Atribuire provizorie bunuri comune


Dosar nr. 15332/302/2006

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREŞTI

Secţia a II-a Civilă

Sentinţa civilă nr. 3461

Şedinţa publică de la 21.04.2011

Instanţa constituită din:

Judecător: Laura Nicoleta Bosie

Grefier: Cristina Speteanu

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul-pârât MN şi pârâta-reclamantă D F, având ca obiect partaj bunuri comune.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns părţile, personal şi asistate de apărători cu împuterniciri avocaţiale la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează restituirea dosarului de către T B – Secţia a III-a Civilă.

Apărătorul reclamantului-pârât arată că în cuprinsul tranzacţiei s-a indicat în mod eronat numărul de carte funciară cu privire la imobilul situat în str. SM, depunând la dosar ca dovadă copia extrasului de carte funciare.

Apărătorul pârâtei-reclamante arată că nu contestă cele expuse de apărătorul reclamantului-pârât cu privire la eroarea strecurată în tranzacţie.

Se procedează la rectificarea, în cuprinsul tranzacţiei, a numărului de carte funciară cu privire la imobilul situat în str. SM  şi la semnarea de către părţi a acestei rectificări

Instanţa comunică părţilor câte un exemplar al tranzacţiei semnate.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantului-pârât solicită a se lua act de tranzacţia încheiată de părţi cu privire la partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei şi a se pronunţa o hotărâre de expedient; fără cheltuieli de judecată.

Apărătorul pârâtei-reclamante formulează aceleaşi concluzii.

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe cu nr.15332/302/2006 – formulată drept capăt de cerere accesoriu în cadrul dosarului nr.10264/302/2006 şi disjuns prin s c nr. 7310/16.11.2006 pronunţată în dosarul nr. 10264/302/2006 Judecătoria Sectorului 5 – reclamantul M N a chemat în judecată pe pârâta M F solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună împărţirea bunurilor comune dobândite de către soţi, având in vedere participaţia de 1/2 fiecare la dobândirea acestora.

În motivarea cererii de chemare în judecată, s-a s-a arătat că masa bunurilor de împărţit este formata din: imobilul apartament format din trei camere si dependinţe, situat in Bucureşti, str. SM sect. 5, dobândit de către soţi in timpul căsătoriei; imobilul apartament format din trei camere si dependinţe situat in Bucureşti, str. DN sect. 5;  casă la curte formata din imobil construcţie si teren aferent in suprafaţa de 4900 mp., situat in com. LN, , jud. G; contravaloarea autoturismului marca Daewoo Nubira, vândut de către soţi, banii fiind luaţi de către pârâta şi folosiţi in alte scopuri decât cele ale căsătoriei; autoturismul marca Dacia Papuc, maşina ce a fost vânduta de către părţi, respectiv cu suma de 2000 EUR, bani rezultaţi din vânzare care au fost luaţi de către pârâtă; două seturi mobila dormitor, care se afla in apartamentul din str. SM un set mobile sufragerie care se afla în acelaşi apartament, un set format din canapea si doua fotolii, 3 tv color marca, Grundig, Samsung, Dayton, un congelator cu cinci sertare, o combina frigorifica, una maşina de spălat.

În drept, au fost invocate prevederile art.6731 si urm.  C.pr.civ.

