Admitere plângere contravenţională. Înlocuire amendă cu avertisment


Admiterea plângerii contravenţionale. înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertismentului. Criterii de apreciere O.G. nr. 2/2001, art. 21 alin. (3)

Instanţa de fond a apreciat în mod corect drept corespunzătoare contravenţiilor reţinute în seama conducătorului auto sancţiunea avertismentului, fată de criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, în raport de pericolul social concret al faptelor săvârşite, împrejurările în care au fost săvârşite, modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit, urmarea produsă şi circumstanţele personale ale contravenientului.

Dispoziţiile amintite permit şi instanţei să individualizeze sancţiunea în raport de împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta, nefiind un atribut exclusiv al agenţilor constatatori. Activitatea recurentului din această perspectivă nu este exceptată de la controlul judecătoresc, acest punct de vedere încălcând principiul liberului acces la justiţie. Având în vedere împrejurările săvârşirii faptelor, atitudinea sinceră a petentului şi situaţia personală a acestuia, care are în îngrijire un minor în vârstă de 3 ani, instanţa a apreciat că avertismentul corespunde scopului preventiv şi punitiv al sancţiunii contravenţionale.

Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 2618 din 12 august 2009, nepublicată

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. 788/94/2008, petenta G.L., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Ilfov, a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie seria CC

nr. 1264641 din 2 februarie 2009, întocmit de intimat. In motivarea plângerii, petenta consideră abuzive şi nejustificate măsurile dispuse de agentul constatator, arătând că nu i s-a dat posibilitatea de a formula obiectiuni.

Prin sentinţa civilă nr. 1303 din 11 martie 2009, pronunţată de Judecătoria Buftea, s-a admis în parte plângerea, s-a dispus înlocuirea sancţiunii amenzii în cuantum de 480 lei cu avertismentul şi înlăturarea sancţiunii complementare a reţinerii permisului de conducere, fiind menţinut procesul-verbal în ceea ce priveşte amenda de 540 lei corespunzătoare a 9 puncte penalizare şi măsura complementară a reţinerii certificatului de înmatriculare.

Intimatul a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, susţinând că sancţiunea aplicată de agentul constatator era corectă, iar dispoziţia instanţei referitoare la înlăturarea sancţiunii complementare a reţinerii permisului de conducere este lipsită de temei legal.

Petenta a formulat întâmpinare în cauză, reiterând argumentele cuprinse în plângerea contravenţională.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele: prin procesul-verbal seria CC nr. 1264641 din 2 februarie 2009, întocmit de intimat, s-a aplicat petentei o amendă în cuantum de 1020 lei şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce şi a certificatului de înmatriculare, pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art. 100 alin. (3), art. 108 alin. (1) lit. b) pct. 3 şi art. 102 alin. (1) pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, reţinându-se că, la data de 26 septembrie 2008, în Voluntari, str. Erou Nicolae, petenta a condus autoturismul şi nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers, acroşând un stâlp metalic, nu s-a prezentat în 24 de ore la poliţie pentru anunţarea accidentului rutier, iar autoturismul are inspecţia tehnică periodică expirată din 6 iunie 2007.

Tribunalul a considerat că instanţa de fond a apreciat în mod corect drept corespunzătoare contravenţiilor prevăzute de 100 alin. (3) şi art. 108 alin. (1) lit. b) pct. 3 sancţiunea avertismentului, faţă de criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, în raport de pericolul social concret al faptelor săvârşite, împrejurările în care au fost săvârşite, modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit, urmarea produsă şi circumstanţele personale ale contravenientului. Dispoziţiile amintite permit şi instanţei să individualizeze sancţiunea în raport de împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta, nefiind un atribut exclusiv al agenţilor constatatori. Activitatea recurentului din această perspectivă nu este exceptată de la controlul judecătoresc, acest punct de vedere încălcând principiul liberului acces la justiţie.

Având în vedere împrejurările săvârşirii faptelor, atitudinea sinceră a petentei şi situaţia personală a acesteia, care are în îngrijire un minor în vârstă de 3 ani, tribunalul a apreciat că avertismentul corespunde scopului preventiv şi punitiv al sancţiunii contravenţionale.

Tribunalul consideră însă fondată critica recurentului referitoare la înlăturarea de către instanţa de fond a sancţiunii complementare a reţinerii permisului de conducere, având în vedere că restituirea permisului este o măsură care poate fi dispusă de instanţa de administrativ, competentă să se pronunţe în temeiul art. 10 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis recursul declarat de intimat şi a modificat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind restituirea permisului de conducere, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.