Partaj bunuri comune . Aprecierea cotetor de contribuţie ia dobindirea bunurilor comune


Partaj bunuri comune . Aprecierea cotetor de contribuţie ia dobindirea bunurilor comune

Luna ianuarie 2011

Pe rol fiind judecarea cauzei minori şi  familie privind pe

reclamantul

, în contradictoriu cu pârâta

având ca obiect partaj bunuri comune.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta reconvenientă

partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, în cote de 95% pentru reclamantul pârât şi 5% pentru pârâta reconvenientă.

în motivarea cererii arată reclamantul-pârât că prin sentinţa civilă

nr

desfăcută prin divorţ căsătoria părţilor.

in timpul căsătoriei au dobândit împreună  următoarele bunuri comune:

-imobilul apartament cu două camere, situat

-frigider Zanussi,

-aragaz Zanussi,

-mobilă bucătărie compusă din canapea, mascator chiuvetă, 3 dulapuri şi 2 dulapuri suspendate,

-dulap hol format din 2 corpuri – cuier şi dulap,

-pat dormitor,

-comodă TV.

Arată reclamantul pârât că a avut o contribuţie majoră (de 95%) la dobândirea bunurilor comune deoarece avansul achitat la apartament în sumă de 700 lei a fost dat de părinţii săi, a achitat în timpul căsătoriei cu pârâta reconvenientă suma de 1000 lei, rate achitate la creditul

h MK’ar. iif “H-nţa achitând-o sinuur. mcvnând cu

Din anul 2001, data cumpărării apartamentului, pârâta

reconvenientă a lucrat doar timp de un an caapoi a plecat în

Italia de unde a trimis sume modice de bani.

Bunurile mobile au fost cumpărate cu credit achitat în perioada iunie 2001 – aprilie 2006, reclamantul achitând singur aceste rate în perioada 2004 – 2006.

După separaţia în fapt a efectuat îmbunătăţiri la apartament.

în drept s-au invocat dispoziţiile art. 38 alin. 1 Codul Familiei.

în dovedire, reclamantul pârât a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată.

Cererea a fost legal timbrată.

Legal citată pârâta reconvenientă a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională.

A precizat că părţile au avut contribuţii egale la dobândirea bunurilor comune: ambele părţi au obţinut venituri, reclamantul pârât

din partea familiei; au locuit aproximativ doi ani de zile la părinţii săi, fiind întreţinuţi de aceştia, în vederea economisirii banilor din salarii în scopul achiziţionării apartamentului, a realizat venituri încă din anul

, s-a aflat în concediu pentru creşterea copilului,  primind

indemnizaţia legală, ridicată lunar de reclamantul pârât după plecarea sa în străinătate, a trimis în mod constant din străinătate sume de bani pentru plata datoriilor cât şi pentru achiziţionarea bunurilor mobile.

Inclusiv îmbunătăţirile au fost efectuate cu sumele de bani trimise de pârâtă din străinătate.

Solicită pârâta reconvenientă completarea masei de împărţit cu

două autoturisme: marca

şi marca,,,,,,,,,,,,,,

, înmatriculat în Italia, autoturisme înstrăinate de reclamantul-pârât, banii obţinuţi fiind folosiţi de acesta în scopuri personale. Prin precizările depuse la filele

, respectivpărţile au susţinut în continuare cele

susţinute în cererile principale.

în dovedirea celor afirmate pârâta reconvenientă a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Prin răspunsul la întâmpinare (fila

) reclamantul pârât a făcut precizări – în detaliu – în susţinerea cotei majorate solicitate,  precizând că cele două autoturisme au fost,

unul vândut în timpul căsătoriei, în luna iulie, cu acceptul

pârâtei reconveniente, datorită numeroaselor defecţiuni şi costurilor

ridicate de întreţinere, iar celălalt (

) deoarece nu a putut fi înmatriculat în România şi având defecţiuni la sistemul de direcţie şi frânare, a fost abandonat în curtea unui Service.

reclamantul-pârât s-a întors din Italia şi nu în anul 2003, aşa cum susţine  acesta. De altfel, chiar reclamantul pârât,  prin răspunsul la

întâmpinare, (fila….) face afirmaţia că în luna iulie 2004, pârâta

şi-a dat acceptul la vânzarea autoturismului, ceea ce înseamnă că părţile încă nu erau separate în fapt.

