Litigiu de muncă. disponibilizare. drepturi salariale. termen.


LITIGIU DE MUNCĂ. DISPONIBILIZARE. DREPTURI

SALARIALE. TERMEN.

Potrivit art.283 lit.e din Codul muncii, în cazul

neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale

acestuia cererea se formulează în termen de 6 luni de la data

naşterii dreptului la acţiune.

În cauză, dreptul la acţiune al reclamantului s-a născut

de la data concedierii, respectiv 15 mai 2003, însă, acţiunea a

fost introdusă la data de 13 ianuarie 2005, cu mult peste

termenul de 6 luni, prevăzut de lege.

(Decizia civilă nr.191/R-CM/17 mai 2005,

pronunţată de Curtea de Apel Piteşti).

Reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu societatea comercială,

obligarea acesteia din urmă la plata contravalorii a şase salarii medii brute,

reactualizate, conform art.25 din Contractul colectiv de muncă şi

contravaloarea unui salariu de bază pentru neacordarea preavizului de 30 zile

de la data desfacerii contractului de muncă, în temeiul art.23 din acest

contract.

În motivarea acţiunii, s-a susţinut că reclamantul a fost angajatul

pârâtei până la data de 15 mai 2003, când i-a fost desfăcut contractul

individual de muncă, în baza art.65 din Codul muncii, fără respectarea

dispoziţiilor art.23 din contractul colectiv de muncă, fără acordarea

termenului de preaviz şi fără plata celor şase salarii medii brute.

Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr.170/3 martie 2005, a

admis acţiunea şi în consecinţă a obligat-o pe pârâtă să plătească

reclamantului suma de 40.946.800 lei drepturi băneşti.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că

reclamantul în calitate de salariat al pârâtei a fost disponibilizat conform

art.65 din Codul muncii şi deşi art.25 din contractul colectiv de muncă

prevede pentru această situaţie obligaţia de a i plăti şase salarii medii, aceasta

din urmă nu s-a conformat.

Deosebit, a mai reţinut că societatea pârâtă nu a acordat

reclamantului termenul de preaviz de 30 zile lucrătoare statuat de art.23 din

contractul colectiv de muncă, consecinţă fiind obligarea pârâtei la despăgubiri.

Suma cuvenită a fost stabilită prin raportul de expertiză efectuat în

cauză.

Pârâta a declarat recurs împotriva sentinţei, pe care a criticat-o

pentru nelegalitate şi netemeinicie invocând motivele prevăzute de art.304

pct.6, 9 şi 10 Cod pr.civilă, precum şi de art.3041 din acelaşi cod.

Criticile aduse sentinţei nu vor fi expuse şi  nici analizate, faţă de

modul de soluţionare al recursului.

Recursul a fost admis de Curtea de Apel Piteşti, prin decizia civilă

nr.191/R-CM din 17 mai 2005, modificată sentinţa, iar pe fond s-a dispus

respingerea acţiunii ca fiind prescrisă.

Prin prisma susţinerii că acţiunea este tardiv introdusă, recursul a

fost privit ca fondat, întrucât potrivit art.283 lit.e din Codul muncii, în cazul

neexecutării contractului colectiv de muncă, ori a unor clauze ale acestuia

cererea se formulează în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la

acţiune.

În cauză, dreptul la acţiune al reclamantului s-a născut de la data

concedierii, respectiv 15 mai 2003, însă, acţiunea a fost introdusă la data de 13

ianuarie 2005, cu mult peste termenul de 6 luni, prevăzut de lege.

Astfel, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, calea de atac a fost admisă în

modalitatea mai sus arătată.