Parcarea autoturismului în loc nepermis. Proces-verbal de contravenţie întocmit fără menţionarea ocupaţiei şi a locului de muncă ale contravenientului. Nulitate relativă
Nu se impune anularea procesului-verbal de contravenţie în lipsa menţiunilor privind ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului, în condiţiile în care petentul nu a făcut dovada existenţei vreunei vătămări care i-ar fi fost provocată prin nerespectarea acestei cerinţe de formă a procesului-verbal întocmit, iar actul de constatare cuprinde codul numeric personal, prin care cel sancţionat poate fi identificat cu certitudine, precum şi în condiţiile în care acesta nu a contestat că a parcat maşina în acea zonă şi că autovehiculul prezentat în planşele fotografice îi aparţine.
Jud. sect. 1 Bucureşti, sent. civ. nr. 2935/2011, nepublicată
În data de 22 iulie 2010, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti plângerea contravenţională formulată de petentul D.N. în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Poliţie Comunitară sector 1 Bucureşti, solicitându-se instanţei, în principal, anularea procesului-vcrbal seria A nr. 0037682, încheiat de intimată la data de 8 iulie 2010, anularea amenzii contravenţionale, obligarea intimatei la repararea prejudiciului material cauzat prin ridicarea autoturismului şi, în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertis-
mentului. In motivarea plângerii, întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, petentul arată, în esenţă, că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nu cuprinde menţiunile privind ocupaţia şi locul de muncă al contravenientului, nu s-a realizat o descriere suficientă a faptelor şi nu s-au menţionat împrejurările în care fapta a fost săvârşită, nu s-a realizat o descriere clară a locului unde a fost săvârşită. Precizează că măsura ridicării autoturismului este nelegală, întrucât în cuprinsul procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nu este efectuată nicio menţiune cu privire la luarea acestei măsuri şi că nu i-a fost comunicată o copie de pe nota de constatare întocmită de agentul comunitar. Solicită angajarea răspunderii civile delictuale pentru prejudiciul material provocat de către intimată prin dispunerea măsurii de ridicare a autoturismului cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege şi obligarea acesteia la repararea acestui prejudiciu, în cuantum de 868 lei. Invocă prezumţia de nevinovăţie prevăzută de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Apreciază că se impune înlocuirea sancţiunii aplicate cu cea a avertismentului, având în vedere lipsa de pericol social al fap-
tei, consecinţele acesteia şi circumstanţele personale ale petentului. In dovedirea susţinerilor sale, petentul a depus la dosar procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, bon fiscal.
Verificând procesul-verbal contestat din prisma motivelor de nulitate invocate de petent, instanţa a constatat că acesta cuprinde locul săvârşirii faptei contravenţionale, menţionându-se de către agentul constatator că aceasta a fost săvârşită pe str. Ştirbei Vodă, în zona Sălii Palatului. Astfel, contrar celor susţinute de petent, instanţa a apreciat că locul comiterii faptei contravenţionale este suficient de individualizat de către agentul constatator, faptul că nu este menţionat şi sectorul fiind suplinit prin precizarea aspectului că procesul-verbal s-a încheiat în municipiul Bucureşti, sectorul 1, neexistând nicio dispoziţie legală care să impună agentului comunitar să menţioneze şi sectorul unde a fost săvârşită fapta. Mai mult, în ipoteza în care petentul avea dubii cu privire la sectorul unde era parcată maşina sa, putea verifica în Nomenclatorul Străzilor dacă str. Ştirbei Vodă se afla în sectorul 1 sau nu. Chiar atitudinea procesuală a petentului, care a înţeles să depună plângerea contravenţională la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, relevă că acesta avea cunoştinţă că fapta contravenţională a fost săvârşită în raza sectorului 1 Bucureşti.
In ceea ce priveşte motivul de nulitate virtuală a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei invocat de petent, respectiv lipsa menţiunilor privind ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului, instanţa a apreciat că, în condiţiile în care petentul nu a tăcut dovada existenţei vreunei vătămări care i-ar fi fost provocată prin nerespectarea acestei cerinţe de formă a procesului-verbal întocmit, iar procesul-verbal cuprinde codul numeric personal al contravenientului, prin care acesta poate fi identificat cu certitudine, în condiţiile în care nu a contestat că a parcat maşina în acea zonă şi că autovehiculul prezentat în planşele fotografice depuse de intimată îi aparţine şi nici calitatea de contravenient, nu se impune anularea procesului-verbal încheiat de intimată.
