Văzând întrunite condiţiile de fond şi formă care reglementează modalitatea de desistare a părţilor de la soluţionarea litigiului pendinte în modalitatea tranzacţiei curtea, în baza art. 312 Cod procedură civilă a admis recursurile, a casat în tot sentinţ


Prin sentinţa civilă nr. 177 din 25.01.2016 pronunţată în dosar nr. 9099/100/2011 al Tribunalului Maramureş s-a admis acţiunea formulată de către reclamanta L I SPRL  lichidator judiciar al debitoarei falite SC N O SRL în contradictoriu cu  pârâţii SC N O SRL în faliment, prin administrator special F F I şi M E V şi în consecinţă: s-a constatat nulitatea operaţiunii de vânzare cumpărare intervenită între părţi prin care a fost transferat  dreptul de proprietate asupra bunului mobil, în natură autoturism marca Audi A4 Quattro, serie şasiu WAUZZZ8E54A061133, conform facturii nr.630/19.11.2009; s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară cu consecinţa reîntoarcerii în patrimoniul debitoarei SC N O SRL a bunului mobil obiect al prezentei; fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs debitoarea şi pârâtul M E-V solicitând  reformarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii.

În şedinţa publică din 31.03.2016  părţile litigante au învederat instanţei că înţeleg să pună capăt în întregime litigiului existent în acord cu tranzacţia încheiată solicitând pronunţarea unei hotărâri de expedient .

Văzând întrunite condiţiile de fond şi formă care reglementează modalitatea de desistare a părţilor de la soluţionarea litigiului pendinte în modalitatea tranzacţiei curtea, în baza art. 312 C.proc.civ va admite recursurile declarat de  recurenţii  SC N O SRL şi M E V împotriva sentinţei civile nr.177 pronunţată la data de 25.01.2016 în dosarul nr.9099 /100/2011 al Tribunalului Maramureş, pe care o va  casa în tot, în sensul că  va lua  act de tranzacţia părţilor care face parte integrantă din dispozitivul deciziei după cum urmează :

 „Părţile din dosarul nr. 9099/100/2011, aflat în recurs la Curtea de Apel Cluj, respectiv Reclamanta L I SPRL, lichidator judiciar al SC N O SRL.

 Pârâţii:

SC N O SRL, prin administrator special F F l şi M E V, au convenit la încheierea prezentei tranzacţii după cum urmează:

 Art. 1. Raportat la faptul că în dosarul nr. 9099/100/2011, aflat în recurs la Curtea de Apel Cluj s-a solicitat anularea vânzării autoturismului marca AUDI model A4 Quattro cu nr. de identificare WAUZZZ8E54A061133, fabricat în anul 2003, intervenită între SC N O SRL şi dl. Man Eugen Vasile, conform facturii fiscale nr. 630/19.11.2009, achitată integral şi având în vedere că BRD GRUP B M- creditoarea care avea în garanţie bunul şi-a exprimat prin adresa nr. 184/12.01.2016, înregistrată la dosarul cauzei la data de 13.01.2016 acceptul pentru plata sumei de 3.000 euro, cu titlu de contravaloare a autoturismului, iar prin voturile exprimate în cadrul adunărilor creditorilor convocate de către lichidatorul judiciar ceilalţi creditori au creditori au achiesat la poziţia creditoarei BRD GSG, părţile convin soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului după cum urmează:

 Art. 2. Pârâtul Făzăcaş Florin loan administrator special al SC N O SRL este de acord să achite către SC N O SRL prin lichidator L I SPRL, suma de 3.000 euro, agreată de către BRD GSG GRUP B M, iar lichidatorul L I SPRL acceptă această sumă ca echivalent al bunului fără a mai solicita întoarcerea bunului în natură.

 Art. 3. Pârâtul F F I a depus în contul de lichidare al debitoarei suma de 3.000 euro, în echivalent lei, respectiv 13.382,40 lei la cursul de 4,4608 lei comunicat de BNR pentru data de 10.03.2016 , astfel: suma de 1.000 lei a fost achitată anterior încheierii prezentei tranzacţii, iar diferenţa de 12.382,40 lei s-a achitat în data de 11.03.2016 cu foaie de depunere numerar direct in contul de lichidare al debitoarei.

 Art. 4. Autoturismul va rămâne în continuare în proprietatea cumpărătorului de bună credinţă Man Eugen Vasile, fără ca vreuna dintre părţi să mai formuleze vreo pretenţie faţă de acesta.

 Art. 5. Urmare a încheierii prezentei tranzacţii, reclamanta L I SPRL în calitate de lichidator judiciar al SC N O SRL va solicita instanţei de control judiciar în dosar nr. 9099/100/2011 confirmarea tranzacţiei şi pronunţarea unei hotărâri care să consfinţească învoiala părţilor.

 Art. 6. Părţile convin totodată ca, după confirmarea prezentei tranzacţii, reclamantul să solicite instanţei să ia act de faptul că renunţă la judecată în cauza de faţă, motivat de faptul că în patrimoniul debitoarei a intrat suma de 3.000 Euro, echivalentul autoturismului vândut, fără ca vreuna dintre părţi să solicite cheltuieli de judecată ori să aibă alte pretenţii.

 Acordul creditorului garantat BRD, GRUP B M a fost exprimat prin adresa nr. 184 din 12.01.2016, anexata prezentei tranzacţii.