Ordonanţă preşedinţială. Predarea în natură a unui bun, sub sancţiunea unor daune cominatorii. Soluţionarea petitului referitor la daunele cominatorii.


Respingere. Decizia nr. XX/2005 a înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi modificarea Codului de procedură civilă prin Legea nr. 459/2006

Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr. 1609din 7 mai2009

Prin sentinţa civilă nr. 75 din 14 ianuarie 2009 a Tribunalului Maramureş s-a respins excepţia lipsei mandatului dat de reclamanta S.C. M. S.R.L. administratorului A.A., în vederea promovării prezentei acţiuni.

S-a admis cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de către reclamanta S.C. M. S.R.L. prin administrator A.A. împotriva pârâtului P.M..

Pârâtul a fost obligat să predea în natură reclamantei autoturismul care face obiectul contractului de leasing financiar nr.9002045/46279 din 15.07.2005 încheiat de reclamantă cu P.L.R.I. SA, precum şi la plata către reclamantă a unor daune cominatorii în cuantum de 500 lei/zi de întârziere începând cu data promovării acţiunii şi până la fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că, în ceea ce priveşte excepţia invocata de către pârât instanţa aceasta este neîntemeiată având în vedere prevederile art. 197 alin.3 raportat la art. 76 alin.2 din că nu trebuie confundată calitatea de asociat cu cea de administrator, iar pe de altă parte, caracterul urgent al ordonanţei preşedinţiale se circumscrie textului de lege invocat, acţiunea formulată nefiind una prin care se tinde a se dispune de bunul societăţii ci, dimpotrivă, este un act de conservare şi de administrare a patrimoniului persoanei juridice.

S-a mai reţinut că, în speţă, printr-un contract de leasing reclamanta a achiziţionat un autoturism urmând a deveni proprietara la achitarea tuturor ratelor de leasing.

Pârâtul a primit spre folosinţă acest vehicul, dreptul de folosinţă fiind stabilit între reclamantă şi pârât, iar acesta refuză restituirea bunului cu toate că acest lucru i-a fost solicitat de către reclamantă ca utilizator în temeiul contractului de leasing.

Având în vedere că instanţa, în procedura ordonanţei preşedinţiale, nu poate analiza fondul cauzei ci doar aparenţa dreptului, în baza probelor administrate, s-a constatat că aparenţa dreptului este în favoarea reclamantei care, prin simpla lipsă a posesiei bunului este prejudiciată, neputând folosi vehiculul în interesul său, prin cererea formulată încercând să păstreze dreptul care s-ar păgubi prin întârziere, fiind astfel întrunite condiţiile legale amintite mai sus.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P.M. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi pe cale de consecinţă, respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială formulată în cauză.

în dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul arată că prima instanţă a dat o hotărâre netemeinică respingând excepţia lipsei mandatului dat de SC M. SRL administratorului acestuia A.A. pentru promovarea acţiunii, întrucât exercitarea unei astfel de acţiuni este un act ce excede actelor de administrare ca atare, administratorul, în lipsa unui mandat expres în acest sens dat de către adunarea generală a asociaţilor nu poate solicita acest lucru în numele societăţii.

1

Apoi, recurentul arată că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă în mod cumulativ, că urgenţa nu există în speţă, că simpla nepredare a autoturismului de către asociatul P.M. nu echivalează cu pierderea obiectului leasingului, care se pierde doar prin neplata ratelor, obligaţie care incumbă utilizatorului, respectiv societăţii comerciale. Recurentul este parte a acestei societăţi, calitate în care foloseşte autoturismul, a plătit avansul de 25 % din valoarea contractului cu titlul de acord personal, tocmai pentru că, la momentul încheierii contractului de leasing s-a avut în vedere folosirea exclusivă de către acest asociat a obiectului leasingului şi în acest sens, printr-o hotărâre AGA anterioare încheierii contractului asociaţii stabilind achiziţionarea a trei autoturisme în leasing pentru fiecare dintre ei.

Astfel, se arată că administratorul societăţii nu poate invoca o pierdere decurgând din folosinţa autoturismului de către recurent, câtă vreme autoturismul a fost folosit doar de către acesta.

în privinţa cererii privind obligarea pârâtului de a preda autoturismul în discuţie recurentul arată că nu este fondată, iar sentinţa este nelegală şi din acest punct de vedere, precum şi din cel al obligării pârâtului la plata de daune cominatorii în cuantum de 500 lei/zi.

