411 alin.(1) pct.2 C.pr.civ., potrivit cărora judecătorul va suspenda judecata când ambele părţi, legal citate, nu s-au înfăţişat la strigarea cauzei şi niciuna dintre acestea nu a formulat cerere scrisă de judecare în lipsă, instanța de fond a dispus suspendarea cauzei.

 Împotriva acestei Încheieri în termen legal a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia, întrucât a solicitat judecata şi în lipsă.

Instanţa de control a constatat că, împotriva celor reţinute de instanţa de fond, urmează a constata că prin acţiunea introductivă recurenta-reclamantă D. M. E. a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa părţilor, chiar dacă nu a indicat în drept temeiul solicitării sale, instanţa de fond pe baza rolului activ urma să procedeze la soluţionarea cauzei, în final recursul fiind admis.