Act administrativ fiscal emis de un organ necompetent. Analizarea legalitatii înainte ca acesta sa fi fost analizat in cadrul contestatiei administrativ obligatorii. Acte ale autorităţilor publice


– Legea nr.554/2004

– art.218 alin.2 din Ordonanta de Guvern nr.92/2003

Instanta de fond avea competenta de a analiza decizia prin care a fost solutionata contestatia împotriva adresei mentionate, iar asupra legalitatii acestei adrese, se putea pronunta în masura în care decizia era emisa de un organ competent.

În conditiile în care a anulat decizia nr.2/2007 a Administratia Finantelor Publice sector 3 pe considerentul ca a fost emisa de un organ necompetent, nu putea proceda la analizarea legalitatii adresei contestate.

În conditiile în care a anulat decizia nr.2/2007 a Administratia Finantelor Publice sector 3 pe considerentul ca a fost emisa de un organ necompetent, nu putea proceda la analizarea legalitatii adresei contestate.

Procedând în acest mod, instanta de fond a examinat legalitatea unui act administrativ fiscal fara ca acesta sa fi fost analizat în cadrul contestatiei administrative obligatorii conform Codului de procedura fiscala întrucât nu se poate considera ca procedura prealabila a fost parcursa, în conditiile în care asupra sa s-a pronuntat un organ necompetent.

Procedând în acest mod, instanta de fond a examinat legalitatea unui act administrativ fiscal fara ca acesta sa fi fost analizat în cadrul contestatiei administrative obligatorii conform Codului de procedura fiscala întrucât nu se poate considera ca procedura prealabila a fost parcursa, în conditiile în care asupra sa s-a pronuntat un organ necompetent.

Anularea deciziei nr.2/2007 a Administratia Finantelor Publice sector 3 pentru necompetenta organului care a emis-o impune obligarea organului fiscal competent, respectiv DGFPMB, sa solutioneze contestatia reclamantei împotriva adresei care exprima refuzul de emitere a notei de compensare.

Anularea deciziei nr.2/2007 a Administratia Finantelor Publice sector 3 pentru necompetenta organului care a emis-o impune obligarea organului fiscal competent, respectiv DGFPMB, sa solutioneze contestatia reclamantei împotriva adresei care exprima refuzul de emitere a notei de compensare.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VIII A ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR.2216/05.11.2009)

Prin sentinta civila nr.621/20.02.2008 Tribunalul Bucuresti – Sectia a IX-a Contencios Administrativ si Fiscal a admis exceptia inadmisibilitatii contestarii deciziei nr.137/31.07.2007, a deciziei nr.135/2007 si a deciziei nr.1962/2007 privind accesoriile, a admis in parte actiunea formulata de reclamanta SC T. SRL în contradictoriu cu pârâtele Administratia Finantelor Publice Sector 3, Administratia Finantelor Publice Sector 4 si Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti.

A anulat decizia nr.2/31.01.2007 si adresa nr.36979/10.11.2006 emise de Administratia Finantelor Publice Sector 3.

A obligat Administratia Finantelor Publice Sector 4 sa emita o decizie prin care sa compenseze impozitul pe profit datorat de reclamanta la data de 30.09.2006 in cuantum de 164.812 lei cu partial de TVA de rambursat, conform decontuluinr.72870 l/25.1 0.2006.

A respins capatul de cerere privind anularea accesoriilor ca inadmisibil.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut ca prin decizia nr.1962/18.01.2007 s-au stabilit în sarcina reclamantei accesorii – dobânzi pentru neplata la termenul legal a impozitului pe profit si a impozitului pe venituri suplimentare. Prin deciziile nr.135 si 137 emise la 31.07.2007 s-au stabilit, de asemenea, în sarcina reclamantei dobânzi pentru neplata la termen de impozitului pe veniturile din concesiuni si închirieri si impozitul pe profit.

Din cuprinsul actelor dosarului rezulta ca reclamanta nu a formulat plângere prealabila pe art.7 din Legea 554/2004 sau contestatie administrativa speciala pe art.205 Cod procedura fiscala, motiv pentru care atacarea acestor acte fiscale direct la instanta de contencios administrativ este inadmisibila.

Pe fondul cauzei, instanta retine ca reclamanta a depus la pârâta Administratia Finantelor Publice Sector 3, ca si organ fiscal, declaratia 300 “Decontul privind taxa pe valoarea adaugat a pe luna 9 anul 2006” . Ca urmare reclamanta a depus la data de 25.10.2006 cerere de compensare a sumei de 164.812 lei din soldul sumei negative de TVA la data de 30.09.2006 cu impozitul pe profit datorat la 30.09.2006.