Din analiza procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei instanţa a reţinut că agentul constatator a realizat o descriere suficientă a faptei contravenţionale reţinute în sarcina petentului, acesta având cunoştinţă de motivele ce au determinat întocmirea acestuia, astfel încât, în condiţiile în care petentul nu a precizat ce anume împrejurări se impuneau a fi consemnate în mod suplimentar în cuprinsul acestuia, iar săvârşirea faptei contravenţionale a fost circumstanţială de acesta prin obiecţiunile efectuate la rubrica „Alte menţiuni”, instanţa a constatat că a fost legal întocmit. Mai mult, consemnarea altor împrejurări pe care petentul consideră că acesta ar fi fost necesar să le sublinieze în legătură cu situaţia de fapt rămân la latitudinea agentului constatator, acesta urmând a aprecia dacă se impune sau nu menţionarea lor, în funcţie de fapta concretă săvârşită.
Referitor la omisiunea menţionării în cuprinsul procesului-verbal a măsurii ridicării autovehiculului, instanţa a reţinut că aceasta este susceptibilă de a atrage anularea procesului-verbal numai în măsura în care se face dovada că s-a produs o vătămare contravenientului, probă care, în cazul concret, nu s-a făcut. Astfel, instanţa a constatat că măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului s-a realizat în baza notei de constatare (care nu trebuia comunicată petentului, neexistând nicio dispoziţie legală în acest sens) şi că petentul a avut cunoştinţă de această măsură în ziua constatării faptei contravenţionale (aspect recunoscut în chiar plângerea formulată), achitând suma de 868 lei conform bonului fiscal depus la dosar. Faţă de cele reţinute, criticile aduse procesului-verbal sub aspectul neîndeplinirii condiţiilor de formă sunt neîntemeiate.
Având în vedere aceste dispoziţii legale şi faptul că petentul nu a înţeles să administreze alte probe în dovedirea susţinerilor sale, instanţa a apreciat că lucrătorul de poliţie a reţinut corect situaţia de fapt, în condiţiile în care planşele fotografice depuse de intimată la dosarul cauzei prezintă autoturismul potentului parcat neregulamentar, pe trotuarul aferent str. Ştirbei Vodă, fără a lăsa cel puţin un metru pentru traficul pietonal. Mai mult, chiar petentul recunoaşte implicit săvârşirea faptei contravenţionale, motivând-o prin aceea că locurile de parcare din zonă au fost blocate pentru alte activităţi. Cât priveşte acest aspect, instanţa a reţinut că motivul nu întruneşte condiţiile cazului fortuit, cauză de natură a înlătura caracterul contravenţional al faptei potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, acesta fiind definit drept „situaţia, starea, împrejurarea în care acţiunea sau inacţiunea unei persoane a produs un rezultat pe care acea persoană nu l-a conceput şi nici urmărit şi care se datorează unei energii a cărei intervenţie nu a putut fi prevăzută”. Or, petentul, din proprie iniţiativă, a parcat autoturismul acceptând posibilitatea sancţionării sale.
Nu au putut fi primite nici susţinerile reprezentantului său în sensul că agenţii intimatei, după ce au ridicat maşina, au constatat că aceasta prezenta zgârieturi şi au aşezat-o în altă modalitate, acesta neînţelegând să administreze nicio probă în sensul că autoturismul a fost parcat în altă modalitate decât cea prezentată în planşele fotografice, deşi a afirmat că persoanele de la faţa locului i-ar fi adus la cunoştinţă aceste aspecte. Mai mult, în nota de constatare încheiată la data de 8 iulie 2010 sunt menţionate în mod expres avariile prezentate anterior ridicării de către autoturismul petentului, aspect certificat şi prin semnarea înscrisului de către un martor asistent.
