Creditoarea Agentia Domeniilor Statului a formulat contestatia înregistrata sub nr.6318/COM/14.10.2004 la Tribunalul Constanta, în contradictoriu cu lichidatorul judiciar al debitoarei SC „N.O.” SA, criticând masura înlaturarii creantei sale din tabelul creantelor asupra averii falitei.
Motivând actiunea, creditoarea a sustinut în esenta, urmatoarele:
Creanta în suma de 2.418.212.973 lei ROL reprezinta: redeventa datorata de debitoarea SC „N.O.” SA, TVA aferent si penalitati calculate pâna la 25.07.2003. Veniturile creditoarei fiind venituri bugetare, lichidatorul judiciar în mod nelegal a verificat creanta si a dispus înlaturarea acesteia din tabel.
ADS a cerut înscrierea în tabel în baza unui titlu – contractul de concesiune nr.409/27.04.2000 – prin care debitoarea SC „N.O.” SA s-a obligat la plata redeventei de 520 kg grâu STAS/ha/anual (art.4 din contract).
Prin Protocolul nr.82301/16.12.2002 ADS a predat catre Arhiepiscopia Tomisului suprafata de 350 ha, suprafata ce a fost scazuta din obiectul contractului, debitul pârâtei catre ADS fiind diminuat corespunzator.
Dupa predarea acestei suprafete, societatea debitoare a mai ramas cu teren în patrimoniu, deoarece contractul de concesiune a fost încheiat pentru suprafata de 579 ha, fiind tinuta sa plateasca redeventa catre ADS pâna la deschiderea procedurii prevazute de Legea nr.64/1995 republicata, respectiv pâna la 25.07.2003.
Se arata ca, prin predarea suprafetei de 350 ha din patrimoniu, nu s-au stins obligatiile anterioare si nici nu a fost împiedicata nasterea unor noi obligatii aferente suprafetelor de teren aflate în concesiune.
Prin întâmpinare, lichidatorul judiciar desemnat a administra procedura falimentului debitoarei SC „N.O.” SA, dna C.C. solicita respingerea contestatiei ca nefondata, cu motivatia în esenta ca, cererea formulata nu întruneste conditiile legale de înscriere în tabelul suplimentar sau definitiv consolidat, iar pe cale de exceptie invoca, exceptia tardivitatii introducerii cererii de admitere a creantei.
În referire la exceptie, se solicita a se avea în vedere ca, deschiderea procedurii reorganizarii judiciare a fost dispusa prin sentinta civila nr.5005/COM/2003 pronuntata de Tribunalul Constanta la 25.07.2003 în dosar nr.2957/COM/2003, stabilindu-se termen limita pentru depunerea declaratiilor de creanta data de 23.09.2003, a verificarii creantelor depuse si a întocmirii tabelului preliminar data de 23.10.2003, a depunerii tabelului final data de 23.11.2003.
Prin sentinta civila nr.2515/COM/05.05.2005, Tribunalul Constanta respinge exceptia de tardivitate a depunerii cererii de admitere a creantei invocate de catre intimata lichidator judiciar dna C.C., respingând ca nefondata contestatia formulata de creditoarea A.D.S.
Pentru a aprecia de aceasta maniera, instanta retine în esenta ca, exceptia este nefondata deoarece, în speta, nu au fost respectate dispozitiile al.2 ale art.61 din Legea nr.64/1995 cu modificarile si completarile ulterioare – îndeplinirea actelor mentionate la al.1 din acelasi text de lege, prin publicitate, în conditiile art.95 Cod pr.civila, astfel încât sanctiunea decaderii creditoarei contestatoare din dreptul de a depune cerere de admitere a creantei nu poate opera.
Pe fond, se retine ca, în speta, creditoarea A.D.S. nu a probat caracterul cert si neîndoielnic al creantei în valoare de 241.821,29 lei RON, nu a înfatisat instantei contractul de concesiune nr.409/27.04.2000 invocat ca fundament al creantei, iar rezultatele expertizei tehnice efectuate în cauza concluzioneaza în esenta ca, nu se pot determina cu exactitate suprafetele de teren transmise concesionarei SC „N.O.” SA în temeiul contractului de concesiune nr.409/2000.
Împotriva acestei hotarâri în termen a formulat recurs A.D.S., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prevazut de art.8 din Legea nr.64/1995 republicata si urmatoarea motivatie în esenta:
S-a facut o gresita apreciere a probelor administrate în cauza, deoarece în conformitate cu dispozitiile art.7 din OUG nr.198/1999, ADS a preluat terenurile aflate în administrarea societatii debitoare în baza Protocolului nr.409/27.04.2000 pentru suprafata de 579 ha teren agricol.
