Ordonanta presedentiala de suspendare a hotararii adunarii creditorilor in procedura insolventei


R O M A N I A

TRIBUNALUL BRASOV

SECTIA COMERCIALA SI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV

SENTINTA CIVILA NR.2367/SIND

Sedinţa publica din 4 decembrie  2009

Completul compus din:

JUDECATOR SINDIC : A. R. A.

Grefier D. D.

 Pe rol fiind cererea de ordonanţa presedenţiala formulata de reclamantul – debitor SC A. C. SA – in insolvenţa, in contradictoriu cu  administratorul judiciar I. – D. I. SPRL, avand ca obiect suspendarea primei sedinţe a adunarii creditorilor convocata pentru data de 04 12 2009.

La apelul nominal facut in sedinţa publica se prezinta administrator P. G. pentru debitor si avocat  V. D. in substituirea avocatului I. I.pentru reclamantul debitor SC A. C. SA, consilier juridic G. C. pentru administrator judiciar I. D. I.SPRL.

 Procedura legal indeplinita.

 S-a facut referatul cauzei dupa care:

 La dezbateri se prezinta creditor D.N. in nume personal si mandatar al creditorilor D.I. C. si D. M.. Depune cerere de intervenţie in interes propriu pentru cei trei creditori, insoţita de copia procurilor judiciare date de creditorii D. I.C. si D. M.. Cererea de intervenţie este netimbrata.

 Se constata totodata ca cererea de chemare in judecata este timbrata cu 20 lei taxa judiciara de timbru si 0,3 lei timbru judiciar.

 Reprezentanta reclamantului solicita lasarea cauzei la a doua strigare pentru depunerea diferenţei taxei judiciare de timbru.

 La a doua strigare, se prezinta administrator P.G. si avocat  I. I. pentru reclamantul debitor SC A. C. SA, consilier juridic G. C. pentru administrator judiciar I. D. I.SPRL si D. N. in nume personal si mandatar al creditorilor intervenienţi D. I. C. si D.M..

 Reprezentantul reclamantului depune diferenţa de 100 lei taxa judiciara de timbru.

 Reprezentantul intervenienţilor depune 120 lei taxa judiciara de timbru si 0,3 lei timbru judiciar aferente cererii de intervenţie.

 Cate un exemplar al cererii de intervenţie a fost comunicat reclamantului debitor si administratorului judiciar.

 Nemaifiind alte cereri de formulat, instanţa pune in discuţia parţilor admiterea in principiu a cererii de intervenţie.

 Intervenientul D. N., solicita admiterea in principiu a cererii de intervenţie.

 Avocat  I.I. pentru reclamantul debitor solicita respingerea cererii de intervenţie, avand in vedere obiectul dedus judecaţii.

 Reprezentanta administratorului judiciar lasa la aprecierea instanţei hotararea ce se va pronunţa.

 Judecatorul sindic, faţa de cererea de admitere in principiu, constata urmatoarele: Cererea de intervenţie este formulata de trei creditori ai debitorului, in cadrul soluţionarii cererii avand ca obiect ordonanţa presedinţiala formulata de debitor, prin care se solicita suspendarea sedinţei adunarii generale a creditorilor convocata de administratorul judiciar pentru data de 4 decembrie 2009. Acestia sunt indreptaţiţi potrivit legii sa participe la adunarea creditorilor si in consecinţa justifica un interes personal pentru ca aceasta adunare sa fie organizata potrivit convocatorului administratorului judiciar.

 Avand in vedere prevederile art.49 si 52 alin.3 Cod procedura civila, judecatorul sindic admite in principiu cererea de intervenţie si acorda cuvantul parţilor cu privire la probatoriu.

 Reprezentanta administratorului judiciar depune delegaţie de reprezentare si intampinare. Cate un exemplar al intampinarii a fost comunicat parţilor prezente.

 Parţile arata ca nu solicita administrarea altor probe in afara inscrisurilor aflate la dosarul cauzei.

 In temeiul art.150 Cod procedura civila, judecatorul sindic inchide dezbaterile si acorda cuvantul asupra cererii.