Prin adresa nr.36979/10.11.2006 pârâta Administratia Finantelor Publice Sector 3 a refuzat realizarea compensarii aratând ca efectuarea compensarii se poate realiza doar din oficiu numai dupa exprimarea optiunii de rambursare conform OMFP 967/2005. Împotriva acestei adrese reclamanta a formulat contestatie înregistrata sub nr.746/9.01.2007 prin care s-a invocat ca temeiul de drept al respingerii cererii nu are legatura cu solutionarea actiunii si ca cererea sa se întemeiaza pe art.112 din Codul de procedura fiscala.

Prin decizia nr.2/31.01.2007 pârâta Administratia Finantelor Publice Sector 3 a respins contestatia retinând ca nu au fost respectate de catre reclamanta dispozitiile art.149 alin.5 din Codul fiscal.

Din analizarea contestatiei nr.746/9.01.2007 depusa de reclamanta si a deciziei nr.2/31.01.2007 a pârâtei Administratia Finantelor Publice Sector 3, instanta constata ca aceasta pârâta si-a depasit competenta materiala de solutionare a contestatiei având in vedere art.209 alin.3 Cod procedura fiscala. Adresa nr.36979/10.11.2006 este un refuz nejustificat de emitere a notei de compensare a TVA-ului de rambursat cu impozitul pe profitul datorat de catre reclamanta, contestatie care astfel revenea spre competenta solutionare organul ierarhic superior organului fiscal care a emis adresa, adica pârâtei Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti.

Fata de adresa nr.36979/10.11.2006 emisa de Administratia Finantelor Publice sector 3 instanta constata ca refuzul pârâtei este nelegal raportat la faptul ca reclamanta îndeplinea la data depunerii cererii de compensare din 25.10.2006 conditiile prevazute de art.112 Cod procedura fiscala: are calitatea de creditor deoarece detine o creanta certa, lichida si exigibila împotriva statului constând in suma de TV A de rambursat pârâtele necontestând existenta TVA-ului de rambursat, a formulat cererea de compensare catre organul fiscal iar creantele pentru care se solicita compensarea sunt datorate catre acelasi buget central – impozit pe profit si TV A.

Împotriva acestei sentinte au formulat recurs partile.

În motivarea cererii de recurs întemeiata în drept pe dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila, Administratia Finantelor Publice sector 3 a aratat ca persoana impozabila înregistrata ca platitoare de TVA poate solicita rambursarea soldului sumei negative de TVA din perioada fiscala de raportare prin bifarea casutei corespunzatoare din decontul de TVA, conform art.149 alin.5 din Legea nr.571/2003.

Numai în momentul în care contribuabilul îsi exprima optiunea de rambursare prin depunerea decontului de TVA dobândeste calitatea de creditor, dupa acest moment fiind îndreptatit sa solicite compensarea.

Recurenta a mai precizat ca în decontul de TVA la data depunerii cererii de compensare – 25.10.2006, reclamanta nu avea calitatea de creditor întrucât nu solicitase rambursarea sumei negative de TVA.

În motivarea cererii de recurs întemeiata în drept pe dispozitiile art.304 pct.7 si 9 Cod procedura civila, DGFPMB a invocat exceptia lipsei de obiect a actiunii fata de împrejurarea ca suma de 164.812 lei a facut obiectul Notei de compensare nr.59266/19.11.2007.

A sustinut ca în speta nu este vorba despre un refuz nejustificat de emitere a notei de compensare a TVA-ului de rambursat cu impozitul pe profit datorat de reclamanta, astfel încât adresa nr.36979/10.11.2006 emisa de Administratia Finantelor Publice sector 3 reprezinta un alt act administrativ fiscal, contestatia formulata împotriva acestuia fiind solutionata de organul fiscal emitent conform art.209 alin.2 din Ordonanta de Guvern nr. 92/2003.

Recurenta a apreciat ca fata de motivele pentru care instanta de fond a anulat decizia nr. 2/2007 emisa de Administratia Finantelor Publice sector 3, aceasta nu mai avea dreptul de a se pronunta asupra legalitatii adresei Administratia Finantelor Publice sector 3.

Întrucât reclamanta nu a optat pentru rambursarea soldului sumei negative din decontul de TVA de la 30.09.2006, în mod corect Administratia Finantelor Publice sector 3 nu a procedat în acel moment la compensarea sumei de 164.812 lei.

Recurenta Administratia Finantelor Publice sector 4 a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive întrucât nu este nici emitentul actului administrativ fiscal ce face obiectul cauzei si nu are nici macar competenta în ceea ce priveste administrarea reclamantei care este contribuabil mijlociu si care se afla în administrarea DGFPMB, unica institutie care poate emite acte administrative fiscale cu privire la acest contribuabil.