Pârâta a formulat cerere reconvenţională, în baza art. 36 C.fam., împărţirea bunurilor comune dobândite în cursul căsătoriei reţinând cota de participaţie de 1/2 a fiecărui soţ la dobândirea acestora, arătând că masa partajabilă se compune din următoarele bunuri: dreptul de proprietate devălmaşă asupra construcţiilor noi edificate de soţi in timpul căsătoriei pe terenul bun propriu al reclamantului, situat in judetul G, comuna L N (număr cadastral 393, CF nr. 262/ N) compuse din 5 corpuri de clădire cu destinaţia spaţiu comercial si anexe gospodăreşti, identificate in schiţa bunului imobil prin simbolurile CI (parţial) – C5; cu constatarea dobândirii de către pârâta reclamantă a dreptului de superficie asupra terenului aferent construcţiilor sus-menţionate, aflate in proprietate comună; dreptul de proprietate devălmaşă asupra imobilului situat in judeţul G, sat M comuna L N, compus din cota de 3/4 din dreptul de proprietate asupra construcţiei din paianta, învelita cu tabla, alcătuita din 4 încăperi si anexe gospodăreşti, si întreg terenul in suprafaţa de 4599 mp. aferent, având ca vecinătăţi: la nord si sud: drum stradal; la vest: II; la est: DN 61, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2734/22.08.1995 la N de SB V, judeţul G, si transcris sub nr. 24/22.08.1995 la Judecătoria B V; dreptul de proprietate devălmaşă asupra imobilului-apartament nr. situat in Bucureşti.. str. SM, sector 5, compus din 3 camere si dependinţe (vestibul, cămara, bucătărie, baie, oficiu, 2 debarale, WC serviciu si balcon) in suprafaţa utila de 64,58 mp. împreuna cu cota indiviza de 1,02% din dreptul de folosinţa pe durata existentei construcţiei asupra terenului aferent locuinţei (8,90 mp.) si cota indiviza de 1,02 % din suprafaţa de folosinţa comuna a imobilului, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2381/1991 încheiat cu I R.A- Sucursala “C, intabulat in CFN 2526 si CFI 7838 a localităţii Bucureşti ¬Sector 5; dreptul de proprietate devălmaşă asupra imobilului-apartament nr. .. situat in Bucureşti, str. DN sector 5, având nr. cadastral 1234/29, intabulat in CFN 1852 si CFI 15466 a localităţii Bucureşti – sector 5, compus din 3 camere si dependinţe (balcon, bucătărie, cămara, 2 debarale, baie, WC, hol, vestibul, in suprafaţa utila de 68, 20 mp. si cota indiviza de 1,99% din dreptul de folosinţa asupra terenului aferent întregului imobil (10,33 mp.), dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1117/23.10 .2001 la BNP C V din B; bunuri mobile : autoturism FORD MONDEO an fabricaţie 2002 cu nr. de înmatriculare .. -1800 eur (6300 RON); contravaloarea titlurilor de valoare (acţiuni) deţinute de reclamant la S.C. “A MAXI T” S.A., sau, in subsidiar, contravaloarea dividendelor obţinute din profit de către reclamant, pe ultimii trei ani; obiecte de mobilier, uz casnic si electrocasnic:  TV Grundig diag. 72 cm – 200 RON; maşină de spălat NEI – 200 RON;  aragaz cu 4 ochiuri –  200 RON; congelator cu 5 sertare- 200 RON;  combina frigorifica INDESIT – 700 RON;  masa extensibila 12 persoane- 100 RON;  tablou fantezie electric – 100 RON; covor persan sufragerie – 200 RON; traversa sufragerie  – 100 RON; lustra ventilator 4 becuri – 50 RON; dormitor NORA compus din pat mijloc cu 2 noptiere, servanta, masa, şifonier 2 corpuri cu 4 uşi-500 RON;  covor persan dormitor -100 RON;  dormitor cu pat mijloc cu 2 noptiere, şifonier cu 4 uşi, comoda sertare si toaleta cu oglinda si taburet -300 RON;  TV Samsung diag. 51 cm.- 100 RON;  covor persan dormitor mic – 100 RON;  colţar bucătărie – 150 RON;  corp bucătărie 4 uşi + 3 corpuri suspendate- 300 RON;  masa decorativa şah + 2 scaune ratan (balcon)- 300 RON;  set piele sintetica canapea hol + 2 fotolii- 1000 RON; TV color NEI – pe care reclamantul l-a dus in casa ocupata de părinţii săi, din jud. G – 100 RON; TV color DELTON – aflat in casa ocupata de părinţii reclamantului, din jud. Giurgiu – 450 RON;  combina R STAR – aflata in aceeaşi locaţie – 420 RON;  aspirator PHILIPS FC 8600 – aflat in aceeaşi locaţie – 320 RON; maşina tocat carne KENWOOD aflata in aceeasi locatie- 420 RON;  fier călcat ROHNSON, aflat in aceeaşi locaţie 99,9 RON;  creanţa reprezentând sporul de valoare adus casei de locuit din sat M, jud. Giurgiu, bun propriu al reclamantului-parat, prin refacerea pereţilor si structurii acesteia si modernizări, igienizări si renovări efectuate in cursul căsătoriei  30.000 RON. De asemenea, pârâta reclamantă a solicitat respingerea cererii reclamantului-parat privind includerea in masa partajabila a autoturismului DAEWOO NUBIRA, care nu este achiziţionat de soţi in cursul căsătoriei, ci cumpărat de ginerele pârâtei ;  contravaloarea autoturismului DACIA Papuc care nu a fost folosita de pârâta reclamantă, ci din preţul încasat reclamantul a obţinut foloase personale prin vânzări succesive de autoturisme, prin persoane interpuse. Pârâta reclamantă a solicitat sa se constate ca biblioteca cu 4 corpuri este dobândita anterior căsătoriei cu reclamantul, fiind bunul său prorpiu.

