HOTĂRÂRE A ADUNĂRII GENERALE A ACŢIONARILOR. SUSPENDARE. ORDONANŢĂ PRESEDINTIALĂ. EXECUTARE FĂRĂ SOMAŢIE SAU TRECEREA VREUNUi TERMEN. LIPSĂ DE APĂRARE. ÎNŢELES


Dispunând ca executarea să se facă fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen – cu toate că nu s-a solicitat acest lucru – instanţa a uzat de prerogativa conferită de art. 581 alin. 3 C. pr. civ., neputându-se susţine că s-a pronunţat plus petita.

Codul de procedură civilă nu prevede posibilitatea acordării unui termen pentru “pregătirea apărării”, ci numai pentru lipsă de apărare temenic motivată (art. 156 alin. 1).

Prin cererea înregistrată sub nr. 9088/1.11.2000, pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia comercială, reclamanţii N.C.D., P.I., M.V., N.N., R.S.D., B.G., SI, P.C., M.A. şi N.V. au chemat în judecată pe pârâta S.C. “B.T.” – S.A., solicitând instanţei ca, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să dispună suspendarea hotărârii nr. 8/14.10.2000 a adunării generale a acţionarilor S.C. B.T.-S.A.

Prin sentinţa nr. 7169/8.11.2000, tribunalul a admis acţiunea reclamanţilor şi a dispus suspendarea executării hotărârii până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti privind anularea acesteia.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 137 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 şi dispoziţiile art. 581 C. pr. civ. Instanţa nu a obligat reclamanţii la cauţiune, neconstatându-se promovarea unei acţiuni în scop de şicanare a societăţii pârâte, prezumţia fiind în favoarea reclamanţilor. Instanţa de fond a dispus executarea fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen.

împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta, învederând că instanţa de fond a procedat la judecarea cauzei cu lipsă de procedură, iar prin hotărârea pronunţată au fost grav vătămate interesele societăţii. S-a mai arătat că instanţa a soluţionat cererea pe baza altui temei de drept decât cel invocat de reclamanţi, fără a-l pune în dezbatere şi a acordat mai mult decât s-a cerut, pronunţând o hotărâre executorie, fără somaţie sau trecerea vreunui termen şi, în plus, prin soluţia dată instanţa de fond s-a antepronunţat, fără a cerceta temeinicia şi legalitatea cererii intimaţilor.

Analizând actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Hotărârea pronunţată în materia ordonanţei preşedinţiale este de drept, iar instanţa este aceea care va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen (art. 581 alin. 3 C. pr. civ.).

Protecţia dreptului subiectiv se realizează prin două faze:

1. Faza de judecată, unde primează aspectul de protecţie a dreptului subiectiv.

2. Faza de silită, dominată de aspectul de contrângere.

Aşadar, nu se poate spune că modalitatea de executare silită (în speţă fără

trecerea vreunui termen şi fără somaţie) ar putea fi interpretată ca un capăt de

cerere din cadrul primei faze. t

Legislaţia execuţională conferă instanţelor de judecată atribuţii şi prerogative în materia executării silite şi astfel trebuie înţeleasă dispoziţia prevăzută de art. 581 alin. 3 C. pr. civ., conform căreia instanţa poate stabili modalitatea concretă de executare silită, derogând de la principiul că alegerea formei concrete de executare rămâne la latitudinea creditorului. Suntem, aşadar, într- o situaţie de excepţie, când dreptul de alegere este restrâns prin fixarea obligatorie de către instanţă a procedurii de urmat.

în consecinţă, Curtea constată că instanţa de fond nu a săvârşit o “plus petita” în raport de cererea dedusă judecăţii, ci a înţeles să stabilească modalitatea concretă de executare a hotărârii pronunţate.