Astfel, sentinta este inaplicabila în fapt raportat la organul fiscal competent conform OMEF nr.2847/2008.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii, actele administrative fiscale emise de Administratia Finantelor Publice sector 3 fiind legale si temeinice.

În motivarea cererii de recurs întemeiata în drept pe disp.art.304 pct.9 Cod procedura civila, reclamanta a aratat ca instanta de fond în mod gresit a respins ca inadmisibila cererea de anulare a deciziilor prin care au fost stabilite accesoriile la impozitele fiscale.

Prin contestatia înregistrata la Administratia Finantelor Publice sector 3 sub nr.746/09.01.2007 a solicitat atât compensarea sumei de 164.812 Ron, cât si anularea oricaror majorari de întârziere (obligatii aferente impozitului pe profit).

Prin Decizia nr.2/2007 contestatia sa a fost respinsa si cu privire la aceste accesorii, fiind îndeplinita procedura prealabila prevazuta de art.205 alin.1 Cod procedura fiscala.

Recurenta a mai precizat ca deciziile de stabilire a obligatiilor accesorii au fost emise în intervalul cuprins între data înregistrarii contestatiei la Administratia Finantelor Publice sector 3 (09.01.2007) si data emiterii deciziei nr.2/2007 (31.01.2007).

Prin întâmpinarile formulate, recurenta reclamanta a solicitat respingerea recursurilor formulate de Administratia Finantelor Publice sector 3 si DGFPMB aratând ca actiunea nu a ramas fara obiect întrucât compensarea din 2007 nu a reprezentat o solutionare pozitiva a cererii de compensare nr.34625/25.10.2006, ci o solutionare ca urmare a unei noi solicitari a reclamantei, prin depunerea decontului de TVA aferent lunii martie 2007 înregistrat sub nr.293113/25.05.2007, decont prin care s-a solicitat rambursarea întregii sume reprezentând TVA de rambursat.

Analizând actele aflate la dosar prin prisma motivelor de recurs invocate si a dispozitiilor art.3041 Cod procedura civila, Curtea apreciaza ca recursurile sunt fondate pentru urmatoarele considerente:

Referitor la recursul formulat de Administratia Finantelor Publice sector 4 se retine ca actele administrativ fiscale contestate de reclamanta au fost emise de Administratia Finantelor Publice sector 3 care, pentru termenul din 24.10.2007, a depus la dosar o cerere de scoatere din cauza si de introducere în cauza a Administratia Finantelor Publice sector 4 având în vedere ca reclamanta si-a mutat sediul social în sectorul 4, în sustinerea cererii fiind invocate dispozitiile art.33 din Ordonanta de Guvern nr.92/2003.

Instanta de fond a admis cererea si a dispus citarea în calitate de pârâta a Administratia Finantelor Publice sector 4 care la rândul sau, a solicitat scoaterea din cauza si citarea în calitate de pârâta a DGFPMB fata de împrejurarea ca reclamanta se afla în lista societatilor comerciale considerate contribuabili mijlocii, dosarul fiscal al acesteia fiind preluat de DGFPMB.

Instanta de fond a admis cererea, iar reclamanta si-a precizat actiunea în sensul ca solicita obligarea DGFPMB la emiterea actului administrativ fiscal prin care sa dispuna compensarea sumei de 164.812 Ron reprezentând impozit pe profit datorat, cu partial din TVA de recuperat.

Se constata ca instanta de fond nu a avut în vedere aceasta precizare a actiunii si a obligat Administratia Finantelor Publice sector 4 la emiterea deciziei de compensare, desi la data pronuntarii sentintei recurate – 20.02.2008, reclamanta era contribuabil mijlociu, dosarul sau fiscal fiind preluat de DGFPMB conform OMFP nr.1074/2006, actualizat prin OMFP 1355/2007.

Administratia Finantelor Publice sector 4 nu a emis actele administrative contestate de reclamanta si nu avea competenta de administrare a reclamantei la momentul pronuntarii sentintei recurate, astfel încât nu exista identitate între aceasta pârâta si persoana obligata în raportul juridic dedus judecatii, singura institutie care poate emite acte administrativ fiscale cu privire la acest contribuabil fiind DGFPMB.

În consecinta, va fi admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Administratia Finantelor Publice sector 4 si va fi respinsa actiunea formulata în contradictoriu cu aceasta pentru lipsa calitatii procesuale pasive.