Reclamantul-pârât a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională, prin care a arătat că imobilul, compus din teren si construcţia aflata pe acesta, descris de către pârâta reclamanta, la punctul 3.1.1 din cererea reconvenţională, este bun propriu, dobândit prin donaţie de la părinţii săi, iar acest imobil nu este altceva decât casa părintească, cea în care locuiesc părinţii reclamantului, si a fost dobândit in timpul căsătoriei prin contractul de donaţie autentificat sub nr. 2722 din 22.08.1995.

Cererea reconvenţională a fost, de asemenea, disjunsă prin sentinţa civilă sentinţa civilă nr. 7310/16.11.2006 pronunţată în dosarul nr. 10264/302/2006 Judecătoria Sectorului 5.

În temeiul art. 244 pct.1 Cpc. la termenul din 21.12.2009 judecata cauzei a fost suspendată până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr.710/192/2006 aflat pe rolul Judecătoriei B V, privind constatarea dreptului de proprietate devălmaşă asupra construcţiilor edificate în timpul căsătoriei în sat M, comuna L N, jud. G, precum şi a dreptului de superficie asupra terenului aferent acestor construcţii şi rectificarea înscrierii în cartea funciară a imobilului menţionat, bunuri imobile ce fac obiectul partajului.

Prin încheierea de şedinţă din 12.02.2009, s-a dispus redeschiderea judecăţii.

În şedinţa publică din data de 12.02.2002 reclamantul-pârât a formulat şi a depus la dosarul cauzei note de şedinţă prin intermediul cărora a solicitat a-i fi atribuit imobilul situat în Bucureşti, str. ME, sector 5, avându-se în vedere că după despărţirea de pârâta reclamantă are o relaţie cu o altă femeie, relaţie din care a rezultat o minoră, în prezent în vârstă de 2 ani şi nu are alte posibilităţi de achiziţionare a unui alt imobil pentru a asigura minorei condiţii decente; atribuirea către pârâta reclamantă a imobilului situat în sat M, comuna LN  jud. G întrucât aceasta îl are în posesie şi îl conservă în nume personal, iar în ceea ce priveşte imobilul situat în G, sat M, comuna L N, nr. cadastral 393, solicită a se constata că acesta este bunul său personal întrucât i-a fost donat de părinţi iar pârâta-reclamantă are un drept de superficie asupra terenului şi un drept de proprietate devălmaşă asupra unor construcţii.

În ceea ce priveşte bunurile mobile, a solicitat a se constata că autoturismul marca Daewoo Nubira este bun comun (fiind cumpărat în timpul căsătoriei pe numele ginerelui întrucât acesta îndeplinea condiţiile bancare pentru acordarea creditului, însă avansul de 3.500 Euro a fost plătit de părţi) şi atribuirea către pârâta-reclamantă, autoturismul marca Ford Mondeo este bun propriu, fiind achiziţionat după despărţirea în fapt, iar obiectele de mobilier, de uz casnic şi electrocasnic indicate de pârâta-reclamantă să fie atribuite acesteia întrucât au fost şi sunt folosite în continuare de aceasta. Cu privire la împrumutul contractat la data de 26.04.2005, în valoare de 10.500 lei, a menţionat că acesta a fost contractat şi cheltuit împreună cu pârâta-reclamantă, însă a fost achitat numai din veniturile sale şi dintr-un alt contract de împrumut în valoare de 10.000 Euro încheiat în mai 2007, dată la care era despărţit de pârâta-reclamantă, acesta fiind şi motivul pentru care solicită introducerea în masa partajabilă a creditului de 10.500 lei. De asemenea, a mai menţionat că până în anul 2006 părţile au achitat ratele bancare aferente autoturismului Daewoo Nubira, însă de la acea dată ginerele a plătit restul ratelor bancare întrucât acesta a beneficiat şi beneficiază în continuare de autoturism.

Prin precizarea şi completarea cererii reconvenţionale depuse la termenul din 12.02.2009, pârâta-reclamantă  a se constata că masa partajabilă se compune din imobilul apartament nr… situat în Bucureşti, str. SM, sector 5, dreptul de coproprietate asupra construcţiilor edificate în timpul căsătoriei pe terenul bun propriu al reclamantului-pârât din sat M, comuna LN, jud. G, alcătuite din 5 corpuri noi de clădire cu destinaţia de spaţiu comercial şi anexe gospodăreşti şi corpul de construcţie cu destinaţia de bucătărie, împreună cu dreptul de superficie asupra terenului; dreptul de coproprietate asupra imobilului situat în jud. G, sat M, comuna L N, compus din cota de 3 din dreptul de proprietate asupra construcţiei cu destinaţia de casă de locuit şi din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 4599 mp aferent construcţiei.

În ceea ce priveşte imobilul apartament situat în Bucureşti, str. D N, a arătat că acesta nu mai face parte din masa partajabilă întrucât a fost vândut unui terţ adjudecatar prin licitaţie, conform procesului verbal de adjudecare definitivă întocmit de executorul judecătoresc T A, iar diferenţa de valoare dintre preţul apartamentului şi valoarea creanţei creditorilor urmăritori a fost împărţită între părţi, foştii proprietari ai imobilului. Referitor la bunurile mobile, a precizat că următoarele fac parte din masa partajabilă: televizorul Grundig, maşină de spălat NEI, congelator cu 5 sertare, combină frigorifică Indesit, dormitor Nora compus din pat mijloc, 2 noptiere, servantă şi masă, şifonier două corpuri cu 4 uşi, dormitor  compus din pat mijloc, două noptiere, şifonier 4 uşi, comodă sertare şi toaletă cu oglindă şi taburet, televizor Samsung, set piele sintetică canapea hol cu 2 fotolii crem, set piele sintetică canapea hol cu 2 fotolii gri, televizor Nei, televizor Delton, combină R Star, aspirator Philips FC 8600, maşină tocat carne Kenwood, fier călcat Rohnson. De asemenea, a mai solicitat a se stabili cota sa de contribuţie la dobândirea bunurilor comun de 60%, iar cota de contribuţie a reclamantului pârât de 40% întrucât imobilul din str. S M nu a fost dobândit de reclamantul-pârât, ci de pârâta-reclamantă cu bani proveniţi de la părinţii acesteia (avansul de 56094 lei) şi din contractul de împrumut încheiat cu CEC – CSMB nr. 351901/19720/20.05.2001 ce a fost restituit integral din propriile venituri salariale întrucât cele ale reclamantului pârât erau afectate obligaţiei plăţii pensiei de întreţinere pentru minora rezultată dintr-o căsătorie anterioară. A mai menţionat că din venituri proprii şi cu ajutorul primit de la fiica sa a reuşit să suporte integral şi exclusiv cheltuielile legate de întreţinerea şi conservarea acestui imobil, începând cu anul 2006 când i-a fost interzis reclamantului-pârât accesul în această locuinţă.

În ceea ce priveşte formarea loturilor, a solicitat a-i fi atribuite în lotul său următoarele bunuri: imobilul apartament nr. ..din str. SM, televizorul Grundig, maşină de spălat NEI, congelator cu 5 sertare, combină frigorifică Indesit, dormitor Nora compus din pat mijloc, 2 noptiere, servantă şi masă, şifonier două corpuri cu 4 uşi, dormitor  compus din pat mijloc, două noptiere, şifonier 4 uşi, comodă sertare şi toaletă cu oglindă şi taburet, televizor Samsung, set piele sintetică canapea hol cu 2 fotolii crem, iar în reclamantului-pârât să-i fie atribuite următoarele bunuri: toate imobilele situate în sat M, comuna LN, jud. G, set piele sintetică canapea hol cu 2 fotolii gri, televizor Nei, televizor Delton, combină R Star, aspirator Philips FC 8600, maşină tocat carne Kenwood, fier călcat Rohnson şi creanţa reprezentând sporul de valoare adus casei de locuit din jud. G, comuna L N, sat M.

În şedinţa publică din data de 05.03.2009 reclamantul-pârât a depus la dosarul cauzei note de şedinţă, noi precizări prin care a arătat că imobilului situat în str. SM a fost achiziţionat în anul 1991, când a hotărât împreună cu pârâta-reclamantă să facă schimb de locuinţă întrucât stăteau cu chirie şi doreau să fie mai aproape de părinţii acesteia. În ceea ce priveşte imobilul situat în satul M, comuna LN, jud. G, compus din casă şi teren în suprafaţă de 4599 mp a arătat că este în posesia pârâtei-reclamantei şi aceasta îl conservă în nume personal, precum şi faptul că au fost angajaţi 2 paznici pentru a nu-i permite accesul în acest imobil. Referitor la imobilul situat în satul M, comuna L N, jud. G, număr cadastral 393, a arătat că acesta i-a fost donat de părinţii săi şi prin urmare este bun personal, iar în ceea ce priveşte obiectele de mobilier, de uz casnic şi electrocasnic, indicate de pârâta-reclamantă la punctele 11-17, a menţionat că acestea nu sunt în posesia sa, motiv pentru care solicită atribuirea în lotul pârâtei-reclamante.