Intimata SC M. SRL prin întâmpinarea depusă la 7 mai 2009 solicită în principal respingerea recursului ca inadmisibil şi în subsidiar solicită respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a art. 3041 Cod procedură civilă curtea reţine următoarele:

în speţă, prin cererea înregistrată la 17 noiembrie 2008 pe rolul Tribunalului Maramureş reclamanta SC M. SRL Baia-Mare a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P.M., pe cale de ordonanţă preşedinţială şi invocând dispoziţiile art. 581 Cod procedură civilă, obligarea pârâtului la predarea în natură a unui autoturism, sub sancţiunea unor daune cominatorii.

Cererea a fost admisă de către prima instanţă, fiind respinsă excepţia lipsei mandatului dat de reclamantă administratorului societăţii în vederea promovării acţiunii.

Modul de soluţionare a acestei excepţii a fost criticat prin cererea de recurs şi cu privire la care curtea va reţine că această excepţie a primit deja o soluţionare în cadrul dosarului de fond al Tribunalului Maramureş în sensul respingerii acesteia, prin sentinţa civilă pronunţată în cauză nr. 1047/17 aprilie 2009 instanţa învestită cu fondul litigiului dispunând totodată şi asupra cererii privind obligarea pârâtului la predarea în natură a autoturismului obiect al ordonanţei preşedinţiale.

în aceste condiţii, în care efectele ordonanţei preşedinţiale se întind până la pronunţarea unei hotărâri pe fond, criticile recurentului vizând modul de soluţionare a excepţiei precum şi a cererii privind predarea în natură a bunului rămân fară interes.

Cu toate acestea, criticile din recurs vizând modul de soluţionare a petitului privind daunele cominatorii sunt fondate, pentru cele ce urmează:

Potrivit art. 5803Cod procedură civilă (1) Daca obligaţia de a face nu poate fi indeplinita prin alta persoana decât debitorul, acesta poate fi constrâns la indeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Instanta sesizata de creditor poate obliga pe debitor, prin incheiere irevocabila, data cu citarea pârtilor, sa plateasca, in favoarea statului, o amenda civila de la 200.000 lei la 500.000 lei, stabilita pe zi de intarziere pana la executarea obligaţiei prevăzute in titlul executoriu. (2) Daca in termen de 6 luni debitorul nu va executa obligaţia prevăzută in titlul executoriu, la cererea creditorului, instanta care a dispus obligarea debitorului la plata unei

2

amenzi civile pe zi de intarziere in favoarea statului va fixa suma datorata statului cu acest titlu, prin incheierea irevocabila, data cu citarea pârtilor, iar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neindeplinirea obligaţiei prevăzute de alin. 1, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune-interese; in acest din urma caz, dispoziţiile art. 574 sunt aplicabile in mod corespunzător.(3) Amenda civila va putea fi anulata, in tot sau in parte, ori redusa, daca debitorul executa obligaţia prevăzută in titlul executoriu sau, dupa caz, pentru alte motive temeinice, pe cale de contestatie la executare. (4) încheierile date in condiţiile prezentului articol sunt executorii si se comunica din oficiu, prin grija grefierului de şedinţa, organelor fiscale competente in vederea executării silite, potrivit Codului de procedura fiscala.(5) Pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute in prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii.

în acelaşi timp există decizia în interesul legii pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. XX/2005 conform căreia „Cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă şi în condiţiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. 5803Cod procedură civilă”, fiind vorba evident de prevederile acestui articol introdus prin OUG nr. 138/2000.

Cu toate acestea, aşa cum s-a arătat în jurisprudenţă, forţa obligatorie a oricărei dezlegări oferite printr-o decizie în interesul legii se păstrează numai atâta vreme cât însăşi prevederea legală care a generat soluţii diferite ale instanţelor judecătoreşti se află în vigoare.

Când respectiva prevedere legală a fost abrogată expres sau tacit, dezlegarea oferită în interesul legii devine caducă, pierzându-şi efectele specifice, întrucât existenţa ei juridică este condiţionată de însăşi existenţa legii pe care o interpretează.

în consecinţă, din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 459/2006 care a modificat şi completat art.5803 Cod procedură civilă, în sensul statuării prevăzută la alin 5, decizia în interesul legii nr. XX/12 decembrie 2005 încetează a produce efecte în ce priveşte dezlegarea amintită mai sus.

în baza acestor considerente, în temeiul art. 312 alin 1, prin raportare la art. 304 pct 9 Cod procedură civilă se va admite recursul declarat de pârâtul P.M. împotriva sentinţei civile nr. 75/2009 a Tribunalului Maramureş care va fi modificată în parte, în sensul respingerii cererii de obligare a pârâtului la plata daunelor cominatorii. Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei.