Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice. Individualizarea pedepsei.


Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice. Individualizarea pedepsei.

– O.U.G. 195/2002 rep.

SENTINŢA PENALĂ NR.117 DIN 07.05.2012

Prin rechizitoriul  Parchetului de pe  lângă Judecătoria Olteniţa înregistrat la această instanţă sub nr. /269/2012 a fost trimis în judecată inculpatul AI  pentru  săvârşirea infracţiunilor prev .şi ped. de art. art. 86 al. 1 din O.U.G nr. 195/2002 rep. cu art.37 lit.b CP şi  art. 87 al. 1 din O.U.G nr. 195/2002 rep. cu art.37 lit.b CP. ambele cu aplic.art.33 lit. b CP.

Din actul de sesizare a instanţei se reţine că la data de 23.03.2009, deşi nu poseda permis de conducere şi consumase alcool, inculpatul AI, a plecat de la domiciliu (sat Cucuieţi com.Plătăreşti) cu autoturismul  Dacia 1300 cu nr…., proprietatea fratelui său, spre locuinţa martorului BDF, situată în aceeaşi localitate, pe care l-a rugat să-l însoţească  într-o vizită la BI în com. Sohatu, sat Progresu. Nu l-au găsit acasă pe BI iar la întoarcere , la ieşirea din Progresu către Cucuieţi, inculpatul a pierdut controlul direcţiei autoturismului,  intrând în coliziune cu un copac. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Organele de poliţie care s-au deplasat la faţa locului la circa 15 minute după producerea evenimentului, au constatat, în urma  testării cu aparatul Drager Alcotest,  că AI prezintă în aerul expirat un volum de  1,20 mg./l alcool pur (la ora 18,25),  motiv pentru care a fost condus la spital unde, la ora 19,20, i-a fost recoltată o probă de sânge.  Analiza acesteia  a relevat o alcoolemie de 1,60 gr. %o.

Cercetările au arătat că inculpatul a luat autoturismul fără acordul proprietarului,  respectiv fratele său AI care în ziua respectivă se afla în Bucureşti. Fiind audiat,  AI a declarat că nu formulează plângere  prealabilă împotriva inculpatului sub aspectul infractiunii de furt de folosinţă.

Inculpatul a  afirmat că a condus autoturismul doar pe drum de câmp, atât locuinţa sa, cât şi locuinţele rudelor sale BDF, BI, fiind situate în câmp. Apărarea a fost susţinută ulterior începerii urmăririi penale de BDF deşi  în  faza actelor premergătoare,  chiar  la data evenimentelor (23.03.2009) martorul arăta că inculpatul a  parcurs distanţa Cucuieţi – Progresu pe drum public (DJ 301 şi DC 401).

Verificările au confirmat că locuinţa inculpatului are o ieşire la câmp însă drumul pe care s-a produs evenimentul rutier în com. Sohatu, sat Progresu, este drum  public iar accesul spre locuinţele numiţilor BDF şi BI se  face exclusiv  pe drum public, condiţii  în care apărarea formulată se înlătură.

Rechizitoriul parchetului a fost întocmit  în baza următoarelor mijloace de probă : proces verbal de constatare semnat fără obiectii de inculpat, proces verbal de verificare din care rezultă că organele de poliţie au fost  sesizate cu  privire la producerea  accidentului la ora 17,30 prin SNUAU 112, declaraţii inculpat,  protocol Drager Alcotest, buletin de analiză toxicologică – alcoolemie, buletin de examinare clinică  în care se mentionează că  la  momentul examinării  de către medic, inculpatul prezenta halenă alcoolică, vorbire dizartrică,  comportare dezordonată, atenţia  dispersată,  judecată incoerentă,  adresa nr. /7.04.2009 a SPCRPCÎV Călăraşi prin care se confirmă că inculpatul nu poseda, la data evenimentului , permis,  declaraţii martori,  proces verbal de verificare privind amplasamentul locuinţelor inculpatului şi martorului BDF, procese verbale de identificare a amplasamentului locuinţei lui BI, a locului  accidentului şi copie conformă cu originalul a extrasului din planul urbanistic al com. Sohatu sat Progresu.

Citat pentru termenul din 20.02.2012,  la adresa  indicată  în rechizitor,  procedura cu inculpatul nu a fost îndeplinită  în sensul că citaţia emisă acestuia nu a fost restituită instanţei.  S-a dispus  citarea pentru termenul din 2 aprilie  2012.

La termenul din 2 aprilie 2012,  citaţia  emisă pe numele inculpatului,  a fost restituită cu mentiunea „destinatar necunoscut”.

In aceste condiţii,  s-au emis  adrese către  Direcţia pentru Evidenţa Persoanei,  la Centrul Militar Călăraşi,  la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la IGP Bucureşti, la Direcţia Generală a Paşapoarte şi la Primăria com. Plătăreşti.