 Reprezentantul reclamantului debitor solicita admiterea cererii si-n consecinţa a se dispune suspendarea adunarii generale a creditorilor, pana la clarificarea situaţiei definitive a creanţelor. Potrivit procedurii insolvenţei, administratorul judiciar a convocat adunarea creditorilor, desi impotriva tabelului creditorilor, a rapoartelor administratorului judiciar s-au formulat contestaţii, acestea fiind supuse termenului de soluţionare in dosarul de faliment. Tabelul creditorilor nu a putut fi  intocmit in condiţiile in care creanţele creditorilor nu sunt definitive, titlurile executorii fiind contestate in instanţa. In susţinerea cererii a invocat dispoziţiile art.154 ind.2 din legea insolvenţei care prevede ca, pana data deschiderii falimentului, nu se poate lua nici o masura impotriva societaţii, care sa aduca atingere drepturilor acesteia. Potrivit art.149 din Legea nr.85/2006, dispoziţiile legii se coroboreaza in masura posibilitaţii, cu dispoziţiile codului de procedura civila. In tabelul provizoriu sunt inscrise creanţe de 10 ori mai mari decat valoarea contabila. S-a ales calea ordonanţei presedinţiale, avandu-se in vedere urgenţa soluţionarii, scopul fiind acelasi ca al oricarei contestaţii prevazuta de art.21 alin.2 din Legea nr.85/2006. Pe de o parte nu este posibila desemnarea unui comitet al creditorilor, cata vreme tabelul creanţelor este intocmit in baza unor creanţe ce se afla in litigiu pe rolul instanţelor judecatoresti, iar pe de alta parte, regimul juridic al acţiunilor la purtator, urmeaza regimul juridic prevazut de Legea nr.31/1990, acesta fiind opozabil chiar administratorului judiciar, in cazul unei proceduri de insolvenţa. Trebuie identificaţi creditorii cu acţiuni la purtator pentru desemnarea comitetului creditorilor. Urgenţa este dovedita avand in vedere ca sedinţa este organizata azi 4 decembrie 2009, la ora 14.00. Paguba, rezulta din faptul caci, comitetul creditorilor va fi compus din creditori – acţionari, a caror interese sunt contrare celor cu cele ale societaţii.

 Reprezentanta administratorului judiciar arata ca la acest moment s-a organizat prima adunare a creditorilor potrivit dispoziţiilor legii insolvenţei. Caracterul provizoriu a creanţelor nu se contesta. La aceasta sedinţa urmeaza sa se prezinte raportul privind cauzele si imprejurarile care au condus debitorul in stare de insolvenţa, prin care administratorul judiciar susţine ideea de posibilitate a redresarii societaţii. Contestatoarea debitoare se afla in eroare atunci cand invoca dispoziţiile art.99 alin3 din Legea nr.85/2006, ca motiv de nulitate absoluta a convocarii adunarii generale a creditorilor. Legea stabileste momentul si modul de soluţionare a contestaţiilor formulate impotriva tabelului preliminar al creanţelor si rapoartelor administratorului judiciar. Solicita respingerea cererii ca neintemeiata.

 Intervenientul Dascalu Nicolae, solicita respingerea cererii reclamantei. Potrivit art.28 din Legea nr.85/2006, debitorul era obligat sa depuna toate inscrisurile cu care putea sa se opuna deschiderii procedurii.  Solicita admiterea cererii de intervenţie.

JUDECATORUL SINDIC

Constata ca la data de 03 12 2009 debitorul SC A. C. SA – in insolvenţa, prin administrator social P. G. a formulat o cerere de ordonanţa presedenţiala, inregistrata sub nr.9353/62/2009, in contradictoriu cu  administratorul judiciar I. – D. I.SPRL, avand ca obiect suspendarea primei sedinţe a adunarii creditorilor convocata pentru data de 04 12 2009 pana la clarificarea situaţiei creanţelor, respectiv afisarea tabelului definitiv al creditorilor debitorului.