Cât priveşte motivarea în drept a sentinţei atacate şi pe dispoziţiile art. 581 C. pr. civ., tribunalul a dat completă calificare cererii de chemare în judecată, în raport de motivarea în fapt şi de temeiul de drept indicat în art. 132 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 31/1990, republicată. De altfel, asupra suspendării executării hotărârii adunării generale a acţionarilor, instanţa se pronunţă pe cale de ordonanţă (art. 132 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, republicată), al cărei sediu se regăseşte în dispoziţiile art. 581 şi art. 587 C. pr. civ. cu derogarea că în materia suspendării executării hotărârii adunării generale singura cale ordinară de atac rămâne recursul.

în consecinţă, instanţa de fond nu a făcut o schimbare a temeiului juridic, ci a coroborat numai dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 31/1990 cu dispoziţiile C. pr. civ., în materia ordonanţei preşedinţiale.

Analizând îndeplinirea procedurii de citare, la termenul la care s-a judecat cauza la instanţa de fond, Curtea constată că au fost respectate dispoziţiile art. 89 alin. 1, art. 92 alin. 4, în sensul că în condiţiile în care nici o persoană nu a fost găsită, actul procedural s-a afişat pe uşa principală a clădirii.

Şi chiar dacă s-ar aprecia (deşi nu este cazul în speţa de faţă), că ar exista vicii de procedură, acestea au fost acoperite conform art. 89 alin. 2 C. pr. civ. prin înfăţişarea în instanţă a avocatului pârâtei, care a depus la dosar împuternicirea avocaţială din 7.11.2000, emisă pentru reprezentarea intereselor societăţii în dosarul nr. 9088/2000 la Tribunalului Bucureşti – secţia comercială.

Cum, în cauză, actul procedural a fost îndeplinit cu mai mult de 5 zile înainte de termenul de judecată, respectiv la 3.10.2000, în condiţiile în care termenul

era la 8.11.2000, partea nu era în drept să ceară amânarea conform art. 89 alin. 2 C. pr. civ.

Instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 156 alin. 1 C. pr. civ. şi a respins cererea de lipsă de apărare formulată de avocatul pârâtei, deoarece partea era apărată conform împuternicirii avocaţiale de la fila 30, de chiar avocatul prezent în sala de şedinţă şi care avea îndatorirea, conform art. 34 din Legea nr. 51/1995, să studieze temeinic cauza în care a fost angajat şi nu să ceară un termen “pentru pregătirea apărării”, cu atât mai mult cu cât a declarat că este apărător în toate litigiile acestei societăţi comerciale. De altfel, C. pr. civ. nici nu prevede posibilitatea acordării unui termen pentru “pregătirea apărării”, ci numai pentru lipsă de apărare temeinic motivată (art. 155 alin. 1 C. pr. civ.).

Curtea reţine în plus că pârâta recurentă nu a înţeles să se prevaleze de dispoziţiile procedurale care îi permiteau să depună concluzii scrise (art. 146 C. pr. civ.) şi chiar să ceară amânarea pronunţării pentru a avea timpul necesar să redacteze şi să depună la dosar dezvoltări ale susţinerilor verbale (art. 156 alin. 2 C. pr. civ. coroborat cu art. 146 C. pr. civ.).

Cât priveşte criticarea sentinţei atacate sub aspectul că, prin soluţia dată, instanţa de fond s-a antepronunţat, fără a cerceta legalitatea şi temeinicia cererii intimaţilor, Curtea, analizând hotărârea atacată constată că tribunalul, prin interpretarea probelor administrate nu a făcut decât să cerceteze aparenţa dreptului nostru ca soluţia pronunţată să nu fie arbitrară. Rezultă că tribunalul a cercetat atât temeinicia, cât şi legalitatea acţiunii formulate în limitele condiţiei de a nu prejudeca fondul cauzei şi în nici un caz nu se poate reţine că instanţa s-ar fi antepronunţat.

Pentru toate considerentele reţinute, Curtea constată că motivele de recurs sunt neîntemeiate şi va respinge recursul, ca nefondat. (Judecator Decebal Taragan)

(Secţia a V-a comercială, decizia nr. 97/2001)