TIP SPETA: SENTINTA CIVILA
AUTOR: JUDECATORIA IASI
DOMENIU ASOCIAT: PARTAJ
Dosar nr. 22586/245/2008
DATA SI NUMARUL: Sentinta civila nr. 10530 din 30.10.2009
TITLU: Partaj succesoral. Titlu de proprietate emis in conditiile legii nr. 18/1991.
Calitate procesuala activa.
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 14.11.2008, sub nr.
22586/245/2008, reclamanta F M a chemat în judecata pe pârâtii II, IC, PE si TC pentru
ca în contradictoriu cu acestia sa se dispuna iesirea din indiviziune cu privire la
terenul mostenit de la autorii Cioltan Petru si Rarita, cuprins în titlul de proprietate
nr. 85738/2003 în suprafata de 3 ha si 5700 mp si sa se constate ca reclamantei îi
revine cota de 1/2 din teren.
În motivare, se arata ca pârâtii vin la succesiune ca mostenitori ai defunctei
CR, conform certificatului de mostenitor emis sub nr. 24/2004, I C decedata si P E,
fiind mostenitoarele testamentare ale defunctei C cu cota de 1/2 din masa, iar restul
cotei apartine autorului reclamantei, C P, la a carui succesiune vine ca mostenitoare
testamentara. Alaturat se depune copie sentinta civila nr. 6387 din 2006 a Judecatoriei
Iasi, prin care cu autoritate de lucru judecat s-a respins cererea reconventionala de
constatare a nulitatii titlului de proprietate 85738/2003, s-a respins exceptia lipsei
calitatii procesuale active a reclamantei, invocata de pârâti.
În drept, nu s-au invocat dispozitii legale.
Formulând întâmpinare, pârâtii T C si I C au solicitat respingerea actiunii,
aratând ca reclamanta este beneficiara unui testament lasat de C P, dar conform legii
fondului funciar, este necesar ca titularul titlului de proprietate sa fi parcurs
procedura speciala de reconstituire a dreptului de proprietate, iar dreptul sa fie
validat de Comisia judeteana. Pe de alta parte ,testamentul lasat de C P a încalcat
rezerva, iar prin sentinta civila nr. 2001/1981 a fost redus pâna la limita cotitatii
disponibile, dispunându-se si anularea certificatului de mostenitor nr. 896/1980,
astfel ca reclamantei nu îi revine 1/2 din masa succesorala.
În drept, s-au invocat prevederile art. 115 CPC, art. 728 Cod Civil si art. 673
ind. 1 Cod Civil.
Pârâta PE a formulat întâmpinare, invocând exceptia lipsei calitatii procesuale
active a reclamantei. Astfel aceasta anterior a solicitat rectificarea aceluiasi titlu de
proprietate, iar Tribunalul Iasi prin decizia civila nr. 1548 din 2.09.2008 a admis
exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei si a respins actiunea.
Reclamanta nu a parcurs procedura Legii nr. 18/1991, nu este beneficiara unui drept
validat în baza Legii nr. 18din 1991, nu a facut cerere de reconstituire. Prind decizia
civila nr. 1967 din 31.10.2007 a Tribunalului Iasi s-a analizat adeverinta nr. 247 din
12.08.1991 emisa de Comisia Miroslava, apreciindu-se ca aceasta adeverinta nu poate
fi luata în seama, numele acesteia fiind adaugat lânga cel al celorlalti mostenitori,
fara ca adaugirea sa poarte semnatura sau stampila emitentului. Mai mult, numele
reclamantei nu apare nici pe anexa 3.
Pârâta a mai invocat si exceptia lipsei de interes având în vedere ca prin Hot.
4785 din 9.12.2008 Comisia judeteana Iasi a validat propunerea comisiei locale si a
reconstituit în indiviziune reclamantei si pârâtilor pentru terenul în suprafata de
4,92 ha. Pe de alta parte reclamanta este beneficiara unui legat cu titlu particular,
defunctul C P testând în favoarea acesteia o casa, un grajd, un hambar si 800 mp
teren. Casa si terenul au fost bunuri comune ale lui C R si CP , iar singurul
mostenitor legal al lui CP a fost C R, în timp ce reclamanta a primit de la acesta
numai bunuri determinate în testament.
