Art.2781 Cod procedură penală Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)


Operator de date cu caracter personal nr. 5696

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA DRĂGĂŞANI, JUDEŢUL VÂLCEA

SENTINŢA PENALĂ NR. 68

Şedinţa publică din 13 aprilie 2010

PREŞEDINTE: D.P., judecător

GREFIER :S.S.

Ministerul Public : Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani, reprezentat prin procuror C.R.

Pe rol se află spre soluţionare plângerea formulată de petentul N.I, domiciliat în municipiul S., împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani nr.2235/P/2008, în contradictoriu cu intimata D.M., domiciliată în municipiul D..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns petentul asistat de avocat G.B. în baza împuternicirii avocaţiale nr.0030110/2009 şi intimata D.M. reprezentată de avocat M.V. în substituirea avocatului titular V.D. în baza împuternicirii avocaţiale nr.109/2010.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Apărătorul petentului arată că nu are înscrisuri de depus la dosar sau alte cereri de formulat.

Apărătorul intimatei arată că nu are înscrisuri de depus la dosar sau alte cereri de formulat.

Reprezentantul Parchetului arată că nu are alte cereri de formulat.

Instanţa constată dosarul în stare de judecată şi acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul petentului, având cuvântul, solicită admiterea plângerii aşa cum a fost formulată şi precizată de petent, desfiinţarea rezoluţiei procurorului ca netemeinică şi nelegală, deoarece organul de urmărire penală nu s-a pronunţat cu privire la infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât a solicitat acestuia să verifice cine este persoana care a semnat din partea societăţii S.C. S. S.A. contractele de asistenţă juridică încheiate între Cabinet Individual Av. G.G. şi S.C. S. S.A.. Consideră că intimata a semnat toate aceste acte, ori la data de 7 iunie 2007 numita D.M. nu mai putea încheia contracte de asistenţă juridică în calitate de administrator la S.C. S. S.A. întrucât nu mai avea această calitate. Consideră că organele de urmărire penală nu au efectuat nici un fel de acte premergătoare. În rezoluţia atacată prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale s-a menţionat că declaraţiile de apel şi recurs sunt semnate de avocat G.G., acest lucru rezultând şi din declaraţia acestuia. Practic organele de urmărire au efectuat cercetări numai în ceea ce priveşte declaraţia de apel şi recurs fără a verifica aspectele amintite anterior. Totodată nu s-a precizat de ce nu sunt îndeplinite elementele juridice ale infracţiunilor sesizate de petent. Dacă semnăturile aparţin intimatei la data la care s-au redactat recursul şi apelul, înseamnă că petentul a fost târât în instanţă de o persoană care nu avea calitatea juridică de reprezentant. Pe aceste motive solicită ca în conformitate cu disp. art.278 pct.8 lit.b Cod procedură penală să se dispună desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimata D.L.. Totodată solicită obligarea intimatei la cheltuieli judiciare.

Apărătorul intimatei având cuvântul solicită respingerea plângerii formulate de petent, fără a fi obligat la cheltuieli judiciare. Precizează că, contractul de asistenţă juridică este reglementat de „Statutul profesiei de avocat” în care se spune că dacă se atestă data şi calitatea, nu poate fi supus niciunui control.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul solicită respingerea plângerii formulate de petent, menţinerea rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani ca temeinică şi legală şi obligarea acestuia la cheltuieli judiciare.

I N S T A N Ţ A

Deliberând constată următoarele:

La data de 6 iulie 2009 s-a înregistrat plângerea formulată de petentul N. I., împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani nr.2235/P/2008, în contradictoriu cu intimata D.L..

În motivarea plângerii petentul arată că prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani nr.2235/P/2008 din 30.04.2009, a fost confirmată propunerea organelor de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală faţă de D.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art.215 alin.1, 290, 291 şi 240 Cod penal, iar prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea nr.875/II/2/2009 din 16 iunie 2009 i-a fost respinsă plângerea.

Consideră că rezoluţia este netemeinică şi nelegală deoarece organele de cercetare penală au dat dovadă de superficialitate atât în verificarea tuturor susţinerilor sale cât şi în motivarea rezoluţiei atacate.