De asemenea,  a fost emis mandat de aducere, Sectiei 5 Poliţia Gălbinaşi, ultimul domiciliu al inculpatului fiind în com. Plătăreşti jud. Călăraşi.

Din relaţiile  comunicate, în urma adreselor enunţate anterior,  rezultă că inculpatul AI nu figurează ca fiind decedat, nu figurează ca angajat  militar voluntar sau concentrat, nu figurează încarcerat în unităţile  Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi  nu se află în aresturile organizate în subordinea Ministerului Administraţiilor şi Internelor.

Din procesul verbal  comunicat instanţei la data de 7.05.2012,  rezultă că  agent din cadrul Sectiei 5 Poliţie Rurală Gălbinaşi, s-a deplasat în com. Plătăreşti, sat Cucuieţi , la domiciliul inculpatului  unde a găsit pe mama acestuia  care  a declarat că fiul său  AI lucrează pe raza mun. Bucureşti, şi nu poate lua legătura cu acesta, spunând că nu a mai fost pe acasă de aproximativ 3 săptămâni.

Aspectul relevat în  procesul verbal  întocmit de agentul de poliţie,  demonstrează că  inculpatul  se sustrage cercetării penale. De altfel, acestuia i-a fost  prezentat materialul de urmărire penală la 18.01.2012,  când a declarat că mentine depoziţia dată  anterior  în faţa procurorului şi  a precizat că  locuieşte,  ca şi în anul 2009, în com.  Plătăreşti, sat Cucuieţi.

Din analiza probelor administrate în faza de urmărire penală,  rezultă că  la data de 23.03.2009,  inculpatul AI,  a condus  autoturismul Dacia 1300 cu nr. de înmatriculare …  pe drum public, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice,  având o alcoolemie de 1,60 gr. %o.

In circumstanţele date, inculpatul  a pierdut controlul direcţiei autoturismului,  în timp ce se deplasa din Progresu către Cucuieţi, intrând în coliziune cu un copac.

Faptele inculpatului  AI de a conduce  un autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi sub influenţa băuturilor alcoolice, având o alcoolemie  mai mare de 0,80 gr. %o, întrunesc elementele constitutive  ale infractiunilor prev. de art. 86 alin. 1  şi 87 alin. 1 din OUG 195/2002 Rep.

La încadrarea juridică a faptelor, urmează  a se reţine  starea de recidivă prev. de art. 37 lit. b C.p. întrucât, prin sentinţa penală nr. /26.03.1998,  a Tribunalului Călăraşi, definitivă prin  neapelare,  a fost condamnat la 7 ani închisoare  pentru săvârşirea infractiunilor de conducere fără permis , tâlhărie,  ultraj  şi ultraj contra bunelor moravuri,  fiind arestat la 12.01.1998 şi liberat la 4.10.2002, cu un rest de executat de 829 zile închisoare.

Infractiunile pentru care a fost trimis în  judecată în prezenta cauză,  au fost săvârşite după împlinirea duratei de executare  a pedepsei de 7 ani închisoare,  dar înainte de împlinirea termenului de reabilitare judecătorească. 

Pentru fiecare din faptele săvârşite, inculpatului urmează a i se aplica câte o pedeapsă cu închisoare.

La stabilirea  pedepselor, se va avea în vedere faptul că inculpatul s-a sustras  judecăţii,  precum şi faptul că are antecedente penale, în cazierul său figurând  infractiunea de conducere fără permis , ceea ce denotă  persistenţa  în săvârşirea acestui gen de infractiuni.

Urmează ca în temeiul art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b C.p.  să se dispună contopirea pedepselor  urmând ca inculpatul să execute o singură pedeapsă pe cea mai grea.

Urmează ca în conf. cu art. 71 C.p. , pe durata executării pedepsei închisorii,  inculpatul să fie lipsit de exerciţiul drepturilor  prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p.

In temeiul art. 191 C.p.p. urmează a-l obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, cheltuieli în care  va fi inclus şi onorariul pentru apărător din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În temeiul art.86 al.1 din OUG 195/2002 rep. cu aplic. art.37 lit. b CP condamnă inculpatul inculpatului AI- la 1 (un) an şi 2 (două) luni  închisoare.

În temeiul art.87 al.1 din OUG 195/2002 rep. cu aplic.art.37 lit.b CP condamnă inculpatul AI – la 1 (un) an şi 6 (şase) luni  închisoare.

În temeiul art.33 lit.a şi 34 lit.b C.p., inculpatul va executa o singură pedeapsă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni  închisoare.

În temeiul art.71 CP, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit.a teza a-II-a şi lit.b CP.

În temeiul art.191 C.p.p., obligă pe inculpat la 350 lei cheltuieli judiciare către stat.