Actiune având ca obiect obligarea autoritatii publice la comunicarea unor acte administrative – procese verbale de contraventie. Refuz nejustificat. Circulaţie rutierăContravenţii. Închisoare contravenţionalăAcţiuni (în): anulare, posesorie, regres, paul


Art.32 – OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, R

Art.118 – OUG nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice,R

Prin actiunea adresată Tribunalului Constanta – Sectia comercială, administrativ si fiscal, si înregistrată sub nr.3043/118 din 18.03.2010, reclamantul B.V.A a solicitat instantei în contradictoriu cu MINISTERUL INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE – INSPECTORATUL GENERAL AL POLItIEI ROMÂNE ŞI INSPECTORATUL DE POLItIE AL JUDEtULUI CONSTANtA si MINISTERUL INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE – INSPECTORATUL GENERAL AL POLItIEI ROMÂNE, DIRECtIA POLItIEI RUTIERE, ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

1.) – obligarea pârâtelor la comunicarea unei copii de pe procesele verbale mentionate în cazierul auto nr.122573/14.10.2008;

2.) – obligarea celor 2 pârâte să înainteze plângerile contraventionale instantelor judecătoresti competente sau inspectoratelor judetene competente.

Motivând actiunea, reclamantul învederează în esentă că, la 14.10.2008 a luat la cunostintă că, figurează în evidentele Serviciului Politiei Judetene Constanta cu un număr de 14 contraventii, sanctionate prin tot atâtea procese verbale.

Pretinde reclamantul că, aceste procese verbale nu i-au fost comunicate, împrejurare fată de care a solicitat comunicarea, pentru a fi în măsură să le conteste, dar nici până la momentul investirii instantei nici SERVICIUL POLItIEI RUTIERE CONSTANtA, nici DIRECtIA POLItIEI RUTIERE, nu au dat curs solicitării sale, aceasta chiar în conditiile în care după ce a înteles că i se refuza comunicarea, dată fiind o dispozitie a comisarului sef Constantin Dancu, a procedat la 21.08.2009, la notificarea prin intermediul executorului judecătoresc.

Se sustine că, s-a adresat Judecătoriei Constanta, formulând plângeri împotriva unora din procesele verbale mentionate în cazierul auto, însă „unele instante” au suspendat deja plângerile, întrucât SERVICIUL POLItIEI RUTIERE CONSTANtA nu a depus o copie a procesului verbal.

Apreciază reclamantul că, se află în ipoteza consacrată de art.8 alin.1 teza finală din Legea nr.554/2004, deoarece prin refuzul pârâtelor de a-i comunica o copie de pe procesele verbale sau de a înainta instantelor competente plângerile formulate, accesul său la justitie este inexistent, fiind pur si simplu în situatia de a nu se putea plânge unei instante (drept garantat de CEDO).

Pentru termenul de judecată din 16.04.2010, la dosarul cauzei a fost înaintă cererea formulată de INSPECTORATUL GENERAL AL POLItIEI ROMÂNE, prin care se solicita instantei, ca reclamantul să precizeze „ cu cine întelege să se judece”.

Prin „Precizările” depuse la termenul de judecată din 28.05.2010, reclamantul mentionează că, întelege să poarte judecata în contradictoriu cu INSPECTORATUL GENERAL AL POLItIEI ROMÂNE si cu INSPECTORATUL DE POLItIE AL JUDEtULUI CONSTANtA.

La termenul de judecată din 10.09.2010, instanta a solicitat reclamantului, în acord cu disp.art.129 alin.4 Cod pr.civ, „precizări scrise” în referire la obiectul pricinii, prin care să arate care au fost instantele competente ce trebuiau a fi sesizate cu plângerile contraventionale formulate si totodată, să de pună la dosarul cauzei dovada înregistrării acestor plângeri, respectiv dovada comunicării de către birourile executorilor judecătoresti a notificărilor adresate pârâtilor.

S-a dispus, totodată, luarea interogatoriului reclamantului, probă care a fost administrată la termenul de judecată din 12.11.2010.

Pârâtii nu au înaintat la dosarul cauzei întâmpinare.

