Ordonanţă preşedinţială. Cerere reconvenţională având ca obiect rezilierea unui contract de colaborare şi evacuarea. Inadmisibilitate.


Pe calea sumară a ordonanţei preşedinţiale nu se poate dispune rezilierea unui contract şi evacuarea, deoarece acestea sunt măsuri definitive.

(Secţia comercială, decizia nr. 605/13.10.1994)

Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 3.871 din 18.05.1994, a admis, în parte, cererea principală, formulată la 16.02.1994, de reclamanta S.C. “A.” – S.R.L. şi a obligat pe pârâta C.A.L. să-i permită accesul în unitatea situată în Bucureşti, str. Valea Lungă, sectorul 6, pentru a-şi desfăşura activitatea, conform contractului de colaborare. Totodată, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei de a-i furniza energie electrică.

S-a respins, ca inadmisibilă, cererea reconvenţională formulată de C.A.L., care a fost obligată la plata sumei de 2.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Sentinţa s-a dat cu execuţie vremelnică.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că între părţi a intervenit un contract de colaborare, în temeiul căruia, potrivit art. 3, pârâta reclamantă s-a obligat să asigure reclamantei-pârâte accesul în cadrul cooperativei, iar, în temeiul art. 2, pârâta reclamantă s-a obligat să-i asigure reclamantei-pârâte energie electrică.

La 9.03.1994, pârâta formulează o cerere reconvenţională, prin care solicită rezilierea contractului de colaborare nr. 3.010/19.11.1992, şi evacuarea reclamantei pârâte din spaţiul în litigiu.

împotriva susmenţionatei sentinţe, pârâta a formulat apel.

în motivarea apelului se susţine, în esenţă, că hotărârea este nelegală, deoarece, pe de o parte, nu s-au dovedit susţinerile reclamantei, iar cererea reconvenţională nu s-a soluţionat pe fond.

Apelul este neîntemeiat.

Instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a legii, reţinând că, potrivit contractului, reclamanta are dreptul de acces în spaţiul în litigiu. Măsura este vremelnică, astfel că toate susţinerile din apel, care vizează fondul cauzei, nu pot fi discutate în temeiul art. 581 Cod proc. civilă.

Şi în legătură cu cererea reconvenţională, instanţa a făcut o corectă aplicare a legii, deoarece, fiind învestită cu judecarea unei acţiuni de reziliere a unui contract şi evacuare, pe calea prevăzută de art. 581 Cod procedură civilă, nu putea (pe această cale sumară), să ia măsuri definitive.

Deci, contrar celor susţinute în apel, bine instanţa de fond a considerat că cererea reconvenţională este inadmisibilă pe calea prevăzută de art. 581 Cod proc. civilă, ceea ce nu constituie autoritate de lucru judecat, în situaţia învestirii instanţei cu o cerere similară, pe calea dreptului comun.

Faţă de cele de mai sus, apelul se va respinge, ca nefondat.