Ordonanta presedintiala – Lipsa calitatii procesuale pasive


Ordonanţă preşedinţială –  Lipsa calităţii procesuale pasive.

Prin Sentinţa civ. nr. 728/28.02.2005, Judecătoria Caracal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. S. S.R.L. împotriva pârâtei C.E. şi a dispus obligarea pârâtei de a permite reclamantei continuarea lucrărilor de branşare la reţeaua electrică, sentinţa fiind vremelnică şi executorie, fără somaţie ori scurgerea vreunui termen.

S-a apreciat de către instanţa de fond că, în cauză, sunt îndeplinite disp. art. 581 C.p.c. în sensul că, există temei în vederea ordonării măsurilor vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere ori prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara.

S-a avut în vedere că reclamanta este distribuitor de servicii G.S.M. şi încheiase un contract de închiriere spaţiu, montând un contor pasant din tabloul cu alimentare electrică, însă pârâta, urmare a unor neînţelegeri între părţi, a refuzat să permită accesul lucrătorilor S.C. Electrica S.A. la acel spaţiu, în vederea efectuării lucrărilor de branşare  la reţeaua de alimentare cu energie electrică a reclamantei.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta C.E. a formulat recurs, solicitând casarea sentinţei ca fiind nelegală şi netemeinică motivat de faptul că  nu mai este proprietara spaţiului închiriat, spaţiul fiind adjudecat de o altă persoană.

Tribunalul Olt – Secţia Civilă, a pronunţat la data de 7 aprilie 2005 Decizia nr. 316 prin care a respins ca nefondat recursul şi a stabilit că, atâta vreme cât este în fiinţă contractul de închiriere încheiat la 15 ian. 2005, recurenta nu-şi poate invoca lipsa calităţii procesuale pasive, cât timp nu s-a pronunţat vreo hotărâre judecătorească în sensul rezilierii contractului de închiriere.

A mai statuat instanţa de control că, în mod corect, instanţa de fond a considerat îndeplinite dispoziţiile art. 581 C.p.c., dat fiind obiectul de activitate al reclamantei şi refuzul nejustificat al pârâtei.