Ulterior aparitiei Legii nr.268/2001 si a Normelor de aplicare a acesteia aprobate prin HG nr.626/2001, ADS a predat din suprafata de teren ce facea obiectul contractului de concesiune catre Ministerul Culturii si Cultelor suprafata de 350 ha, pentru aceasta între cele doua parti perfectându-se Protocolul nr.82301/16.12.2002, iar redeventa datorata de catre SC „N.O.” SA a fost diminuata corespunzator.
Concluziile raportului de expertiza efectuat în cauza sunt nerelevante, în referire la lipsa evidentelor clare a suprafetelor de teren si neprezentarea unei situatii centralizate a acestora, ca de altfel si cea referitoare la nepredarea de catre ADS a contractului de concesiune nr.409/2000 ce fusese depus alaturat contestatiei, astfel încât, în mod gresit judecatorul sindic a înlaturat creanta ADS, cu motivatia lipsei caracterului cert al acesteia.
Anexat motivelor de recurs a fost depusa copia contractului de concesiune nr.409/27.04.2000.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins conform art.312 Cod pr.civila, pentru urmatoarele considerente în esenta, apreciaza Curtea.
Recurenta reclamanta A.D.S. a formulat contestatie împotriva masurii înlaturarii creantei sale în valoare de 241.821,29 lei RON – reprezentând redeventa datorata, al carei fundament se regaseste în contractul de concesiune nr.409/27.04.2000 intervenit între parti – din tabelul creantelor asupra averii falitei SC „N.O.” SA, astfel cum a fost întocmit de lichidatorul judiciar dna C.C.
Urmeaza a se retine ca, cererea de înregistrare a creantei formulate de contestatoare a fost apreciata în mod legal si temeinic de catre instanta de fond ca fiind neprobata sub aspectul caracterului cert si neîndoielnic al valorii, odata ce, în absenta situatiei centralizatoare a parcelelor, nu se pot determina cu exactitate suprafetele de teren transmise în concesiune, în temeiul contractului nr.409/2000 si nici modificarile intervenite ulterior în derularea contractului.
Se are în vedere împrejurarea ca, în conformitate cu dispozitiile art.7 din OUG 198/1999, ADS a preluat terenurile aflate în administrarea societatii debitoare în baza Protocolului intervenit între parti si încheiat sub nr.409/27.04.2000 pentru suprafata totala de 579 ha teren, pentru aceasta suprafata de teren perfectându-se si contractul de concesiune nr.409 din aceeasi data.
Ulterior aparitiei Legii 268/2001 si a Normelor de aplicare a acesteia aprobate prin HG nr.626/2001, ADS a predat din suprafata de teren ce face obiectul contractului de concesiune, catre Ministerul Cultelor, suprafata de 350 ha teren, pentru care s-a încheiat Protocolul nr.82301/16.12.2002.
Fata de aspectele sus-enuntate, precum si fata de probatoriul administrat în cauza, urmeaza a se retine ca, într-adevar, în speta, nu s-a probat caracterul cert al creantei, astfel cum impune dispozitiile art.379 al.3 Cod pr.civila, conform cu care „creanta certa este aceea a carei existenta rezulta din însasi actul de creanta sau si din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”.
Prima conditie vizeaza, asadar, existenta unei creante necontestate din punct de vedere juridic si care rezulta în cele mai multe cazuri din chiar titlul de creanta. În cazul în care creanta rezulta din alte acte, chiar neautentice, acestea trebuie sa emane de la debitor sau sa fie recunoscute de acesta.
Caracterul cert al unei creante nu este suficient pentru a determina – cum este situatia în speta – înscrierea în tabelul creantelor asupra averii falitei, deoarece este necesar ca aceasta sa fie incontestabila si în privinta câtimii sale.
Creanta este lichida, astfel cum precizeaza art.379 al.4 Cod pr.civila, atunci când câtimea ei este determinata prin însusi actul de creanta sau când este determinabila cu ajutorul actului de creanta sau al altor acte neautentice, admitându-se în mod exceptional ca determinarea sa sa fie facuta ulterior prin administrarea de probe.
Expertiza tehnica efectuata în cauza retine fara putinta de tagada ca, nu s-a putut identifica o situatie centralizata a parcelelor pentru care s-ar putea calcula redeventa, iar analiza legalitatii proceselor verbale de predare a terenurilor întocmite dupa momentul încheierii contractului de concesiune, într-adevar, astfel cum retine si instanta de fond, excede cadrului procesual stabilit prin contestatie.
De altfel, divergentele dintre parti privesc valoarea redeventei datorate, aceasta în conditiile în care debitoarea intimata prin lichidator invoca stingerea obligatiilor prin plata, ori compensare, sub acest aspect recurenta neadministrând probatorii.
Într-o atare situatie, cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotarârii recurate, Curtea vazând si dispozitiile art.312 Cod pr.civila, respinge recursul ca nefondat.
