Plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie ANPC. Contract de amanet. Preţ afişat corespunzător. Denumirea profesionistului. Posibilitatea inducerii în eroare a consumatorului


O.G. nr. 21/1992, art. 18, art. 50 alin. 1 lit. d Legea nr. 93/2009, art. 7 alin. 3

Cum în contract se menţionează clar că nu fac obiectul amanetului pietrele din componenţa bunului amanetat, acestea fiind scăzute din greutatea bijuteriei, este incorect să fie afişate două preţuri/tarife pentru obiectele din aur fără pietre şi obiectele din aur cu pietre semipreţioase, profesionistul informând complet şi corect clienţii cu privire la obiectul contractelor de amanet şi preţ.

Denumirea firmei „operaţiuni creditare tip amanet” a fost acceptată de BNR, instituţie specializată conform Legii nr. 93/2009, apreciindu-se că nu există o confuzie şi o inducere în eroare a clienţilor asupra obiectului de activitate al profesionistului.

Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a administrativ şi fiscal, decizia civila nr. 1037 din 28 martie 2011, nepublicatâ

Prin cererea înregistrată pe rolul secţiei, recurentul Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti-llfov a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 5406/13.04.2010, pronunţată de Judecă-

toria Sectorului 3 Bucureşti, în contradictoriu cu intimata SC I.B.M. SRL, solicitând modificarea sentinţei recurate şi menţinerea procesului-verbal de constatare a contravenţiei. (…)

Analizând cererea formulată, sentinţa recurată şi probele administrate în cauză, prin raportare la dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., art. 34 din O.G. nr. 2/2001, tribunalul a constatat următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 5406/13.04.2010, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, a fost admisă plângerea formulată de petenta intimata SC I.B.M. SRL şi s-a dispus anularea procesului-verbal de contravenţie nr. 37/258/22.02.2010 întocmit de recurentul Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti-llfov.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, prin procesul-verbal mai sus menţionat, intimata petentă a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 3.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 18 din O.G. nr. 21/1992 cu ultimele modificări şi sancţionat de art. 50 alin. 1 lit. d din acelaşi act normativ, întrucât în data de 20.02.2010, operatorul economic nu făcea diferenţierea, în scris, cu privire la obiectele primite cu pietre şi cele fără pietre în ceea ce priveşte diferenţa de gramaj şi implicit preţul/tariful, nu exista o informare completă şi precisă a consumatorului, potenţial client. De asemenea, aceeaşi deficienţă este şi în ceea ce priveşte titulatura, mai exact „operaţiuni creditare tip amanet”.

Analizând legalitatea procesului-verbal, instanţa a constatat că procesul-verbal este întocmit cu respectarea prevederilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar sub aspectul temeiniciei s-a reţinut că fapta descrisă nu se încadrează în dispoziţiile art. 18 din O.G. nr. 21/1992, întrucât acest text prevede următoarele: consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele lor, între produsele şi serviciile oferite şi să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinaţiei acestora, în deplină securitate, or, din modelele depuse la dosar, rezultă că potenţialii consumatori au fost informaţi în legătură cu obiectele primite cu pietre, respectiv cele fără pietre, gramajul şi descrierea acestora şi afişele de la punctul de lucru. Cu privire la titulatură, prima instanţă a reţinut că denumirea punctului de lucru respectă prevederile art. 7 alin. 3 din Legea nr. 93/2009 şi nu se indice publicul în eroare.

în mod corect prima instanţă a analizat motivele de legalitate şi temeinicie ale actului administrativ contestat, apreciind că, în ce priveşte

fapta contravenţională descrisă prin procesul-verbal, aceasta nu întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei. De asemenea, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanţa a verificat din oficiu legalitatea pro-cesului-verbal de contravenţie, în mod corect reţinând că acesta este întocmit cu respectarea art. 16 şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Susţinerea recurentei, în sensul că procesul-verbal este întocmit cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001, este corectă deoarece şi prima instanţă a reţinut acest fapt.

Analizând recursul declarat de recurenta intimată împotriva acestei sentinţe, tribunalul a constatat că, în raport de considerentele hotărârii şi de probele administrate în cauză, soluţia pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică şi se impune anularea procesului-verbal analizat, întrucât situaţia de fapt descrisă de agentul constatator este incorectă, astfel că nu-i sunt aplicabile petentei dispoziţiile art. 18 din O.G. nr. 21/1992, fapt care atrage nelegalitatea stabilirii sancţiunii contravenţionale şi nelegalitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei astfel încheiat.

Faţă de prima stare de fapt descrisă de agentul constatator, instanţa de recurs a reţinut că i se impută petentei că nu a informat clienţii faţă de obiectul contractului de amanet diferenţiat, spune agentul, pe obiecte de aur cu pietre şi fără pietre. Dar instanţa a reţinut că obiectul contractelor de amanet încheiate de către petentă este amanetarea doar a obiectelor din aur, de fapt doar a aurului pur. în contracte se menţionează clar că nu fac obiectul amanetului pietrele din componenţa bunului amanetat, acestea fiind scăzute din greutatea bijuteriei. Or, faţă de acest obiect de activitate al petentei, este ilogic şi incorect să fie afişate două preţuri/tarife pentru obiectele din aur fără pietre şi obiectele din aur cu pietre semipreţioase, atât timp cât pietrele semipreţioase nu fac obiectul contractului şi obiectul de activitate al petentei. Astfel, faţă de obiectul său de amanetare a obiectelor de aur, cu luarea în considerare a aurului pur, instanţa a reţinut că nu se poate imputa petentei această faptă deoarece petenta a informat complet şi corect clienţii faţă de obiectul contractelor de amanet şi preţ.

Pentru cea de-a doua contravenţie, de inducere în eroare asupra denumirii punctului de lucru, instanţa de recurs a reţinut, ca şi prima instanţă, că această denumire a firmei „operaţiuni creditare tip amanet” a fost acceptată de BNR prin adresa BNR nr. 111/1/3120/29.07.2009, instituţie specializată prin Legea nr. 93/2009, care a apreciat că nu există o confuzie şi o inducere în eroare a clienţilor asupra obiectului de acti

vitate al petentei. Sub acest aspect, instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale raportat la prevederile art. 18 din O.G. nr. 21/1992. (…)

Faţă de cele menţionate, în baza art. 312 alin. 1 C. proc. civ., raportat la art. 34 din O.G. nr. 2/2001, tribunalul a respins recursul ca nefondat, în cauză nefiind incidente nici alte motive de nulitate absolută care să poată fi invocate şi din oficiu de instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi care să afecteze valabilitatea sentinţei recurate.