Sub aspectul probatoriului, instanţa a încuviinţat părţilor administrarea probelor cu înscrisuri, interogatorii şi declaraţii de martori, probe ce au fost administrate.

În cadrul probei cu înscrisuri la dosarul cauzei au fost depuse la dosar, în copii, următoarele: extras de carte funciară, încheierea de rectificare nr. 1095/2006, încheierea nr. 23008/2006  emise de O de C şi P I G, contract de donaţie autentificat sub nr.2722/22.08.1995 de Notariatul de Stat B V, contractul de închiriere nr. 865/12.05.1986 şi procesul verbal de predare-primire a locuinţei din stradă, fişa suprafeţei locative închiriate, fişa de calcul pentru stabilirea chiriei lunare a locuinţei, contract de vânzare cumpărare nr.2381/1991, contractul de împrumut nr. 351901/19720, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1117/23.10.2001 de BNP C V, adeverinţa nr. 2/13.09.2006 eliberată de Asociaţia Locatarilor Complexul M, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2734/22.08.1995 de Notariatul de Stat B V, înscrisuri medicale, adresa emisă de către O R C de pe lângă TB, facturi fiscale, certificate de grefă eliberate de Judecătoria Bolintin Vale, copia acţiunii ce formează obiectul dosarului nr. 710/192/2006, contractul de vânzare-cumpărare nr. 2381/1991, sentinţa civilă nr. 499/15.02.2008 pronunţată de Judecătoria B V în dosarul nr. 710/192/2006, certificat de grefă eliberat de T G în acelaşi dosar, procesul verbal de licitaţie publică încheiat la data de 16.06.2008 de BNP T A-M, sentinţele civile nr. 6717/16.10.2007, nr. 4223/15.12.2006 şi nr. 7310/16.11.2006 pronunţate de Judecătoria Sector 5 Bucureşti, adresa nr. 6532/01.08.2008 emisă de BNP T A –M către CEC B, fluturaşi de plată a reclamantului-pârât, adeverinţă de venituri eliberată pârâtei-reclamante, decizia penală nr. 1214/R/24.05.2007 pronunţată de T B – Secţia I Penală, adresa nr. 254/11.02.2009 emisă de Asociaţia de Proprietari .., Ordonanţa din data de 20.03.2007 şi ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ din 21.02.2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti, ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ din 03.10.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria B V, decizia civilă nr. 589A/04.05.2007 pronunţată de T B – Secţia a III-a Civilă, chitanţe fiscale, certificat naştere – MD, contract de vânzare cumpărare pentru vehicul folosit, facturi fiscale, contractul nr. 2934/5/1996 – vânzare-cumpărare în rate, cartea de identitate a vehiculului, contractul de credit nr. 0707N15200057/14.11.2003 încheiat cu B Ţ, dovezi ale depunerilor de numerar la B Ţ, ordine de plată, cărţile de muncă ale ampelor părţi, planşe foto, grafic de rambursare emis de BCR – S C, contract de credit bancar pentru persoane fizice nr. 749/04.07.2007, Anexa la contract şi graficul de rambursare aferent, proces-verbal de eliberare/distribuire a sumei de bani rezultate din executare silită din 31.07.2008 întocmit de BEJ T A–M, certificat de naştere al minorei M M şi dovada domiciliului mamei acesteia, adeverinţa nr. 1/25.06.2006 emisă de Asociaţia de Proprietari …, ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ din data de 01.02.2008 pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 5172/26.09.1985 pronunţată de Judecătoria Sector 6 Bucureşti, dovada schimbului de locuinţă între imobilul din str. G şi cel din str. SM, declaraţii extrajudiciare de martori, adeverinţa nr. 335/06.02.2009 eliberată de SC CI-CO SA, fluturaşi de plată pârâtă-reclamantă, contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 367/26.04.2005 încheiat cu BCR şi extrase de cont, contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate încheiat între SC A MT SA şi M N, contractul de închiriere încheiat cu SC A M T SA, decizie de impunere pentru plăţi anticipate cu titlu de impozit, contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1025 de BNP G D, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2738/25.09.1997 de BNP Bucureşti, permis de conducere pârâtă-reclamantă.