INSPECTORATUL JUDEtEAN AL POLItIEI CONSTANtA a solicitat prin „notele scrise” si concluziile orale expuse de reprezentantul conventional, respingerea ca a inadmisibilă a actiunii deduse judecătii, „motivat de faptul că institutia nu are calitatea de organ constatator pentru a da curs cererii”, iar în ipoteza cenzurării apărărilor formulate pe cale de exceptie, respingerea ca nefondată.

Prin Sentinta civilă nr.1465/CA/12.11.2010, Tribunalul Constanta, a respins exceptia inadmisibilitătii actiunii, invocată de pârât si actiunea formulată de reclamantul B.V.A, ca nefondată.

Pentru a aprecia de această manieră, instanta de fond, în considerarea disp.art.137 Cod pr.civ., potrivit cu care „ instanta se va pronunta mai întâi asupra exceptiilor de procedură si asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii” a analizat cu prioritate exceptia inadmisibilitătii, retinând următoarele:

Exceptia este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Mijloc de apărare specific, caracterizat prin trăsături ce o apropie si în acelasi timp o deosebesc atât de exceptiile de procedură, cât si de apărările de fond, inadmisibilitatea se circumscrie exceptiei numai în măsura în care, dreptul sau pretentiile reclamantului nu pot fi ocrotite pe calea procesuală aleasă sau pentru valorificarea lor se cere parcursă o procedură prealabilă, care face incidentă prevederea art.109 alin.(2) Cod pr.civ.

În raport de limitele investirii, obiectul actiunii în contencios, astfel cum a fost precizat de reclamant, îl constituie refuzul de a-i fi comunicată o copie a proceselor verbale de contraventie, respectiv de a fi înaintate plângerile instantelor judecătoresti competente.

Art.8 alin.(1) din Legea nr.554/2004 prevede că :

„Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-u act administrativ unilateral, nemultumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art.2 alin.1 lit.”h”, poate sesiza instanta de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesolutionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri, precum si prin refuzul de efectuare a unei anumite operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.

Din analiza dispozitiei legale mentionate, retine instanta de fond că ar rezulta faptul că, actul atacat în justitie poate fi, atât actul administrativ tipic, cât si actul atipic, adică tăcerea administrativă, respectiv refuzul nejustificat, ca acte asimilate actului administrativ unilateral.

Prin urmare, apreciază instanta de fond că, apărarea procesuală formulată de pârât, sub motiv că IPJ Constanta nu are calitatea de organ constatator al contraventiilor, pentru a da curs cererii reclamantului, a fost cenzurată, fiind respinsă exceptia inadmisibilitătii si analizate, pe fond, pretentiile reclamantului.

Analiza cererii reclamantului, prin prisma argumentelor invocate si a apărărilor formulate de pârât si a materialului probator administrat în cauză, relevă caracterul nefondat al pretentiilor deduse judecătii, apreciază instanta, deoarece:

Sustinerile din cererea introductivă de instantă privitoare la „tăcerea administratiei publice” desprinsă din atitudinea functionarilor care nu au dat curs solicitărilor sale de comunicare a informatiilor solicitate, din ordinul comisarului sef D.C, au rămas la nivel de simple afirmatii, nefiind sustinute probator.

Desi în cuprinsul cererii, reclamantul a arătat că, în probatiune întelege să se folosească de interogatoriu si martori, acesta nu a indicat numele martorilor si nici nu a depus interogatoriu, iar la termenul de judecată la care s-a prezentat în instantă spre a-i fi administrat interogatoriul dispus în temeiul art.129 alin.5 Cod pr.civ., nu a stăruit în cererea de probatiune.

Înscrisurile depuse de pârât, infirmă existenta unei „tăceri administrative” în referire la pretinsa lipsă de răspuns la solicitările adresate prin notificările transmise prin intermediul birourilor executorilor judecătoresti.

INSPECTORATUL DE POLItIE AL JUDEtULUI CONSTANtA a răspuns cu adresa nr.15357/24.10.2008, la notificarea transmisă prin intermediul biroului executorului judecătoresc, comunicând-o reclamantului prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, la adresa sa de domiciliu.

Expeditia postală a fost avizată/reavizată, însă reclamantul nu a ridicat corespondenta, fapt ce nu poate fi imputat autoritătii.