Cu privire la recursurile formulate de Administratia Finantelor Publice sector 3 si DGFPMB, Curtea constata ca reclamanta a solicitat anularea adresei nr.36979/10.11.2006 emisa de Administratia Finantelor Publice sector 3 si a deciziei nr.2/31.01.2007 emisa de aceeasi autoritate publica prin care a fost solutionata contestatia formulata împotriva acestei adrese.

Adresa contestata reprezinta raspunsul Administratia Finantelor Publice sector 3 la cererea prin care reclamanta îi solicita compensarea sumei de 164.812 Ron reprezentând impozit pe profit datorat pentru trimestrul III 2006 cu partial din TVA de recuperat, conform decontului de TVA, la 30.09.2006.

Chiar daca în aceasta adresa pârâta reda continutul art.111 alin.5 cap.2, titlul VI din Ordonanta de Guvern nr.92/2003, în fapt, ea exprima refuzul de emitere a notei de compensare, astfel încât competenta de solutionare a contestatiei împotriva acestui refuz revenea DGFPMB conform art.209 alin.3 din Ordonanta de Guvern nr.92/2003 potrivit caruia contestatiile formulate de cei care se considera lezati de refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal se solutioneaza de catre organul ierarhic superior organului fiscal competent sa emita acel act.

Procedura contestarii actelor administrativ fiscale reglementata de Cod procedura fiscala este o cale administrativa de atac, o procedura prealabila obligatorie ce trebuie urmata conform art.7 din Legea nr.554/2004.

Sunt supuse cenzurii instantei de contencios administrativ, în conditiile Legii nr.554/2004, conform art.218 alin.2 din Ordonanta de Guvern nr.92/2003, deciziile sau dispozitiile emise de organele fiscale în solutionarea contestatiilor administrative si nu în mod direct actele administrativ fiscale ce constituie obiectul contestatiei administrative.

Instanta de fond avea competenta de a analiza decizia prin care a fost solutionata contestatia împotriva adresei mentionate, iar asupra legalitatii acestei adrese, se putea pronunta în masura în care decizia era emisa de un organ competent.

Fata de aceste considerente, nu va fi analizat primul motiv de recurs invocat de DGFPMB referitor la lipsa de obiect a actiunii determinata de faptul ca suma de 164.812 lei a fost obiectul unei compensari din TVA conform Notei de compensare nr.592661/19.11.2007.

Acest motiv vizeaza fondul cauzei, respectiv temeinicia cererii de compensare formulata de reclamanta si urmeaza a fi analizat cu ocazia solutionarii contestatiei administrative, în prezenta cauza putându-se analiza doar legalitatea deciziei nr.2/2007 a Administratia Finantelor Publice sector 3 nu si a adresei nr.36979/10.11.2006 emisa de Administratia Finantelor Publice sector 3.

Cu privire la recursul reclamantei, Curtea retine ca instanta de fond a admis exceptia inadmisibilitatii contestarii deciziilor nr.137/31.07.2007, 135/2007 si 1962/2007 privind accesoriile cu motivarea ca reclamanta nu a formulat plângere prealabila pe art.7 din Legea nr.554/2004 sau contestatie administrativa speciala pe art.205 Cod procedura fiscala.

Se constata însa, ca în contestatia împotriva refuzului nejustificat de a aproba compensarea reclamanta a solicitat solutionarea acestei cereri, dar si anularea oricaror majorari de întârziere instituite în fisa sintetica de platitor, astfel încât exceptia inadmisibilitatii nu poate fi retinuta.

Celelalte capete ale actiunii precizate având ca obiect anularea adresei nr.36979/10.11.2006 a Administratia Finantelor Publice sector 3, constatarea dreptului reclamantei de a i se solutiona pozitiv cererea de compensare, obligarea DGFPMB la emiterea actului administrativ fiscal prin care sa se dispuna compensarea si anularea obligatiilor de plata accesorii vor fi respinse, putând fi analizate de instanta de contencios administrativ numai dupa solutionarea contestatiei administrative împotriva refuzului de emitere a notei de compensare.

În raport de aceste considerente, constatând incidenta în cauza a motivului de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila, sentinta fiind data cu aplicarea gresita a legii, Curtea, în temeiul dispozitiilor art.312 alin.1 si 3 Cod procedura civila, va admite recursurile, va modifica în tot sentinta în sensul ca va admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Administratia Finantelor Publice sector 4 si va respinge actiunea în contradictoriu cu acesta pentru lipsa calitatii procesuale pasive.

Curtea va respinge exceptia inadmisibilitatii, va admite în parte actiunea, va anula decizie nr.2/2007 emisa de Administratia Finantelor Publice sector 3 si va obliga DGFPMB sa solutioneze contestatia formulata de reclamanta, respingând celelalte capete din actiunea precizata.