Astfel, a formulat plângere penală împotriva numitei D.M. pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, arătând faptul că în perioada octombrie 2007 – februarie 2008 acesta a folosit fără drept calitatea oficială de administrator al SC S. SA, calitate pe care a pierdut-o la data de 7 iunie 2007, angajând în numele societăţii un avocat pentru redactarea şi susţinerea unor dosare civile în căile de atac. Cum nu a susţinut în plângerea formulată că intimata ar fi semnat cele două căi de atac exercitate de avocat, aşa cum se motivează în rezoluţia atacată, consideră că nu s-a înţeles situaţia de fapt prezentată.

Arată petentul că organul de cercetare penală avea obligaţia de a verifica de cine au fost semnate contractele de asistenţă juridică nr.38/20.03.2007, nr.72/25.05. 2007, nr.114/25.10.2007 şi nr.22/08.02.2008 prin care avocatul a fost împuternicit să redacteze şi să semneze căile de atac exercitate.

Au fost depuse la dosar înscrisuri şi s-a ataşat dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani nr.2235/P/2008.

Din probele administrate în cauză instanţa reţine următoarele:

Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani nr.2235/P/2008 din 30 aprilie 2009, în baza art.228 alin.6 raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală a fost confirmată propunerea organelor de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală faţă de D.M. pentru infracţiunile prev. de art.215 alin.1, 290 şi 291 Cod penal.

Din dosarul Parchetului reiese că petentul N.I. s-a adresat cu plângere penală împotriva intimatei D.M. deoarece aceasta, deşi nu mai avea calitatea de administrator al S.C. S. S.A. încă din data de 7 iunie 2007, a semnat apelul şi recursul declarat într-un litigiu ce a avut loc între societate şi mama petentului, N.E..

Şi în declaraţia dată la poliţie petentul a reiterat aceleaşi aspecte, faptul că intimata a declarat apel împotriva sentinţei civile nr.851 din 09.10.2007 pronunţată de tribunalul Vâlcea şi recurs împotriva deciziei civile nr.28/A/11.02.2008 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.

În urma cercetărilor efectuate reiese că apelul şi recursul au fost declarate, redactate şi semnate de apărătorul S.C. S. S.A., avocat G.G., semnătura acestuia fiind, de altfel, evidentă.

Faptul că în plângerea adresată prim – procurorului de pe lângă Tribunalul Vâlcea în temeiul art.275 – 278 Cod procedură penală petentul a solicitat efectuarea de cercetări şi cu privire la persoana care a semnat din partea societăţii a mai multor contracte de asistenţă juridică cu avocatul G.G., nu are nici o relevanţă deoarece în plângerea iniţială petentul nu a menţionat aceste aspecte astfel că procurorul nu putea să le aibă în vedere.

În dispoziţiile art.2781 din Codul de procedură penală legiuitorul a statuat în mod concret că plângerea întemeiată pe aceste dispoziţii se formulează împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, precum şi a dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu. Rezolvarea plângerii introduse în temeiul art.275 – 278 din acelaşi cod de către prim-procurorul parchetului, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, de către procurorul ierarhic superior constituie numai o condiţie prealabilă, obligatorie, prevăzută de lege pentru exercitarea plângerii în condiţiile art.2781 Cod procedură penală.

Altfel spus, prin procedura instituită în art.2781 din Codul de procedură penală se verifică numai legalitatea şi temeinicia soluţiei de netrimitere în judecată date iniţial de procuror, iar procedura prevăzută în art.275 – 278 din acelaşi cod reprezintă numai o condiţie prealabilă, obligatorie, în vederea exercitării ulterioare a plângerii întemeiate pe art.2781 Cod procedură penală.

În cauza de faţă instanţa constată că, faţă de plângerea formulată de petent, înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani la data de 2 decembrie 2008 şi faţă de actele din dosarul nr.2235/P/2008, soluţia procurorului este temeinică şi legală astfel că, în baza art.2781 alin.8 lit.a Cod procedură penală urmează să fie respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul N.I.

În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat petentul la cheltuieli judiciare faţă de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E :

În baza art.2781 alin.8 lit.a Cod procedură penală.

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul N.I., împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani nr.2235/P/2008, în contradictoriu cu intimata D.M..

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală.

Obligă petentul la 120 lei cheltuieli judiciare faţă de stat.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru petent şi de la comunicare pentru intimată.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 13 aprilie 2010 la sediul Judecătoriei Drăgăşani, judeţul Vâlcea.

PREŞEDINTE, GREFIER,

3.05.2010

Red./Tehnored. P.D.

2 ex.

??

??

??

??

2