Calificarea unui contract încheiat de către o autoritate publică drept contract administrativ. Instanţa competentă


Contractul de închiriere a unui compactor marca IVECO, încheiat de către o autoritate publică, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada că acesta a fost încheiat în urma desfăşurării vreunei proceduri de achiziţie publică, organizată în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 şi H.G. nr. 925/2006, nu poate fi calificat drept contract administrativ, astfel că litigiile decurgând din executarea sa se soluţionează potrivit dispoziţiilor dreptului comun.

Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Sentinţa nr. 33 din 17 iulie 2013

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, sub nr. 3171/120/18.04.2012, reclamanta SC I.T.S. prin administrator judiciar E.C.S. a chemat în judecată pârâţii comuna B. prin primar şi consiliul local al comunei B., pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa în cauză să se dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 53.030,11 lei din care: 32.648 lei reprezentând debit pentru perioada 31 octombrie 2009 – 30 iunie 2010 reprezentând contravaloare facturi restante emise în baza contractelor privind prestarea serviciului de salubritate încheiat cu societatea reclamantă şi 20.382,11 lei penalităţi de întârziere calculate până la data de 19.12.2011.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între SC I.T. SRL în calitate de locator şi primăria B. în calitate de chiriaş a fost încheiat contractul de închiriere nr. 755/15.03.2007 având ca obiect închirierea unui compactor IVECO către locator cu scopul de a colecta, transporta şi depozita reziduurile menajere aparţinând locuitorilor comunei B., de către personalul angajat al locatorului, contract de a fost prelungit prin actele adiţionale nr. 1/30.04.2008, nr. 2/01.10.2008 şi nr. 42/07.01.2010, având acelaşi obiect ca cele menţionate. Mai menţionează reclamanta că societatea SC I.T.S. şi-a onorat obligaţiile contractuale în sensul că a pus la dispoziţia primăriei un compactor IVECO în vederea prestării de către locatar a serviciului de salubrizare a localităţii, însă locatarul nu şi-a respectat principala obligaţie contractuală, motiv pentru care fi gurează în evidenţele subscrisei cu suma de 32.648 lei reprezentând debit principal pentru perioada 31 octombrie 2009 – 30 iunie 2010 la care s-au adăugat şi penalităţile de întârziere.
În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Codului civil, Codului comercial şi Codului de procedură civilă.
În dovedirea cererii, s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri, respectiv convocarea în vederea concilierii directe din data de 6.02.2012 în copie şi confi rmările de primire.
Pârâţii, deşi legal citaţi, nu s-au prezentat în instanţă şi nici nu au formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 12.06.2012, la Tribunalul Dâmboviţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, a invocat, din ofi ciu, excepţia de necompetenţă materială pe care a admis-o prin sentinţa nr. 3036/25.09.2012 şi a declinat competenţa judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că prezenta cauză are ca obiect pretenţii băneşti, faţă de care sunt incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) C.proc.civ.
La Judecătoria Târgovişte cauza a fost înregistrată sub nr. 3171/120/2012.
Părţile au depus la dosar, în copie, înscrisuri, respectiv invitaţie conciliere, confi rmare primire, contract de închiriere nr. 755/15.03.2007, act adiţional, contract de închiriere nr. 6/04.01.2010.
La termenul de judecată din 6.06.2013, judecătoria a invocat şi a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Târgovişte, pe care a admis-o prin sentinţa nr. 2721/06.06.2013, a declinat competenţa judecării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa şi, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, a sesizat Curtea de Apel Ploieşti în vederea soluţionării acestuia.
La Curtea de Apel Ploieşti cauza a fost înregistrată sub nr. 483/42/2013.
Examinând confl ictul negativ de competenţă, Curtea constată următoarele:
Prin cererea introductivă reclamanta a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 53.030,11 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate, emise în baza unor contracte de închiriere, precum şi penalizări de întârziere aferente.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâţii, în calitate de locator, un contract de închiriere a unui compactor marca IVECO, care a fost prelungit prin acte adiţionale, că şi-a îndeplinit obligaţia predării bunului către pârâţi, însă aceştia nu şi-au îndeplinit obligaţia principală de plată a contravalorii chiriei, împrejurare ce a generat obligaţia plăţii de penalităţi de întârziere, conform clauzelor contractuale.
Prezenta acţiune a fost fundamentată în drept pe dispoziţiile art. 1166 şi 1270 C.civ., art. 56 şi 833 C.com. şi art. 112 C.proc.civ.
Curtea a reţinut că motivul pentru care Judecătoria Târgovişte a apreciat că cererea este de competenţa Secţiei de contencios administrativ a Tribunalului a fost acela că pretenţiile deduse judecăţii vizează un contract guvernat de dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006, respectiv un contract de achiziţie publică, judecătoria făcând referire expresă la defi niţia legală a acestuia, reglementată
de dispoziţiile art. 3 lit. f) şi art. 5 din O.U.G. nr. 34/2006.
Însă, Curtea a constatat că această concluzie a Judecătoriei Târgovişte nu este susţinută de nicio probă administrată în cauză, întrucât la dosar nu s-a depus niciun înscris sau altă probă din care să rezulte că respectivele contracte de închiriere (nr. 6/2010 şi nr. 755/2007, modifi cate prin acte adiţionale) au fost încheiate în urma desfăşurării vreunei proceduri de achiziţie publică, organizată în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 şi H.G. nr. 925/2006 – menţiune ce nu este făcută în cuprinsul contractelor şi actelor adiţionale precizate.
Or, reclamanta, căreia îi revenea sarcina probei, nu a făcut o astfel de dovadă şi, în plus, nici măcar nu şi-a întemeiat preten ţiile pe dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006, ci pe dispoziţiile dreptului comun (Codul civil), împrejurare de natură să dovedească faptul că la baza contractelor încheiate cu pârâţii nu au stat dispoziţiile speciale ale O.U.G. nr. 34/2006, ci cele de drept comun menţionate.
În plus, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 şi a clauzelor contractelor încheiate de către părţi, Curtea a constatat că în cadrul acestora pârâţii nu fi gurează în calitate de autoritate contractantă, neexistând nicio menţiune în acest sens, calitatea contractuală precizată fi ind aceea de simplu chiriaş al bunului închiriat.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că în cauză nu s-a făcut dovada că pretenţiile deduse judecăţii provin din contracte de achiziţie publică, încheiate în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006, Curtea a considerat că în mod corect Tribunalul Dâmboviţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile de drept comun, invocate de către reclamantă ca temei juridic al acţiunii sale, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 21 alin. (5) C.proc.civ., Curtea a stabilit competenţa de judecată în primă instanţă a prezentei cereri în favoarea Judecătoriei Târgovişte – Secţia civilă.
(Judecător Ionel Stănescu)