Aplicarea dispoziţiilor art. 2562 alin. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, republicată. Litigiu privind achiziţiile publice Licitaţii


Legea nr. 554/2004, republicată

O.U.G. nr. 34/2006, republicată

Legea nr. 51/2006, art. 51 alin. 3 pct. 3 indice 1

Legea nr. 51/2006 care trimite în mod expres la dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006, republicată, în cazul serviciilor de salubritate prevăzute la art. 1 alin. 2 lit. „e”, art. 30 alin. 12, dispune că, în cazul serviciilor de utilităţi publice prevăzute de art. 1 alin. 2 lit. „e, f, g”, procedura de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii se stabileşte în baza O.U.G. nr. 34/2006, republicată. Prin urmare, aplicarea dispoziţiilor art. 51 alin. 3 din Legea nr. 51/2006 devine subsidiară şi potrivit art. 2562 alin. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, republicată, îndeplinirea procedurii prealabile nu este obligatorie.

Prin Sentinţa civilă nr. 2129 din 16 iunie 2010, pronunţată în dosarul nr. 381/96/2010 al Tribunalului Harghita, s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pusă în discuţie de instanţă din oficiu şi în consecinţă, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A.H.S. S.R.L. împotriva pârâtului Oraşul Baraolt, obligând reclamanta să-i plătească pârâtului cheltuieli de judecată în sumă de 2000 lei.

În considerentele hotărârii s-a reţinut că prin decizia nr. 774/1C10/517/12 februarie 2010, C.N.S.C. a investit Tribunalul Harghita prin declinarea competenţei cu soluţionarea contestaţiei formulată de reclamanta S.C. A.H.S. S.R.L., în contradictoriu cu Oraşul Baraolt împotriva actului de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire a contractului de concesiune, privind delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare în Oraşul Baraolt, judeţul Covasna.

În raport de dispoziţiile cuprinse în art. 51 alin. 3/1 din Legea nr. 51/2006 „soluţionarea litigiilor dintre unităţile administrativ teritoriale …..şi operatori în legătură, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor de delegare a gestiunii se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004”, iar conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 „înainte de a se adresa instanţei de administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia”.

Reclamanta nu s-a conformat acestor dispoziţii legale şi nu a urmat procedura prealabilă, situaţie în care acţiunea sa este inadmisibilă.

S-a apreciat, de asemenea, că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă, reclamanta fiind obligată să-i plătească pârâtei suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. A.H.S. S.R.L., solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, susţinând că în mod greşit prima instanţă a soluţionat cauza pe excepţie şi fără cercetarea fondului.

În motivarea cererii de recurs se arată că atribuirea contractelor de delegare a gestiunii pentru serviciile de utilităţi publice prevăzute la art. 1 lit. „e, f, g” din Legea nr. 51/2006, deci şi pentru serviciul de salubrizare a localităţilor, se face cu respectarea procedurii reglementată de O.U.G. nr. 34/2006, ceea ce presupune că şi contestaţiile formulate împotriva actelor întocmite în derularea procedurii de atribuire urmează aceeaşi procedură reglementată de actul normativ sus-menţionat.

Această concluzie rezultă din dispoziţiile cuprinse în art. 30 alin. 12 din Legea nr. 51/2006, dar şi din noile modificări ale O.U.G. nr. 34/2006 aduse prin O.U.G. nr. 76/2010, ordonanţă care introduce un nou alineat la art. 255 din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit căruia „soluţionarea contestaţiilor privind atribuirea contractelor de delegare a gestiunii unui serviciu comunitar de utilităţi publice pentru care legislaţia specifică face trimitere la aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, se realizează conform prezentului capitol. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii de Apel Târgu Mureş, exemplificând decizia nr. 681/R/28 mai 2010, pronunţată în dosarul nr. 2031/96/2009.

În raport de dispoziţiile cuprinse în O.U.G. nr. 34/2006, respectiv art. 2561 alin. 2 notificarea autorităţii contractante nu este obligatorie, respectiv lipsa notificării nu împiedică introducerea cererii în faţa instanţei judecătoreşti competente.

Apreciază, aşadar, că admiterea excepţiei inadmisibilităţii bazată pe lipsa notificării sau plângerii prealabile este rezultatul aplicării greşite a dispoziţiilor legale în materie.

Examinând cererea de recurs formulată prin prisma motivelor invocate şi în raport de prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, curtea a constat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Recurenta contestatoare a participat la licitaţie organizată pentru atribuirea contractului de concesiune privind „delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare în Oraşul Baraolt, judeţul Covasna”, şedinţa de deschidere a procedurii fiind organizată în data de 22 ianuarie 2010.

Împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 629 din 28 ianuarie 2010, S.C. A.H.S. S.R.L. a formulat contestaţie, adresată C.N.S.C., instituţia care şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Harghita, invocând dispoziţiile art. 51 alin. 3 pct. 31 din Legea nr. 51/2006.

Prima instanţă, după declinarea de competenţă, analizând admisibilitatea contestaţiei, a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 51 alin. 31 din Legea nr. 51/2006, text legal avut în vedere şi de C.N.S.C. la declinarea competenţei, contestaţia se soluţionează cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 554/2004, fiind exclusă procedura prevăzută de O.U.G. nr. 34/2006.

Fiind aplicabile dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 554/2004, procedura plângerii prealabile este obligatorie neîndeplinirea acesteia atrăgând inadmisibilitatea cererii.

Aceste constatări ale primei instanţe sunt greşite întrucât Legea nr. 51/2006 trimite în mod expres la dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 în cazul serviciilor de salubritate prevăzute la art. 1 alin. 2 lit. „e” din lege, art. 30 alin. 12 care dispune că în cazul serviciilor de utilităţi publice prevăzute la art. 1 alin. 2 lit. „e, f, g” procedura de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii se stabileşte în baza prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare.

Aşadar, însăşi legea care reglementează serviciile comunitare de utilitate publică impune aplicarea cu precădere a O.U.G. nr.34/2006, atunci când este vorba despre atribuirea unui contract având ca obiect prestaţii de salubrizare.

În contextul legal mai sus menţionat aplicarea dispoziţiilor art. 51 alin. 31 din Legea nr. 51/2006 devine subsidiară, fiind incidentă numai celorlalte categorii de servicii comunitare de utilitare publică enumerate la art. 1 alin. 2 din lege, concluzie ce se desprinde şi din interpretarea art. 30 alin. 12, dispoziţii care fac trimitere la norma specială, respectiv OUG nr. 34/2006 şi care în mod evident are prioritate faţă de norma generală.

Aşa fiind, potrivit dispoziţiilor art. 2561 alin. 2 din O.U.G. nr. 34/2006 îndeplinirea procedurii prealabile nu este obligatorie, legiuitorul lăsând realizarea sau nerealizarea ei la latitudinea persoanei vătămate. Lipsa notificării prevăzute la alin. 1 nu împiedică introducerea cererii în faţa instanţei judecătoreşti competente.

În aceste condiţii se apreciază că în mod greşit prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, dispoziţii în baza cărora instanţa va admite recursul, va casa hotărârea şi va dispune trimiterea cauzei spre judecare pentru evocarea fondului.