Stagiul complet de cotizare în cazul nevăzătorilor pensionaţi anterior intrării în vigoare a Legii 19/2000


Stagiul complet de cotizare în cazul nevăzătorilor pensionaţi anterior intrării în vigoare a Legii 19/2000

Persoanelor nevăzătoare beneficiare al unei pensii stabilite în condiţii prevăzute de un act normativ cu caracter special (respectiv OUG 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap) le este aplicabil stagiul complet de cotizare prevăzut de disp. art. 2 alin. 4 din Anexa la HG 1550/2004 şi art. 44 lit. f pct. 1 din OUG 102/1999 , şi nu cel prevăzut de art. 47 alin. 2 din Legea 19/2000. Esenţial pentru stabilirea legii aplicabile este data deschiderii drepturilor de pensie pentru munca depusă şi limita de vârstă cu vechime integrală pentru handicap, şi nu data punerii în plată a deciziei de pensionare.

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 834 din 12 octombrie 2011