Punerea sub interdicţie.


SENTINTA CIVILA NR. 15316/03.11.2011

Civil – punere sub interdictie

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti sub nr. 28380/301/2011 la data de 28.07.2011, petenta SA, în contradictoriu cu  intimata PI, a solicitat instantei punerea sub interdictie a intimatei şi instituirea curatelei fata de aceasta, in favoarea reclamantei.

In motivare, reclamanta a arătat ca, în urma bătăilor sistematice din partea fostului sot de-a lungul convieţuirii cu acesta timp de 18 ani, pârâta a avut numeroase traumatisme cranio-cerebrale (alte episoade: nasul tăiat, fractura la piramida nazala si picior, etc). Parata nu mai are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale si, mai mult, are nevoie de cineva care s-o ajute efectiv si s-o protejeze de terţe persoane care, prin orice mijloace, ameninitind-o chiar si cu moartea, incearca s-o determine sa plece din casa sa. Diferite persoane au incercat si chiar au reuşit sa incheie cu aceasta acte translative de proprietate in ceea ce priveşte garsoniera proprietatea acesteia, lasind-o datoare vinduta.

In drept, cererea a fost intemeiata pe dispoziţiile art. 142-art. 144 Codul familiei, art. 30-34 din Decretul nr. 32/1954 şi art. 2 alin. 1, pct. 1, lit. g, Cod procedura, civila.

In conformitate cu prevederile art. 30 al.1 din Decretul nr. 32/1954, s-au efectuat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 cercetări prealabile cu privire la necesitatea punerii sub interdictie a intimatei. În acest sens, în cadrul dosarului nr. 3796/IV-7/2010, Parchetul a procedat la audierea martorilor si a dispus efectuarea unor expertize medico-legale psihiatrice a intimatei.

In baza art. 30 al.1 si 33 al.2 din Decretul nr.32/1954, instanţa a procedat la audierea martorilor solicitaţi de petenta şi la administrarea interogatoriului intimatei. 

Analizând cererea, prin prisma probelor administrate, instanţa reţine, în primul rand ca, potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele şi cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluţionează de către instanţele legal învestite, în conformitate cu dispoziţiile legale, materiale şi procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite. Pentru aceste motive, faţa de data înregistrării pe rolul instanţelor (28.07.2011 – f.1 S6), instanţa va analiza prezenta cerere prin prisma dispoziţiilor legale ale Codului Familiei, ale Decretului 31/1954, astfel cum urmează:

In drept, conform art. 142 al.1 C.fam., punerea sub interdicţie se poate dispune, pe cale judecătorească, împotriva persoanei fizice care nu are discernământul pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei sau debilităţii mintale.

In fapt, urmare a expertizei medico-legala psihiatrică (f.25-41), Comisia IML „Mina Minovici” Bucuresti a stabilit ca intimata PI are degenerescenţa maculara senila, capacitate psihică scăzută, neavând competenţa psihică de a-şi reprezenta interesele şi de a se autoîngriji (sintagma similara celei de discernământ abolit din cauzele penale – conform precizărilor comisiei – f. 41). Fata de aceste concluzii, recomandarea medicilor participanţi la efectuarea expertizei a fost de punere sub interdicţie a intimatei.

Audiata in şedinţa de judecata, intimata a arătat că am fi în anul 2004, probabil în luna decembrie, ca nu îşi mai adduce aminte sigur numele părinţilor săi, ca nu mai ştie exact ce studii are, că cineva vine noaptea şi bate la uşă, că o persoana i-a spus că o va aresta.

Martorul  SC a declarat ca a fost de faţa cand, la piaţa, intimata era pe punctual să fie înşelata de către nişte vânzători în sensul că urma să plătească 100 de lei pe o legătură de ridichi, a constatat că, in ultimii trei ani, intimata nu îşi mai aduce aminte unele lucruri, s-a intâmplat să nu îl recunoască, deşi este fostul soţ al petentei din cauză. Chiar in timpul şedinţei de judecata, la intrebarea instanţei, intimata a declarat că nu îl cunoaşte pe martor.

Martorul HS a declarat ca a văzut-o pe intimata certându-se cu nişte persoane în piaţa şi susţinea că i-ar fi fost furată pensia, că ar fi fost înşelată la cumpărături, ca intimata i-a spus că merge la spital, dar nu a putut să îi spună şi la ce spital merge.

In consecinţă, fata de probele administrate în cauza, faţa de concluziile raportului IML conform cărora intimata nu are capacitatea psihica de autoîngrijire, (sintagma similara celei de discernământ abolit din cauzele penale – conform precizărilor comisiei – f. 41) în baza art. 142 C. fam si art. 30 din Decretul nr.32/1954, instanţa va admite cererea şi va dispune punerea sub interdicţie a intimatei PI, nascuta la data  de xxx, în comuna xxx, domiciliata in xxx, posesoare a CI xxxx, CNP xxxxx.

Totodata, faţa de aceleaşi prevederile art. 223 din Legea 71/2011 menţionate mai sus,  instanta nu va proceda la numirea unui tutore prin prezenta sentinta, ci, in conformitate cu dispozitiile art. 144 si 145 C.fam., va dispune ca, după rămânerea definitivă, prezenta hotărâre să fie comunicată Autorităţii Tutelare sector 3 care va desemna un tutore, Direcţiei de Sănătate Publică Bucuresti, pentru ca aceasta să instituie asupra celui interzis o supraveghere medicală permanenta şi Judecătoriei Horezu, instanţa locului unde actul de naştere al intimatei a fost înregistrat (f. 22), pentru transcriere in registrul anume destinat. Totodată, conform art. 34 din Decretul 32/1954, sentinţa se va afişa, în extras, într-un ziar de largă circulaţie.