Prin încheierea din 19.06.2009, pronunţată în temeiul art.6735 C.pr.civ., pentru considerentele expuse în respectiva încheiere de şedinţă, instanţa a constatat că reclamantul-pârât şi pârâta-reclamantă au dobândit în timpul căsătoriei, cu cote egale de contribuţie, 50% fiecare, următoarele bunuri comune:

– bunul imobil apartament situat în Bucureşti, str SM  compus din 3 camere şi dependinţe;

– bunul imobil compus din teren în suprafaţă de 4599 mp şi cota indiviză de 3 din construcţia edificată pe teren, situat în com. LN, judeţ G;

– bunurile imobile construcţii C1(doar bucătărie nouă), C2, C3, C4, C5 edificate pe terenul proprietatea exclusivă a reclamantului-pârât situat în com. LN, sat M, judeţ G;

– bunuri mobile: televizor Grundig, maşină de spălat NEI, congelator cu 5 sertare, combină frigorifică Indesit, dormitor Nora compus din pat mijloc, 2 noptiere, servantă şi masă, şifonier două corpuri cu 4 uşi, dormitor  compus din pat mijloc, două noptiere, şifonier 4 uşi, comodă sertare şi toaletă cu oglindă şi taburet, televizor Samsung, set piele sintetică canapea hol cu 3 fotolii crem .

S-a constatat că pârâta-reclamantă are împotriva reclamantului-pârât un drept de creanţă constând în cota de 1 din contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului situat în com. LN, sat M, judeţ G, proprietatea exclusivă a acestuia, respectiv: consolidare şi tencuire pereţi exteriori, tencuire şi zugrăvire pereţi interior, placare cu gresie şi faianţă, instalaţii sanitare baie.

S-a respins cererea reclamantului-pârât de includere în masa partajabilă a  bunului imobil apartament situat în Bucureşti, str. DN , a bunului mobil autoturism marca Daewoo Nubira, precum şi a sumei de 2.000 euro reprezentând preţul autoturismului Dacia D1304,  ca neîntemeiată.

S-a respins cererea reclamantului-pârât de constatare a unui drept de creanţă pentru cota de 1 din suma de 10.500 lei reprezentând împrumut restituit exclusiv în temeiul contractului de credit bancar nr.367/26.04.2005, ca neîntemeiată.

S-a respins cererea pârâtei-reclamante de includere în masa partajabilă a următoarelor bunuri mobile: set canapea şi 2 fotolii gri din piele sintetică, televizor NEI, televizor Delton, combină R Star, aspirator Philips, maşină tocat carne, fier călcat Rohnson.

Prin încheierea din 08.10.2009, în baza art.6736 C.pr.civ., s-a dispus efectuarea următoarelor expertize: 1.expertiză specialitatea topografie, având ca obiective identificarea terenului imobilul teren în suprafaţă de 4,599 mp, situat în comuna LN, inclusiv pe schiţă, stabilindu-se vecinătăţile în funcţie punctele cardinale; 2. expertiză  specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare, având ca obiective identificarea imobilelor supuse partajării, evaluarea acestora în raport de valoarea de circulaţie, formularea unor propuneri de lotizare, posibilităţi de partajare în natură, evaluarea îmbunătăţirilor aduse imobilului din comuna LN, astfel cum au fost indicate în încheierea de admitere în principiu; 3. expertiză specialitatea bunuri mobile, având ca obiectiv evaluarea bunurilor mobile supuse partajării în raport de valoarea de circulaţie actuală, stabilită în raport de preţul de achiziţie a unor bunuri similare şi gradul de uzură.

Prin încheierea din 30.09.2010, pronunţată în baza art.67310 C.pr.civ., instanţa a admis in parte cererea reclamantului-pârât M N, de atribuire provizorie a bunurilor comune, a admis cererea pârâtei-reclamante D F, de atribuire provizorie a bunurilor comune, şi în consecinţă, a sistat starea de devălmaşie a soţilor asupra bunurilor comune, dispunând ieşirea acestora din indiviziune prin formarea a doua loturi, astfel:

LOTUL 1.