Totodată, instanţa a constatat că, potrivit art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, o persoană acuzată în materie penală (noţiune autonomă) beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Pentru a se aprecia dacă o anumită procedură intră în domeniul penal sau civil, practica Curţii Europene a Drepturilor Omului a instituit trei criterii: calificarea din dreptul intern al statului în cauză, natura faptei incriminate şi natura şi gradul de severitate al sancţiunii. In cazul concret, deşi materia contravenţională are caracter nepenal la nivel intern, iar natura şi severitatea sancţiunii aplicate nu justifică încadrarea acesteia în categoria sancţiunilor penale, în condiţiile în care petentul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum redus şi, deşi i s-a ridicat maşina, acesta nu a susţinut că o asemenea măsură tehnico-administrativă ar fi fost de natură să îi provoace grave prejudicii (de exemplu, lipsa mijloacelor de subzistenţă), instanţa a apreciat că, faţă de natura faptei incriminate, procedura în cauză poate fi asimilată unei proceduri penale. Astfel, deşi norma sancţionatoare se adresează unui grup specific de persoane (conducătorii auto), prin pedepsirea acestora se urmăreşte apărarea unui interes general al societăţii. A statuat Curtea de la Strasbourg că, atâta vreme cât sancţiunea pecuniară are ca scop conformarea conduitei unei persoane în interesul colectivităţii, şi nu repararea unui prejudiciu cauzat efectiv unei persoane, nu se justifică distincţia între amenda contravenţională şi amenda penală, astfel încât se impune reţinerea unor garanţii de ordin procesual penal şi la nivel contravenţional şi, în primul rând, respectarea prezumţiei de nevinovăţie. Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa a apreciat că nu se poate susţine de către petent că nu a fost respectat, în cazul concret, acest principiu, faţă de împrejurarea că i s-a acordat posibilitatea acestuia să îşi pregătească apărarea, să propună probele pe care le solicită în dovedirea susţinerilor sale, iar preşedintele completului de judecată nu a plecat de la ideea preconcepută că petenta a comis fapta atribuită (cauza Angliei c. României).
Aspectul că, în principiu, prezumţia de nevinovăţie poartă şi asupra sarcinii probei, în sensul că aceasta ar reveni intimatei, iar îndoiala profită persoanei acuzate, nu este de natură ca simpla invocare a acestuia să conducă, automat, la admiterea contestaţiei formulate şi la anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că regula inversării sarcinii probei nu are un caracter absolut, aceasta neopunându-se instituirii unor prezumţii de fapt şi de drept, atâta timp cât se ţine cont de gravitatea consecinţelor ce pot decurge pentru acuzat şi nu se aduce atingere drepturilor apărării (cauza Salabiaku c. Franţei).
Având în vedere că un agent al statului a constatat în mod personal fapta săvârşită de petent, încheind în acest sens un proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, aspect necontestat de către acesta, reţinând că planşele fotografice confirmă săvârşirea faptei de către petent, cât şi atitudinea sa în momentul încheierii procesului-verbal, semnându-l fără obiecţiuni, în condiţiile în care din ansamblul materialului probator nu reiese o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de acesta, iar sancţiunea aplicată petentului nu este de o gravitate ridicată (amendă contravenţională în cuantum minim şi ridicarea autoturismului), instanţa a apreciat că acesta se face vinovat de fapta contravenţională reţinută în sarcina sa.
Potrivit art. 5 alin. (6) şi art. 21 alin.(3) din O.G. nr. 2/2001, aşa cum a fost succesiv modificată, sancţiunea contravenţională trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinân-du-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal. Verificând procesul-verbal contestat sub aspectul corectei individualizări a sancţiunii aplicate, instanţa a constatat că acesta este temeinic întocmit, cuantumul amenzii aplicate fiind îndreptat spre minim, astfel încât agentul a avut
în vedere circumstanţele personale ale petentului. In niciun caz nu se poate aprecia că, la modul general, parcarea autoturismului pe trotuar, fără a asigura posibilitatea de trecere pietonilor, reprezintă o faptă de o gravitate redusă, care să fi justificat, eventual, aplicarea sancţiunii „avertisment”, fiind de neacceptat ca o persoană care deţine carnet de conducere să încalce cu bună ştiinţă reguli menite să garanteze buna desfăşurare a traficului pietonal.
Pentru aceste considerente, instanţa a constatat că petentul se face vinovat de săvârşirea faptei contravenţionale reţinute în sarcina sa, motiv pentru care a respins plângerea formulată de petent ca neîntemeiată şi a menţinut procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, legal şi temeinic întocmit.