Prin cerere reclamantul a solicitat obligarea administratorului judiciar sa procedeze la verificarea si obligarea creditorilor debitorului care deţin titluri de valoare la purtator, sa depuna originalele acestor inscrisuri cu 5 zile inainte de data fixata pentru exprimarea votului in adunarea creditorilor, sub sancţiunea decaderii din dreptul de a vota. De asemenea reclamantul a solicitat excluderea de la vot a creditorilor ale caror creanţe sunt provizorii, precum si obligarea administratorului judiciar sa procedeze la reconvocarea adunarii creditorilor debitorului in condiţii de legalitate.

In motivarea cererii de ordonanţa presedenţiala reclamantul invoca prevederile art.581 Cod procedura civila care se coroboreaza cu prevederile art.149, art.154 ind.2 si art.99 alin.3 din Legea nr.85/2006.

Astfel, reclamantul a menţionat caci in tabelul creanţelor debitorului au fost inscrisi cu titlu provizoriu acţionarii debitorului cu titluri de valoare la purtator, iar acestia nu au depus cu 5 zile inaintea convocarii adunarii creditorilor, organizata de administratorul judiciar pentru data de 04 12 2009, acţiunile in original la purtator. De asemenea, impotriva tabelului preliminar al creanţelor debitorului s-au formulat contestaţii. Pentru aceste considerente reclamantul invoca nulitatea convocatorului adunarii creditorilor, iar pentru a evita proceduri judiciare suplimentare cum ar fi anularea hotararii adunarii creditorilor din 04 12 2009 solicita suspendarea acesteia.

Reclamantul a depus la dosarul cauzei inscrisuri, precum si dovada achitarii taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.

La data de 04 12 2009 s-a formulat o cerere de intervenţie in interes propriu din partea creditorilor acţionari D. N., D. I. – C. si D. M.. Prin cerere s-a solicitat respingerea cererii de ordonanţa presedenţiala ca inadmisibila si organizarea adunarii creditorilor la data de 04 12 2009 asa cum a fost convocata de catre administratorul judiciar.

In motivare intervenienţii au aratat ca nu se poate solicita suspendarea primei adunari a creditorilor convocata de catre administratorul judiciar desemnat, avand in vedere ca Legea nr.85/2006 nu prevede dispoziţii in acest sens, iar pe de alta parte pentru ca aceasta este obligatorie potrivit legii si dispoziţiilor judecatorului sindic. Intervenienţii au invocat in acest  sens prevederile art.62, art.15 alin.2, art.16 alin.2 si art.72 alin.3 din Legea nr.85/2006. In ceea ce priveste celelalte cereri ale reclamantului formulate pe cale de ordonanţa presedenţiala, intervenienţii au aratat de asemenea ca solicitarile sunt nefondate avand in vedere chiar prevederile invocate de catre reclamant, respectiv art.99 din Legea nr.85/2006 care sunt aplicabile procedurii de reorganizare judiciara ori sunt lipsite de un temei legal.

Intervenienţii au depus la dosarul cauzei inscrisuri, precum si dovada achitarii taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.

Administratorul judiciar a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea acţiunii. In motivare paratul a invocat lipsa intrunirii cerinţelor impuse de art.581 Cod procedura civila, pentru admiterea unei cereri de ordonanţa presedenţiala, respectiv dovedirea unei pagube care s-ar pricinui prin organizarea adunarii creditorilor din 04 12 2009 si care nu s-ar mai putea repara. In acest sens paratul a prezentat ordinea de zi propusa pentru prima adunare a creditorilor debitorului aceasta fiind urmatoarea: prezentarea raportului prevazut de art.59 din Legea nr.85/2006, desemnarea comitetului creditorilor debitorului, confirmarea administratorului judiciar, stabilirea onorariului administratorului judiciar si diverse. De asemenea paratul a invocat neaplicarea prevederilor art.99 din Legea nr.85/2006 in ceea ce priveste procedura insolvenţei debitorului in faza in care se afla in prezent debitorul.

La dezbateri au fost prezente toate parţile implicate, acestea susţinandu-si concluziile.