Este adevărat că, reclamantul a invocat si notificarea adresată copârâtului INSPECTORATUL GENERAL AL POLItIEI ROMÂNE, înregistrată sub nr.448/21.10.2008 la BEJ „D.V si G.A”, însă nu s-a făcut dovada, sub aspect probator a comunicării acestei notificări.

Se mai retine că, nici critica privitoare la „ refuzul nejustificat” al pârâtilor de a-i rezolva cererea, respectiv „de a-i fi comunicată o copie a proceselor verbale de contraventie sau de a înainta instantelor competente plângerile” nu se verifică.

„Refuzul nejustificat” – în acceptiunea art.2 lit.”i” din Legea nr.554/2004, semnifică „exprimarea explicită, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea unei persoane”, în vreme ce „ excesul de putere” este definit la lit.”n” din art.2 ca fiind „ exercitarea dreptului de apreciere al autoritătilor publice prin încălcarea limitelor competentelor prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor si libertătilor cetătenilor”.

Urmare sus-mentionatelor retineri, instanta apreciază că, în spetă, nu se află în ipoteza unui refuz nejustificat, în raport de dispozitiile legii cadru a contraventiilor – OG.2/2001, nerevenind nici unuia din pârâti obligatia de a da curs cererilor reclamantului, de vreme ce nici una dintre entităti nu avea calitatea de organ constatator al faptelor contraventionale constatate prin procesele verbale dresate pe numele reclamantului.

Pentru considerentele expuse, instanta de fond a apreciat întemeiată sustinerea din „Notele scrise” formulate de INSPECTORATUL DE POLItIE AL JUDEtULUI CONSTANtA, potrivit cu care, prin cererea sa reclamantul urmăreste „suspendarea executării sanctiunilor contraventionale stabilite în procesele verbale”.

Astfel, chiar dacă scopul declarat al actiunii este sanctionarea refuzului apreciat ca nejustificat, de solutionare a cererii, instanta constată că, scopul imediat al demersului judiciar declansat de reclamant îl reprezintă, practic, repunerea în termenul de contestare al proceselor verbale, care curge – după cum se dispune de art.31 din OG.2/2001, de la data înmânării sau comunicării acestora.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs B.V.A, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, cu următoarea motivatie, în esentă:

-în mod gresit instanta de fond a apreciat că, în cauză nu sunt incidente disp.art.8 din Legea nr.554/2004, atât timp cât, cererea însotită de plângere împotriva fiecărui proces verbal a fost trimisă către pârâta intimată, prin intermediul executorului judecătoresc, solicitând comunicarea unei copii de pe fiecare proces verbal, precum si înaintarea plângerilor instantei competente.

Se arată că, recurentul nu are cunostintă de organul constatator, întrucât nu i-au fost comunicate procesele verbale si nici nu are cum să intre în posesia lor pentru a cunoaste cine ar fi instanta competentă a le solutiona.

Prin întâmpinare, pârâtul INSPECTORATUL DE POLItIE AL JUDEtULUI CONSTANtA, solicită a se constata că, instanta de fond în mod corect a retinut inadmisibilitatea cererii reclamantului, apreciind că, hotărârea pronuntată de aceasta este temeinică si legală.

Examinând actele si lucrările dosarului, prin prisma sustinerilor părtilor, văzând si dispozitiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esentă:

Instanta a fost investită de către recurentul B.V.A cu solutionarea cauzei având ca obiect:

1.) – obligarea pârâtelor la comunicarea unei copii de pe procesele verbale mentionate în cazierul auto nr.122573/14.10.2008;

2.) – obligarea celor 2 pârâte să înainteze plângerile contraventionale instantelor judecătoresti competente sau inspectoratelor judetene competente,

invocându-se ca temei de drept aplicabil, dispozitiile art.8 din Legea nr.554/2004.

Potrivit sus-mentionatului text de lege „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemultumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art.2 alin.1 lit.”h”, poate sesiza instanta de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesolutionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri, precum si prin refuzul de efectuare a unei anumite operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.

Fată de continutul textului de lege sus-citat, Curtea retine că, formularea „Nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de al.1 lit.”h” din teza I al al.1 al art.8 din Legea nr.554/2004, si, respectiv, formularea „prin nesolutionarea în termen” teza II a aceluiasi alineat, evocă, în esentă, ceea ce traditional se exprimă prin sintagma „tăcerea administratiei publice” .