-apartamentul nr.., situat in Bucuresti, str. SM , in valoare de 230.627 lei,

-bunurile mobile: televizor Grundig, maşină de spălat NEI, congelator cu 5 sertare, combina frigorifica Indesit, dormitor Nora compus din pat mijloc, 2 noptiere, servanta si masa, şifonier doua corpuri cu 4 uşi, dormitor compus din pat de mijloc, doua noptiere, şifonier 4 uşi, comoda sertare si toaleta cu oglinda si taburet, televizor Samsung, set piele sintetica canapea hol cu 3 fotolii crem, evaluate la 1760 lei,

întregul lot având valoarea de 232.387 lei.

-dreptul de creanţă constând in cota de 1 din contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului situate in comuna L N, satul M, jud. G, cota corespunzătoare valorii de 28.282,5lei.

LOTUL 2.

-bunul imobil compus din teren în suprafaţă de 4599 mp şi cota indiviză de 3 din construcţia edifcată pe acesta, situat în comuna L N, satul M, jud. G,

-bunurile imobile construcţii C1 (doar bucătărie nouă), C2,C3,C4,C5, edificate pe terenul proprietatea exclusivă a reclamantului-pârât, situate în comuna L N, satul M, jud. G,

întregul lot având valoarea de 297.825,5 lei.

S-a dispus atribuirea lotului 1 pârâtei-reclamante şi a lotului 2 reclamantului-pârât.

Pentru egalizarea valorică a loturilor s-a dispus obligarea reclamantului-pârât la plata către pârâta-reclamantă a unei sulte in valoare de 32.744,25 lei, la care se adăugă dreptul de creanţă în valoare de 28.282,5lei,  intr-un termen de 5 luni, stabilindu-se termen pentru verificarea achitării sultei la data de 24.02.2011.

Prin decizia civilă nr.55A/27.01.2011 pronunţată de T B– Secţia a III-a Civilă s-a respins ca inadmisibil apelul formualt de apelantul reclamant-pârât împotriva încheierii de şedinţă din 30.09.2010.

La termenul de judecată din 31.03.2011, ambele părţi, prezente personal, au semnat în faţa instanţei tranzacţia încheiată, conform învoielii lor, solicitând pronunţarea unei hotărâri de expedient.