Judecatorul sindic a apreciat, faţa de obiectul cererii de chemare in judecata si implicaţiile practice ale acesteia, ca se impune citarea reclamantului, a administratorului judiciar si a intervenienţilor, chiar daca reclamantul a solicitat ca judecata sa se desfasoare in camera de consiliu fara citarea parţilor, in speţa nefiind incidente prevederile art.581 alin.3 din codul de procedura civila.

La termenul de judecata din 04 12 2009, ora 11,00, s-a dispus admiterea in principiu a cererii de intervenţie in interes propriu, dupa  comunicarea acesteia si ascultarea parţilor din proces, conform art.49 si art. 52 cod procedura civila.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanţe reţine urmatoarele:

Cererea de ordonanţa presedenţiala este nefondata, iar cererea de intervenţie in interes propriu este intemeiata, pentru urmatoarele considerente:

Faţa de debitorul SC A. C.SA s-a deschis procedura insolvenţei prin incheierea judecatorului sindic din data de 27 08 2009 pronunţata in dosarul nr.4717/62/2009, ca urmare a formularii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei  formulata de catre cei trei intervenienţi, acţionari si creditori ai debitorului.

Administratorul judiciar desemnat la cererea creditorilor a fost practicianul in insolvenţa I. – D. I. SPRL.

Prin incheierea judecatorului sindic din data de 27 08 2009 s-au determinat termenele limita prevazute de lege pentru desfasurarea procedurii insolvenţei debitorului, cum ar fi termenul limita pentru formularea cererilor de creanţa, termenul limita pentru intocmirea si afisarea tabelului preliminar al creanţelor debitorului, termenul limita pentru convocarea primei adunari a creditorilor, termenul limita pentru intocmirea si afisarea tabelului definitiv al creanţelor debitorului, precum si stabilirea unor obligaţii prevazute de lege.

Determinarea acestor termene limita de catre judecatorul sindic s-a realizat in baza prevederilor legale, respectiv dispoziţiile art.62 din Legea nr.85/2006. In acest sens prevederile art.62 alin.1 lit.e  din Legea nr.85/2006 stabilesc ca prima sedinţa a adunarii creditorilor va avea loc in maximum 5 zile de la expirarea termenului pentru intocmirea si afisarea tabelului preliminar al creanţelor debitorului.

Se constata ca prin incheierea judecatorului sindic din data de 27 08 2009 s-a stabilit termenul limita pentru intocmirea si afisarea tabelului preliminar al creanţelor debitorului data de 18 11 2009, iar termenul limita pentru organizarea primei sedinţe a adunarii creditorilor data de 24 11 2009.

Se constata ca prima adunare a creditorilor debitorului a fost convocata de administratorul judiciar pentru data de 04 12 2009, iar ordinea de zi propusa pentru aceasta este urmatoarea: prezentarea raportului prevazut de art.59 din Legea nr.85/2006, desemnarea comitetului creditorilor debitorului, confirmarea administratorului judiciar, stabilirea onorariului administratorului judiciar si diverse.

Potrivit art.3.8 din Legea nr.85/2006 prin creditor indreptaţit sa participe la procedura insolvenţei se inţelege acel creditor care a formulat si caruia i-a fost admisa, total sau in parte, o cerere de inregistrare a creanţei sale pe tabele de creanţe contra debitorului intocmite in procedura si care are dreptul de a participa la vot in adunarea creditorilor.

Potrivit art.3.16 din Legea nr.85/2006 tabelul preliminar de creanţe cuprinde toate creanţele nascute inainte de deschiderea procedurii insolvenţei, curente, scadente, sub condiţie sau in litigiu, acceptate de catre administratorul judiciar in urma verificarii acestora.

Se constata ca administratorul judiciar a inţeles sa inscrie provizoriu o serie de creanţe ale unor acţionari ai debitorului, in tabelul preliminar al creanţelor debitorului, printre care si creanţele solicitate de catre intervenienţi, avand in vedere ca asupra acestor creanţe se poarta litigii  legate de valoarea acţiunilor creditorilor acţionari ai debitorului si valoarea dividendelor cuvenite acestora.

