Contestaţie la executare. Titlu executoriu, somaţie de plată Ministerul de Finanţe. Decizie de imputare.


 

Dosar nr.

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa civilă Nr. 3079/2012

Şedinţa publică de la 17 Octombrie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE N M P

Grefier A P

Pe rol soluţionarea cauzei civile formulate de contestatorul C I, în contradictoriu cu intimata Administraţia Finanţelor Publice Tg- C, având ca obiect contestaţie la executare.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică la ordinea de pe listă ,atât la prima cât şi la a doua apelare a cauzei ,au lipsit părţile .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că prin serviciul registratură, contestatorul a depus notă de şedinţă (în trei exemplare) prin care a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a cauzei penale înregistrate sub nr. 370/P/2012, fiind depuse şi următoarele înscrisuri: adresa nr. 27418/19.06.2012 emisă de DGFP Gorj şi decizia nr. 139/19.06.2011.

Întrucât nu s-a depus dovada că în dosarul nr. 370/P/2012 s-a început urmărirea penală, instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 244 alin. 1 pct. 2 Cod de procedură civilă, urmând a fi respinsă cererea de suspendare formulată de contestator.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi o reţine spre soluţionare.

INSTANŢA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbuneşti la data de 25.07. 2012 sub nr.2919/317/2012, contestatorul C I, în contradictoriu cu intimata Administraţia Finanţelor Publice Tg- C a formulat contestaţie la împotriva titlului executoriu nr. 18404001292423/03.07.2012 şi a somaţiei nr. 18/40/4/2012 / 1184040017533723 emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Administraţia Finanţelor Publice Tg- C, acte de executare silită comunicate la data de 06.07.2012 .

În motivarea contestaţiei s-a arătat că prin titlul executoriu şi somaţia de plată contestate a fost stabilit în sarcina sa plata sumei de 49.949 lei reprezentând TVA , în baza deciziei de imputare nr. 3294 din 16. 05. 2012.

A învederat instanţei că titlul executoriu şi somaţia emise de Administraţia Finanţelor Publice Tg- C, sunt neteminice şi nelegale deoarece titlul executoriu a fost emis în baza decizeiei de imputare nr. 3294/16.05. 2012 contestată în termen legel , contestaţie ce nu a fost soluţionată definitiv şi irevocabil şi din acest motiv nu se putea emite un titlu executoriu

Acţiunea nu a fost întemeiată în drept .

Cererea a fost timbrată cu suma de 194 lei şi timbru judiciar de1, 5 lei

În dovedirea cererii, contestatorul a solicitat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar următaorele: titlul executoriu nr. 184040012924232 din 03.07.2012 şi somaţia nr.18/40/4/2012/1184040017533723 emise de Administraţia Finanţelor Publice Tg- C.

La data de 17. 09. 2012 DGFP Gorj ,pentru intimata AFP Tg. Cărbuneşti a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei precizând că sumele pentru care au fost emise actele de executare contestate au fost individualizate prin decizia de impunere nr.3294/16.05.2012 act administrativ ce reprezintă titlu de creanţă .

Că actele administrative sunt executorii cât timp nu a intervenit un caz de revocare , anulare sau suspendare a acestora, iar potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. 1 din Leg. nr. 554/2004 contestatorul avea posibilitatea de a solicita suspendarea actului administrativ.

Mai precizează că nu invocă niciun alt motiv de nelegalitate sau nemeteinicie a actelor de contestare.

În temeiul art. 242 alin. 2 Cod de procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei chiar şi în lipsa părţilor.

La solicitarea instanţei ,intimata Administraţia Finanţelor Publice Tg- Cărbuneşti, a depus adresa nr. 36876 din 26. 09. 2012 ,somaţia nr.18/40/4/2012/1184040017533723, titlul executoriu nr. 184040012924232 din 03.07.2012, decizia de impunere nr. 3295/08.05.2012 şi decizia de impunere nr. 3296 din 08. 05. 2012,

La data de 16. 10. 2012 contestatorul a depus notă de şedinţă (în trei exemplare)prin care a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a cauzei penale înregistrate sub nr. 370/P/2012, fiind depuse şi următoarele înscrisuri: adresa nr. 27418/19.06.2012 emisă de DGFP Gorj şi decizia nr. 139/19.06.2011.

Analizând actele şi lucrările dosarului , instanţa reţine următoarele:

Prin deciziile de impunere nr.3295/08.05.2012 şi nr.3296/08.05.2012 s-au stabilit, în sarcina contestatorului, obligaţiile fiscale în sumă de 41350 lei impozit pe şi 8599 lei TVA lei.

Prin decizia nr.139/19.06.2012 a fost suspendată soluţionarea pe fond a contestaţiei formulată de contestatorul C I împotriva ambelor decizii de impunere menţionate anterior.

Împotriva contestatorului s-a început executarea silită pentru recuperarea sumelor stabilite prin decizii, fiind emise, de către Administraţia Finanţelor Publice Tg. C , titlului executoriu nr. 18404001292423/03.07.2012 şi a somaţiei nr.18/40/4/2012 / 1184040017533723 pentru suma de 49949 lei, acte de executare silită contestate în cauza de faţă.

S-a stabilit ca termen de plată data de 5 a lunii următoare ,când data comunicării este în intervalul 01-15 din lună sau 20 a lunii următoare când data comunicării este în intervalul 16-31 din lună.

Potrivit dispoziţiilor art. 141 alin. 2 din OG 92/2003 ,”titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege”.

Conform dispoziţiilor art. 215 din acelaşi act normativ , introducerea contestaţiei pe cale administrativă nu suspendă executarea actului administrative fiscal.

Contestatorul nu a făcut dovada suspendării actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit obligaţiile fiscale suspuse executării, respectiv cele două decizii de impunere ,deşi potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. 1 din Leg. nr. 554/2004 avea posibilitatea să solicite suspendarea.

Astfel, potrivit art. 172 alin. 1 şi 3 din O.G. nr.92/2003, privind Codul de procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor codului de procedură fiscală, iar contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

În cauză, actele de executare contestate au fost emise în baza deciziilor de impunere nr. 3295/08.05.2012 şi nr. şi nr. 3296/08.05.2012 ,scadente la data de 05.06.2012, decizii emise cu respectarea dispoziţiilor art.141 şi următoarele din O.G. nr.92/2003, iar susţinerea contestatorului în sensul că aceste titluri de creanţă nu ar fi devenit titluri executorii prin formularea contestaţiei pe cale administrativă , este neîntemeiată, titlul de creanţă devenind titlu executoriu la data expirării termenului de plată, iar formularea contestaţiei pe cale administrativă nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

Faptul că deciziile ce au stat la baza emiterii actelor de executare au fost contestate, fără a se soluţiona pe fond contestaţia, nu impietează asupra executării silite care se poate suspenda sau întrerupe doar în cazurile prevăzute de art.148 din O.G. nr.92/2003 .

Pentru considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile prevăzute de art. 174 din O.G. nr.92/2003, instanţa va respinge contestaţia la executare

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge contestaţia la executare, formulată de contestatorul C I , în contradictoriu cu intimata Administraţia Finanţelor Publice Tg- C .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi 17.10.2012.

PREŞEDINTE: N M P

Grefier: A P

Red. NMP/tehn RE

4 ex/. 16 Noiembrie 2012