Instanţa reţine că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art.1704 C.civ., în sensul că părţile au capacitatea de tranzacţiona, obiectul tranzacţiei priveşte bunuri de care părţile pot dispune (astfel cum acestea au fost reţinute în încheierea din 08.10.2009), existând totodată şi consimţământul acestora dat în faţa instanţei, astfel încât, în temeiul art.271-273 C.pr.civ., instanţa va lua act de învoiala părţilor şi va consfinţi tranzacţia încheiată, ce va constitui dispozitivul hotărârii de expedient.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Ia act şi consfinţeşte tranzacţia intervenită între reclamantul-pârât M N  şi pârâta-reclamantă DF, având următorul conţinut: „Tranzacţie, Între subsemnaţii: D F, domiciliată in Bucureşti, str. SM , in calitate de pârâtă-reclamantă în dosar nr. 15332/302/2006 al Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, având ca obiect partaj bunuri comune, şi M N, domiciliat în Bucureşti, str. Lt.  , în calitate de reclamant-parat în dosarul sus-menţionat, În scopul stingerii irevocabile a litigiului născut între noi, părţile semnatare ale prezentei convenţii, în legătură cu lichidarea stării de coproprietate asupra bunurilor dobândite în cursul căsătoriei noastre, desfăcută prin divorţ prin sentinţa civilă nr. 7310/16.11.2006 a Judecătoriei  sector 5 Bucureşti, irevocabilă, a intervenit astăzi, 30.03.2011, următoarea tranzacţie, în condiţiile art. 1704-1717 C.civ. şi 271-273 C.pr.civ.,: Subsemnata D F primeşte în deplină proprietate şi posesie următoarele bunuri mobile si imobile – lotul 1 conform încheierii de la termenul din 30.09.2010 pronunţată în dosar 15332/302/2006: 1) imobile: apartamentul nr. 29 situat în Bucureşti, str. SM compus din 3 camere şi dependinţe, în suprafaţă utilă de 64,58 mp., împreună cu cota indiviză de 1,02 % din dreptul de folosinţă comună asupra părţilor comune ale întregului imobil si 8,90 mp. teren aferent locuinţei atribuit pe durata existenţei construcţiei, intabulat în CFNC  2526 si CFI 2838 a localităţii Bucureşti; 2) mobile: televizor Grundig, maşină de spălat  NEI,  congelator cu 5 sertare, combină frigorifică INDESIT, dormitor NORA compus din pat mijloc, 2 noptiere, servanta şi masă, şifonier cu 2 corpuri cu 4 uşi, comodă sertare şi toaleta cu oglindă şi taburet, televizor SAMSUNG, set piele sintetică  canapea hol cu 3 fotolii crem. Subsemnatul MN primeşte  în deplină proprietate şi posesie următoarele bunuri imobile – lotul 2 conform încheierii de la termenul din 30.09.2010 pronunţată în dosar 15332/302/2006: 1) imobil compus din teren intravilan în suprafaţă de 4599 mp. (conform  act de proprietate – contract vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2734/1995) situat în comuna LN, învecinat la nord şi sud cu drum pietruit, la est cu DN 61, la vest cu Iordache Ioana, neîntabulat în cartea funciară, împreuna cu cota-parte indiviză de 3 din dreptul de proprietate asupra construcţiei edificată pe acest teren, compusă din 4 camere din zidărie şi paiantă împreună cu dependinţe, regim înălţime parter; 2) imobile-construcţii C1 (numai bucătărie nouă, în suprafaţă de 26,04 mp), C2 (spaţiu comercial, cu regim de înălţime parter şi etaj, suprafaţă pe nivel 38,88 mp. şi suprafaţă totală construită de 116,64 mp),  C3 (bucătărie anexă a spaţiului comercial C2, cu suprafaţă de 34,44 mp.), C4 (garaj cu suprafaţă de 23,69 mp.) , C5 (construcţie parter şi pod înalt, cu destinaţia de adăpost animale şi depozit nutreţ  şi cereale, în suprafaţă de 48,71 mp.), toate construcţiile fiind edificate pe terenul în suprafaţă de 2500 mp. situat în comuna LN dobândit de M N ca bun propriu prin contract de donaţie autentificat sub nr. 2722/22.08.1985, înscris în cartea funciară 262 N a localităţii L N-Jud. Gu. Pentru compensarea valorică a loturilor, subsemnatul Marcu Nicolae am plătit copartajantului D F, astăzi, data semnării prezentei tranzacţii, suma de 30.000 lei (treizeci mii lei), iar subsemnata D F declar că am primit această sumă de bani cu titlu de sultă. Totodată, subsemnata D F declar că renunţ la dreptul de creanţă constând cota de 1 din contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului – casă de locuit  bun propriu situat în comuna L N,  evaluat conform încheierii de şedinţă de la data de 30.09.2010 în dosar nr. 15332/302/2010 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti la 28.282,5 lei. Având în vedere că, potrivit prezentei tranzacţii, imobilul-apartament situat în Bucureşti, str. SM, va rămâne în deplină proprietate şi posesie a doamnei D F,  subsemnatul M N mă oblig să radiez de la O.R.C. –T.B. menţiunea privind înregistrarea la această adresă a sediului social al S.C. M C S.R.L., al cărei asociat unic sunt, ori, în caz de neîndepinire a acestei obligaţii de către subsemnatul, consimt ca D F să efectueze operaţiunile necesare radierii de la adresa apartamentului sus-menţionat a menţiunii sediului social al acestei societăţi comerciale. Noi, semnatarii,  declarăm că această tranzacţie reprezintă voinţa noastră liber exprimată şi stinge în mod irevocabil orice pretenţii prezente sau viitoare în legatură cu bunurile sau drepturile ce au făcut obiectul acestui litigiu, ori cu pretinse alte bunuri/drepturi dobândite de părţi în cursul căsătoriei. Prezenta tranzacţie a fost redactată prin consimţământul ambelor părţi de către avocat T C, reprezentant al doamnei D F, transmis spre verificare avocatului B T, reprezentant al domnului M N,  consimţită fără obiecţii de părţi prin semnătură, astăzi, data de 30.03.2011, întocmită în trei exemplare originale din care fiecare parte va păstra un exemplar, iar cel de-al treilea va fi înfăţişat instanţei  de judecată (Judecătoria sectorului 5) spre a lua act şi a da o hotărâre de expedient în dosar nr. 15332/302/2006, conform art. 271-273 C.pr.civ. Totodată, noi, părţile, declarăm că înţelegem să renunţăm la dreptul de a exercita recurs împotriva hotarârii ce consfinţeşte învoiala noastră, urmând ca aceasta să rămână irevocabil la data pronunţării. D F/semnătură indescifrabilă; M N/ semnătură indescifrabilă”.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21.04.2011.

PREŞEDINTE,GREFIER,