La termenul de judecata din 10.02.2009, reclamanta prin aparator a invocat
exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a pârâtului I I, decedat anterior
formularii actiunii. De asemenea a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat si
puterea de lucru judecat având în vedere ca anterior s-a stabilit cu titlu irevocabil
calitatea procesuala activa a reclamantei.
Reclamanta a mai depus la dosar copia dupa cererea de reconstituire
înregistrata la 30.11.2005 la Consiliul Local Miroslava, precum si alte copii de pe alte
înscrisuri.
Instanta a retinut asupra exceptiilor invocate de parti:
Prin cererea sa reclamanta F M a solicitat în contradictoriu cu pârâtii I I, I C , T
C si P E, iesirea din indiviziune raportat la terenul cuprins în titlul de proprietate nr.
85738 din 22.01.2003, emis pe numele defunctilor C P si C R.
Reclamanta a chemat în judecata în calitate de pârât si pe I I, decedat la
5.02.2008, anterior introducerii actiunii. Potrivit art.41 Cod procedura Civila ” orice
persoana care are folosinta drepturilor civile poate sa fie parte în judecata”. Decretul
nr. 31/1954 , în art.5 al.2 defineste capacitatea de folosinta ca fiind aptitudinea
persoanei de a avea drepturi si obligatii. Capacitatea de folosinta este o însusire
esentiala si inerenta persoanelor fizice, fapt pentru care se dobândeste o data cu
nasterea si înceteaza la moartea acesteia.
Cererea de chemare în judecata, formulata în contradictoriu cu pârâtul I I, a
fost introdusa la data de 14.11.2008, iar din actul de deces al acestuia rezulta ca
decesul s-a produs la data de 5.02.2008.
Instanta a admis exceptia lipsei capacitatii procesuale folosinta si a anulat
actiunea formulata de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul I. I. pentru lipsa
capacitatii procesuale de folosinta a acestui pârât.
Referitor la exceptia autoritatii de lucru judecat si exceptia puterii de lucru
judecat, instanta a dispus respingerea acestor exceptii, întrucât s-au invocat raportat
la calitatea procesuala activa a reclamantei, care ar fi fost stabilita anterior de catre
alte instante si care nu ar mai putea fi pusa în discutie în cauza de fata. De asemenea,
se retine ca prin hotarârile indicate, instanta nu s-a mai pronuntat pe aceeasi cerere
de iesire din indiviziune, între aceleasi parti, astfel ca nu sunt îndeplinite conditiile
art. 1201 Cod Civil.
Instanta a respins si exceptia lipsei de interes având în vedere ca reclamanta
are, în sens larg un interes în formularea actiunii, prevalându-se de calitatea de
mostenitoare a defunctului C P, calitate dovedita cu înscrisurile depuse de parti.
Cu toate acestea, raportat la bunul asupra caruia se solicita iesirea din
indiviziune , instanta retine ca reclamanta nu si-a dovedit calitatea procesuala activa.
Astfel, terenul în suprafata de 3,57 ha situat în Balciu – Miroslava a facut obiectul
legilor fondului funciar, titlul de proprietate nr. 85738 din 2003 fiind emis pe numele
defunctilor autori C P si C R, ambii decedati cu mult înainte de intrarea în vigoare a Legii
nr. 18/1991. Reclamanta F M nu a facut dovada faptului ca a urmat procedura
reconstituirii anterior emiterii titlului de proprietate nr. 85738/2003 cu privire la
terenul cuprins în acest titlu , nici a împrejurarii ca i-ar fi fost validat dreptul de
proprietate pentru suprafata respectiva. Acelasi aspect a fost retinut si în
considerentele deciziei civile nr. 1548 din 2.09.2008 pronuntata de Tribunalul Iasi în
dosar nr. 23371/245/2007. Simpla calitate de mostenitor nu confera drept de
proprietate reclamantei, asa cum nu i-l confera nici depunerea cererii de
reconstituire. Reclamanta trebuie sa fie beneficiara a unei hotarâri de validare a
dreptului de proprietate. Aceasta a depus copie a cererii prin care a solicitat
reconstituirea dreptului de proprietate, însa se constata ca cererea a fost depusa la
comisie ulterior emiterii titlului.
În concluzie, retinând ca reclamanta nu este titulara dreptului afirmat, în
beneficiul sau nedispunându-se reconstituirea dreptului de proprietate, instanta a
admis exceptia lipsei calitatii procesuale active si va respinge actiunea în
contradictoriu cu pârâtii I C I, T C si P E.