Se impune aici precizarea ca procedura insolvenţei debitorului a fost deschisa la cererea unor acţionari ai acestuia, creanţa acestora constand in dividende restante si neplatite de catre debitor, pe baza unei hotarari judecatoresti – sentinţa comerciala, care este executorie potrivit art.720 ind.8 cod procedura civila si care pana in prezent nu este irevocabila, fiind pe rolul instanţelor de control judiciar. De asemenea creditorii care au depus cereri de creanţa in dosarul de insolvenţa al debitorului sunt numai acţionarii debitorului.

In urma intocmirii tabelului preliminar al creanţelor debitorului de catre administratorul judiciar si afisat la usa instanţei la data de 18 11 2009 s-au formulat contestaţii, potrivit art.73 din Legea nr.85/2006, acestea urmand a fi soluţionate de catre judecatorul sindic.

Potrivit art.14 alin.7 si 8 din Legea nr.85/2006 hotararile adunarilor creditorilor debitorului – in insolvenţa pot fi contestate, hotararile putand fi desfiinţate de catre judecatorul sindic pentru motive de nelegalitate.

Referitor la sedinţele adunarilor creditorilor debitorilor – in insolvenţa prevederile Legii nr.85/2006 nu instituie o procedura speciala pentru suspendarea organizarii acestora.

Astfel, s-ar putea considera ca hotararile adunarilor creditorilor pot fi doar contestate de catre cei indreptaţiţi, potrivit art.14 al.7 din Legea nr.85/2006, iar judecatorul sindic ar putea desfiinţa astfel de hotarari pentru motive de nelegalitate. In consecinţa, achiesand la un astfel de punct de vedere, cererea formulata de catre reclamant ar fi inadmisibila.

Pentru argumentarea acestei opinii ar trebui sa subliniem ca procedura insolvenţei este o procedura speciala si expres reglementata de lege, iar dispoziţiile cuprinse in Legea nr.85/2006 sunt de stricta interpretare si aplicare. De asemenea potrivit, art.5 alin.2 din Legea nr.85/2006 procedura insolvenţei trebuie sa se desfasoare cu celeritate, iar pentru organele, respectiv instanţe judecatoresti, judecator sindic, administrator judiciar si lichidator, conform art.5 alin.1 din lege si care participa la procedura, celeritatea constituie o obligaţie. In consecinţa, termenele limita impuse de art.62 din Legea nr.85/2006, sunt imperative tocmai pentru a  fi asigurata celeritatea procedurii insolvenţei.

Analizand pe fond cererea reclamantului, prin prisma liberului acces la justiţie, conform art.21 din Constituţia Romaniei si aspectului ca judecatorul nu poate proceda la o denegare de dreptate, in masura in care apreciem, potrivit art.149 din Legea nr.85/2006 dispoziţiile art.581 cod procedura completeaza dispoziţiile legii insolvenţei se impun urmatoarele precizari:

Legiuitorul a definit noţiunea de creditor indreptaţit sa participe la procedura insolvenţei, conform art.3.8 din Legea nr.85/2006. Se constata ca desi creanţele inscrise in tabelul preliminar al creanţelor debitorului cu titlu provizoriu de catre administratorul judiciar sunt in litigiu, acesti creditori au dreptul de a participa la procedura insolvenţei si de a vota in adunarile creditorilor. In consecinţa, creditorii care sunt inscrisi in tabel, chiar si provizoriu, potrivit art.75 alin.3 din Legea nr.85/2006, nu pot fi exclusi pentru a participa la vot in adunarea creditorilor debitorului.

Referitor la aspectul lipsei originalului titlurilor de valoare la purtator pentru creditorii acţionari care invoca drepturi de creanţa nascute in aceasta modalitate, judecatorul sindic nu poate analiza legalitatea unei sedinţe a adunarii creditorilor, anterior organizarii acesteia. In consecinţa, lipsa justificarii calitaţii de creditor, ca participant la adunarea creditorilor se analizeaza, ca o chestiune de „nelegalitate”, daca aceasta exista, in procedura instituita de art.14 alin.7 si 8 din Legea nr.85/2006.

In consecinţa, se constata ca cererile reclamantului formulate ca petitele nr.2 si 3 din acţiunea introductiva de instanţa sunt nefondate.