Din înscrisurile depuse la dosar, coroborate cu declaraţiile

martorilor şi susţinerile părţilor, rezultă că şi în perioada

părţile au convieţuit şi gospodărit împreună.

Astfel, din înscrisurile aflate la fileledosar rezultă că în

anii – pârâta reconvenientă trimitea bani în ţară – sume

consistente (fie pe numele reclamantului pârât fie al mamei acestuia) iar

din înscrisurile aflate la fileledosar rezultă că de asemenea,

că în anul, până în, când reclamantul se afla în Italia

împreună cu pârâta reconvenientă trimiteau bani în tară, pc numele mamei reclamantului – din care erau achitate inclusiv datoriile şi ratele la credit.

(Nu s-au produs dovezi că în acea perioadă părţile gospodăreau separat).

Instanţa nu va îndepărta aceste înscrisuri din analiza probatoriului, reclamantul pârât nefăcând dovada că s-ar fi înscris în fals împotriva acestor înscrisuri.

Din probele dosarului rezultă aşadar că şi pârâta reconvenientă a avut serviciu în ţară este adevărat, până la naşterea copilului deoarece la

de la acest moment a plecat din ţară pentru a munci în

străinătate de unde a trimis sume de bani folosite de reclamantul pârât inclusiv pentru achitarea datoriilor căsniciei.

De asemenea, din declaraţia martorului(fila

rezultă că la începutul căsătoriei, în perioada, părţile au

locuit la părinţii pârâtei reconveniente, „cu scopul de a face economii în

Reclamantul-pârât nu a dovedit că părinţii acestuia i-au dat suma de 7 milioane lei vechi în vederea achitării avansului la apartament, martora

declarând,  că ştie de la mama reclamantului despre

acest ajutor, după ce, iniţial declarase că nu cunoaşte despre ce sumă ar fi vorba şi oricum nu a putut da detalii în legătură cu acest aspect.

Raportat acestor considerente rezultate din probele dosarului, instanţa va admite în parte acţiunea civilă şi va respinge cererea reconvenţională, apreciind că reclamantul pârât a dovedit o contribuţie mai mare la dobândirea bunurilor comune, dar nu de 95% aşa cum a solicitat ci de 65% concretizată în îmbunătăţirile aduse apartamentului bun comun după despărţirea în fapt (aproximativ 6% din valoarea totală

, cu domiciliul în

Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta

reconvenientă

Constată că părţile au dobândit în timpul căsătoriei, în code 65% reclamantul pârât şi 35% pârâta reconvenientă apartamentul situat în , în valoare de 105730 lei si următoarele bunuri mobile: combină frigorifică tip Zanussi, aragaz cu patru ochiuri şi cuptor, tip Zanussi, garnitură mobilă bucătărie, una canapea rabatabilă, garnitură mobilă hol, formată din cuier, dulap cu 3 uşi şi suprapozabil şi sertare, pat dormitor furnir, cu peretar şi capieră şi două saltele Relaxa, una comodă TV, lemn natur cu 3 sertare, în valoare de 2310 lei.

Valoarea totală a masei de împărţit este de 108040 lei.

Dispune sistarea stării de devălmăşie:

Atribuie reclamantului pârât, în deplină proprietate apartamentul

, în valoare de 105730 lei şi următoarele bunuri

mobile: combină frigorifică tip Zanussi, aragaz cu patru ochiuri şi cuptor tip Zanussi, garnitură mobilă bucătărie, una canapea rabatabilă, una garnitură mobilă hol, formată din cuier, dulap cu 3 uşi şi suprapozabil, cu sertare, pat, dormitor furnir, cu peretar şi capieră şi două saltele Relaxa, una comodă TV din lemn natur cu 3 sertare, toate în valoare de 2310 lei

Valoarea totală a bunurilor atribuite reclamantului pârât este de 108040 lei.

Obligă reclamantul pârât să plătească pârâtei reconveniente sultă în valoare de 37814 lei, în termen de două luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentinţe.

Compensează cheltuielile de judecată până la concurenţa sumei de

suma de 649,25 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunţatăînşedinţăpublică,

Preşedinte,