Divorţ cu copii Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)


operator 2445

R O M Â N I A

JUDECATORIA TÂRGU JIU

JUDETUL GORJ

Sentinta civila nr. 2150/2011

Sedinta publica de la 07 Martie 2011

Instanta constituita din:

PRESEDINTE IONELA-LUISA CEAUSESCU

Grefier LUCIANA IONELIA NEGRILA

Pe rol solutionarea cauzei civile privind pe reclamanta S M si pe pârâtul S V Simona, în contradictoriu cu Autoritatea Tutelara Consiliul Local Turcinesti, si Consiliul Local Pestisani, având ca obiect divort cu copii.

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns reclamantul asistat de avocat N P, lipsa fiind celelalte parti

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a expus referatul cauzei de catre grefierul de sedinta dupa care;

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanta a constatat cauza în stare de judecata si a acordat cuvântul pe fond.

Avocat N P, pentru reclamant, a solicitat admiterea actiunii, desfacerea casatoriei partilor cu revenirea pârâtei la numele purtat anterior încheierii casatoriei, încredintarea minorilor spre crestere si educare tatalui reclamant si obligarea pârâtei la plata pensiei de întretinere în favoarea acestora raportat la venitul minim pe economie.

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 08.11.2010, sub numarul 24688/318/2010, reclamantul S M a chemat în judecata pe pârâta S V S, solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna desfacerea casatoriei încheiate la data de 04.10.1997 din cupla comuna, revenirea pârâtei la numele purtat anterior încheierii casatoriei acela de “Hortopan”, încredintarea spre crestere si educare a minorilor rezultati din casatorie, obligarea pârâtei la plata pensiei de întretinere în favoarea minorilor în functie de venitul minim pe economie, cu compensarea cheltuielilor de judecata.

În motivare, reclamantul a aratat ca s-a casatorit cu pârâta la data de 04.10.1997 în vederea încheierii unei casatorii bazate pe respect, dragoste si întelegere reciproca, stabilindu-si domiciliul comun în comuna Pestisani, iar din casatorie au rezultat minorii S M A si S V D. Ca, relatiile dintre soti s-au deteriorat ca urmare a comportamentului pârâtei, care nu se simtea confortabil în pozitia si de sotie si de mama, începând sa apara divergente ca urmare a unor carente de comunicare si nepotrivirii de caracter, care s-au acutizat astfel încât începând cu anul 2010 relatiile dintre soti erau cordiale, aproape pur formale, iar la data 30.10.2010 a intervenit despartirea în fapt, pârâta parasind domiciliul conjugal. Arata reclamantul ca în prezent relatiile de familie sunt iremediabil vatamate astfel încât continuarea casatoriei nu mai este posibila

În drept cererea a fost întemeiata pe disp. art. 37-40, art. 42, art. 43, art. 86, art.94, art.100, art. 101, art.107 Codul familiei si art. 607 si urmatoarele Cod proc. civ.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.

Desi legal citata, pârâta nu a formulat întâmpinare si nu s-a prezentat la judecata cauzei.

În cauza, instanta a administrat proba cu înscrisuri, în cadrul careia au fost depuse, în copie, certificatul de casatorie, certificatele de nastere ale minorilor si o declaratie a pârâtei, autentificata sub nr. 6227/08.11.2010 de BNP T I. Cu adresa nr. 799/10.02.2011 a fost înaintat referatul de ancheta sociala efectuata la locuinta reclamantului.

Au fost ascultati în Camera de Consiliu, minorii S M A si S V D, procesele-verbale de ascultare fiind atasate la filele 20 si 21 din dosar.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

La data de 04.10.1997 s-a încheiat casatoria partilor înregistrata la nr. 20/04.10.1997 în registrul starii civile al Primariei Pestisani, iar din relatiile de casatorie au rezultat minorii S M A, nascut la data de …….. si S V D, nascut la data de ………….

Din ansamblul materialului probator administrat în cauza, instanta retine ca relatiile dintre soti sunt grav si iremediabil vatamate, continuarea casatoriei nemaifiind posibila, fiind îndeplinite astfel cerintele art. 38 alin. 1 Cod fam.

Se retine ca relatiile de familie sunt grav si iremediabil vatamate, datorita comportamentului ambilor soti care, dupa separarea în fapt nu au mai încercat în nici un fel îmbunatatirea relatiilor de familie, astfel încât continuarea casatoriei nu mai este posibila, urmeaza ca instanta, constatând întrunite conditiile prevazute de art. 38 Cod fam. sa dispuna desfacerea casatoriei din culpa comuna.

Potrivit art. 40 alin. 3 Cod fam., pârâta va reveni la numele purtat anterior încheierii casatoriei, acela de “H”.

Din referatul de ancheta sociala (fila 16) întocmit de compartimentul de autoritate tutelara din cadrul Primariei Pestisani în urma verificarii conditiilor de viata existente la locuinta pârâtului, instanta retine ca acesta locuieste împreuna cu parintii sai, bunicii paterni ai minorilor si minorii într-o casa imobil de locuit, construita din caramida si acoperita cu tigla, proprietate a parintilor pârâtului compusa din trei camere de locuit, 2 beciuri, si o anexa gospodareasca compusa din 2 camere de locuit, baie si bucatarie, atât casa cât si anexa fiind dotate cu toate cele necesare unui trai decent, copii având camera lor fiind bine îngrijiti din punct de vedere al igienei si al educatiei de catre tata si bunicii paterni. Audiati în Camera de Consiliu, cei doi minori si-au exprimat optiunea de a fi încredintati mamei spre crestere si educare.

Fata de constatarile referatului amintit mai sus, disp. art. 42 Cod fam., de întelegerea sotilor si de optiunea minorilor, instanta apreciaza ca este în interesul acestora sa fie încredintati spre crestere si educare tatalui reclamant.

Referitor la obligatia de întretinere a pârâtei fata de minori, instanta urmeaza ca, având în vedere disp. art. 42 alin. 3, art. 94 alin. 3 si art. 107 Cod fam. sa oblige pârâta la plata în favoarea fiecaruia dintre minori a unei pensii de întretinere în cuantum de câte 100 lei lunar, începând cu data introducerii cererii, 08.11.2010, si pâna la majoratul copiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite cererea formulata de reclamantul S M, domiciliat în ………………….., împotriva pârâtei S V S, domiciliata în ………. (la familia C M) si în contradictoriu cu Autoritatea Tutelara Consiliul Local Pestisani si Consiliul Local Turcinesti.

Declara desfacuta casatoria partilor încheiata la data de 04.10.1997 si trecuta la nr. 20/04.10.1997 în registrul starii civile al Primariei Pestisani, jud. Gorj, din culpa comuna.

Reclamanta revine la numele purtat anterior încheierii casatoriei, acela de “H”.

Încredinteaza minorii S M A, nascut la data de …… si S V D, nascut la data de …………., spre crestere si educare tatalui reclamant.

Obliga pârâta la câte 100 lei lunar de întretinere în favoarea fiecaruia dintre minori, începând cu data introducerii cererii, 08.11.2010 si pâna la majoratul copiilor.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica de la 07 Martie 2011, la Judecatoria Tg-Jiu.

Presedinte,

IONELA-LUISA CEAUSESCU

Grefier,

LUCIANA IONELIA NEGRILA

Red/tehnored/ILC/M.C