In ceea ce priveste cererea de suspendare a sedinţei adunarii creditorilor din 04 12 2009 judecatorul sindic apreciaza ca nefiind indeplinite cerinţele cumulative impuse de art.581 Cod procedura civila, respectiv urgenţa, vremelnicia, neprejudicierea fondului cauzei si existenţa unei pagube iminente care nu s-ar mai putea repara ca urmare a masurilor ce s-ar putea lua printr-o hotarare a acestei adunari.

Astfel, se apreciaza ca masura de suspendare a primei sedinţe a adunarii  creditorilor nu este vremelnica, dat fiind ca legiuitorul impune organizarea acesteia in condiţiile art.62 din Legea nr.85/2006, intr-un termen impus de lege si calificat ca fiind imperativ. De asemenea cererea reclamantului ca masura solicitata prin cererea de ordonanţa presedenţiala de suspendare a organizarii primei sedinţe a adunarii creditorilor pana la finalizarea tabelului definitiv al creanţelor debitorului nu poate fi primita cat timp legiuitorul a reglementat instituţia creditorului indreptaţit sa participe la procedura, precum si instituţia creanţei provizorii. Tabelul definitiv al creanţelor debitorul se intocmeste dupa finalizarea tuturor contestaţiilor formulate impotriva tabelului preliminar al creanţelor debitorului, ori procedura insolvenţei, se impune a se desfasura cu celeritate si pana la acel moment. Momentul primei adunari a creditorilor este anterior momentului tabelului preliminar al creanţelor debitorului, potrivit art.62 din Legea nr.85/2006.

In ceea ce priveste cerinţa existenţei unei pagube iminente si care nu s-ar mai putea repara prin masura pentru care se solicita suspendarea judecatorul sindic, analizand ordinea de zi propusa de administratorul judiciar, pentru prima adunare a creditorilor, apreciaza cu reclamantul nu a dovedit in ce ar consta prejudiciul care i s-ar putea crea prin organizarea acestei sedinţe a adunarii creditorilor si care ar fi imposibil de reparat in viitor, cat timp Legea nr.85/2006 prevede posibilitaţi pentru remedierea oricaror decizii care s-ar putea lua in mod nelegal printr-o astfel de hotarare.

In ceea ce priveste invocarea de catre reclamant a prevederilor art.154 ind.2 si art.99 din Legea nr.85/2006 aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile solicitarii reclamantului si in toate cazurile nu ar conduce la aprecieri diferite faţa de cele prezentate.

Faţa de cele prezentate judecatorul sindic urmeaza sa respinga cererea reclamantului ca inadmisibila in procedura insolvenţei si neintemeiata pe drept comun.

In ceea ce priveste cererea de intervenţie in interes propriu judecatorul sindic apreciaza ca aceasta este intemeiata, urmand pentru aceleasi considerente expuse mai sus, sa o admisa, urmand ca administratorul judiciar sa organizeze sedinţa primei adunari a creditorilor la data si locul  stabilit in convocator.

Se constata ca in cauza nu s-au solicitat cheltuieli de judecata, conform art.274 Cod procedura civila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge cererea de ordonanţa presedenţiala formulata de catre reclamantul – debitor SC A. C.I SA – in insolvenţa, prin administrator social P. G., cu sediul in Brasov, str.L., nr.6 in contradictoriu cu  administratorul judiciar I. – D. I. SPRL cu sediul in Brasov, str.M.K., nr.X, bl.K1, sc.C, ap.23, judeţ Brasov, avand ca obiect suspendarea primei sedinţe a adunarii creditorilor convocata pentru data de 04 12 2009.

Admite cererea de intervenţie in interes propriu formulata de catre intervenienţii – creditori D. N., D. I.– C. si D. M., toţi cu domiciliul ales in Bucuresti, S.U., nr.X sector 3.

Fara cheltuieli de judecata.

Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronunţare.

Pronunţata in sedinţa publica, 04 12 2009.

Judecator sindic ,Grefier,

A. R. A.D. D.

Redactat RA 7.12.2009

Dact DD 7.12.2009

7 ex.

1