Totodată, Curtea retine că, asa după cum corect a apreciat si instanta de fond, al.1 al textului de lege sus-citat, se referă, atât la atacul în justitie al actului administrativ tipic, adică al manifestării unilaterale exprese de vointă, cât si la atacul în justitie al actului administrativ atipic, adică a tăcerii, respectiv a refuzului nejustificat, dispozitiile venind să contureze si sfera subiectelor obligate să introducă plângere prealabilă.

În practică s-a statuat că, actiunile reglementate de teza II a al.1 din legea contenciosului sunt, în primul rând, în constatare, în sensul că, prin ele se solicită a se constata că nu s-a primit nici un răspuns în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, iar conform art.2 al.1 lit.”h” din lege, să se constate că există un refuz nejustificat de solutionare a unei cereri, în sensul art.2 al.1 lit.”i” din lege.

Această distinctie, foarte transantă în dreptul comun, unde operează regula după care nu se poate introduce o actiune în constatare dacă există posibilitatea unei actiuni în realizarea dreptului, nu este relevată în actiunile de contencios administrativ, care au ca obiect „tăcerea administratiei” sau „refuzul nejustificat”, reclamantul, cum este situatia din spetă, putând cere obligarea administratiei să elibereze un act, un înscris etc.

Cu toate acestea, retine Curtea că, sustinerile recurentului făcute prin actiunea dedusă judecătii, cât si prin motivele de recurs, au rămas la nivel de simple afirmatii, nefiind sustinute probator, în sensul că, nu aui fost produse dovezi în sensul art.1169 Cod civil, din care să rezulte veridicitatea lor.

Mai mult decât atât, apreciază Curtea că, în mod legal si temeinic instanta de fond a retinut c ă, înscrisurile depuse de recurentul pârât infirmă existenta unei „tăceri administrative”în referire la pretinsa lipsă de răspuns la solicitările adresate prin notificările trimise prin intermediul birourilor executorilor judecătoresti.

Astfel, INSPECTORATUL DE POLItIE AL JUDEtULUI CONSTANtA, a răspuns solicitării recurentului cu adresa nr.15357 din 24.10.2008, la notificarea transmisă prin BEJ D.V, comunicând-o recurentului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la adresa de domiciliu indicată si la sediul BEJ, în care a mentionat că „Nu IPJ CONSTANtA este emitentul proceselor verbale pe care acesta le contestă”, cu recomandarea de a se adresa potrivit prevederilor legale în vigoare institutiilor emitente.

Probatoriul administrat în cauză determină Curtea a retine că, o parte din procesele verbale reclamate a nu fi comunicate, au ca organ emitent IPJ Prahova – exemplu PV seria CC nr.1054352, ori, o astfel de situatie face veridică retinerea instantei de fond precum că, în spetă, nu ne aflăm în ipoteza unui refuz nejustificat, în raport cu dispozitiile legii cadru a contraventiilor OG nr.2/2001, republicat, nerevenind nici uneia dintre părti obligatia de a da curs cererilor recurentului, de vreme ce, cele două entităti nu aveau calitatea de organ constatator al faptelor contraventionale constatate prin procese verbale dresate pe numele recurentului.

Curtea apreciază că, sustinerile recurentului privind aplicabilitatea în spetă a disp.art.32 al.2 din OG nr.2/2001 republicat, privind regimul juridic al contraventiilor, sunt nefondate deoarece, IPJ CONSTANtA nu este organul din care face parte agentul constatator, intimata nu are cum să detină procesele verbale de contraventie contestate si nici documentatia ce a stat la baza încheierii acestora, pentru a le putea înainta instantei competente, iar în lipsa actului constatator, aceasta nu poate înainta nici eventuala plângere a petentului întrucât nu cuprinde date cu privire la locul săvârsirii contraventiei, pentru a identifica instanta competentă teritorial să solutioneze plângerea, conform prevederilor art.118 al.1 din OUG nr.195/2002 republicată, privind circulatia pe drumurile publice.

Pentru toate considerentele sus-expuse, cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând si dispozitiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea apreciază în sensul respingerii recursului, ca nefondat.