Fond – Comercial – obiecţiuni raport final Cereri


Nr.249/2007 JS

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI ADMINISTRATIV

SENTINTA CIVILA nr. 242

Sedinţa publică din data de 13 februarie 2009

Prin cererea înregistrată la data de 13 iunie 2008 la Tribunalul Tulcea reclamanta creditoare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului – A.V.A.S.Bucureşti a formulat obiecţiuni la Raportul final privind pe debitoarea S.C. ………….SRL Tulcea întocmit de lichidator judiciar ……………

În motivarea obiecţiunilor reclamanta creditoare a arătat că, potrivit OUG nr.95/2003 privind preluarea de către AVAS a unor creanţe bugetare în vederea încasării şi virării lor la fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, AVAS s-a subrogat în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale CAS Tulcea.

Arată că, potrivit art.2 din acelaşi act normativ, AVAS a încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea Protocolul nr.14/25.02.2004, având ca obiect transferul creanţelor bugetare existente în evidenţele contabile a acestora. Creanţa preluată de creditoarea AVAS faţă dedebitoarea S.C.”…………..”SRL Tulcea este în valoare nominală de 869,56 lei, echivalentul a 265,13 USD la cursul de la data preluării.

A mai arătat că, raportul final al lichidării fiind ultimul raport din procedură se impune a fi o sinteză a întregii proceduri, cuprinzând toate aspectele majore carer au caracterizat debitoarea, inclusiv măsura în care au fost identificate persoanele răspunzătoare pentru generarea stării de incapacitate de plată şi cauzele insolvabilităţii, aspect avut în vedere de prevederilor art.59 alin.1 din L.85/2006 şi care au un rol deosebit în aplicarea principiului maximizării averii debitorului prin faptul că, oferă participanţilor la procedură pârghiile necesare pentru analiza oportunităţii promovării acţiunilor avute în vedere de art.138 din acelaşi act normativ.

Din acest motiv, apreciază creditoarea că, singura modalitate de recuperare a creanţelor rămase neacoperite este formularea de către lichidator a unei cereri de antrenarea răspunderii patrimoniale a foştilor administratori.

Astfel, dacă lichidatorul nu consideră oportună în cauza de faţă formularea unei asemenea acţiuni, creditorii pot solicita autorizarea introducerii unei astfel de cereri.

Examinând actele şi lucrările dosarului, judecătorul sindic reţine următoarele :

Prin sentinţa civilă nr.2348/14.12.2007 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dos.nr.2807/88/2007 (249/2007/JS), s-a dispus deschiderea procedurii falimentului faţă de debitoarea S.C.”…………..”SRL Tulcea, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar ………(în prezent …………..)..

La data de 6 iunie 2008, lichidatorul judiciar ………….. , desemnat la debitoarea S.C……………”SRL Tulcea, a întocmit raportul final, solicitând închiderea procedurii falimentului faţă de debitoare în conformitate cu art.131 din Legea nr.85/2006, raport însoţit de situaţiile financiare finale. Acest raport final a fost notificat de către lichidator tuturor creditorilor.

La data de 7 noiembrie 2008 lichidatorul judiciar desemnat la debitoarea S.C. „…………..”SRL Tulcea a întocmit Completare la Raportul final nr.3828/16.10.2008 în care arată că, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de formulare a unei cereri de atragere răspundere şi că, din analiza actelor prezentate retzultă că, debitoarea la rândul său a fost blocată în activitatea sa de alte societăţi care nu i-au onorat serviciile, iar pe cale de consecinţă veniturile obţinute nu mai acopereau cheltuielile.

În aceste condiţii, apreciază lichidatorul că, o eventuală acţiune în atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societăţii, nu este întemeiată.

Această completare la Raportul final a fost înregistrată la Grefa Tribunalului Tulcea sub nr.473/17.11.2008 şi a fost notificată tuturor creditorilor, un exemplar fiind afişat la uşa instanţei.

Întrucât reclamanta creditoare a formulat cerere la data de 23.09.2008, solicitând includerea instituţiei în Comitetul Creditorilor şi discutarea oportunităţii formulării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostului administrator al debitoarei prev. de art.138 din L.85/2006 şi autorizarea de către judecătorul sindic a comitetului creditorilor debitoarei de a introduce cerere de atragere a răspunderii partimoniale, judecătorul sindic prin încheierea din data de 3 octombrie 2008, în temeiul disp. art.16 din L.85/2006, a desemnat comitetul creditorilor la debitoarea S.C.”…………..”SRL Tulcea format din următorii creditori : DGFP Tulcea, AVAS Bucureşti şi Primăria Tulcea, fiind desemnat preşedinte al comitetului creditorilor DGFP Tulcea, iar prin încheierea din data de 7 noiembrie 2008, a fost respinsă cererea de autorizare pentru introducerea acţiunii de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea AVAS Bucureşti.

La data de 23 mai 2008 creditoarea DGFP Tulcea a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva pârâtului …….. în dosarul nr. 1285/88/2008 al Tribunalului Tulcea, iar prin sentinţa civilă nr.44/16.01.2009, cererea a fost respinsă.

Pentru aceste considerente, urmează a respinge obiecţiunile formulate la raportul final ca nefondate.