Prin cererea introdusă la această instanţă contestatorul SM a chemat in judecată pe intimaţii DAGM, DO şi DCS pentru ca pe calea contestaţiei la executare să se dispună ieşirea din indiviziune asupra imobilului proprietatea acestora , prin atribuirea in natură a cotei părţi ce i-ar reveni primului intimat pentru a putea fi valorificată în vederea recuperării creanţei pe care acesta i-o datorează.
Prin întâmpinarea formulată, debitorul a solicitat respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei formulate invocând faptul că dispoziţiile art. 400 Cod procedură civilă , pe care contestatorul şi-a întemeiat cererea , se referă doar la împărţirea bunurilor comune ale soţilor şi nu sunt aplicabile şi bunurilor provenite dintr-o succesiune.
Deşi contestatorul şi-a întemeiat în drept contestaţia pe dispoziţiile art. 399 – 400 Cod procedură civilă , scopul urmărit era cel reglementat prin dispoziţiile. art. 400 /1 Cod procedură civilă privind împărţirea bunurilor comune în cadrul contestaţiei la executare.
Instanţa a considerat că dreptul contestatorului nu îşi găseşte ocrotire în sfera juridică a contestaţiei la executare privind ieşirea din indiviziune forţată şi a respins la inadmisibilă contestaţia formulată în acest sens. S-a apreciat că dispoziţiile art. 400 /1 Cod procedură civilă au un caracter de excepţie şi se referă exclusiv la împărţirea bunurilor comune potrivit art. 33 alin. 2 din Codul familiei, ori în speţa dedusă judecăţii, intimaţii deţineau în indiviziune o proprietate comună provenită din raporturi succesorale.
