Ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, respectiv a obligaţiilor rezultate din contractul individual de muncă şi a atribuţiilor stabilite în fişa postului şi în regulamentul de ordine internă al societăţii
C. muncii, art. 270 alin. (1)
Răspunderea patrimonială a salariatului reprezintă o varietate a răspunderii civile contractuale, cu aspecte particulare generate de specificul raporturilor juridice de muncă.
Pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială a angajatului, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii de fond: existenta unui contract de muncă valabil încheiat, calitatea de salariat la unitatea păgubită, existenţa unui prejudiciu creat patrimoniului angajatorului, fapta ilicită şi personală a salariatului săvârşită în legătură cu sa, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului.
Producerea unei pagube în patrimoniul angajatorului de către un salariat al său este de esenţa răspunderii patrimoniale.
Inexistenţa prejudiciului sau imposibilitatea dovedirii lui conduce la exonerarea de răspundere patrimonială a salariatului.
Dovedirea în instanţă a existenţei prejudiciului în patrimoniul angajatorului, creat prin îndeplinirea necorespunzătoare sau
neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu a salariatului, cade în sarcina angajatorului.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. muri. şi asig. soc.,
dec. nr. 6932 din 2 noiembrie 2011
Prin sentinţa civilă nr. 7832/02.11.2010, Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vlll-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins cererea privind-o pe reclamanta Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva, în contradictoriu cu pârâta M.A., ca neîntemeiată.
In considerente a reţinut că pârâta a fost angajata R.N.P. Rom-silva, în baza contractului individual de muncă înregistrat la I.T.M. Bucureşti, sub nr. 38/15.03.1991, de la data de 01.01.1992 şi până la data de 04.09.2009, în funcţia de . Reclamanta solicită antrenarea răspunderii civile delictuale şi a răspunderii patrimoniale a pârâtului pentru prejudiciul cauzat ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necorcspunzătoare a atribuţiilor de serviciu, respectiv a obligaţiilor contractului individual de muncă şi a atribuţiilor stabilite în fişa postului şi în regulamentul de ordine internă al societăţii. Prin decizia Curţii de Conturi nr. 2/15.06.2009, s-a constatat un prejudiciu în sarcina reclamantei în sumă de 10.850,15 de lei, urmând ca acesta să fie recuperat de la persoanele ce se fac vinovate de producerea acestuia.
S-au invocat prevederile art. 270 alin. (1) C. muncii, apreciindu-se că răspunderea patrimonială a salariatului reprezintă o varietate a răspunderii civilc contractuale, având aspecte particulare generate de specificul raporturilor juridice de muncă. Din analiza prevederilor art. 270 alin. (1) C. muncii, rezultă că, pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială a angajatului, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii de fond, printre care existenţa unui contract de muncă valabil încheiat, calitatea de salariat la unitatea păgubită, existenţa unui prejudiciu creat patrimoniului angajatorului, fapta ilicită şi personală a salariatului săvârşită în legătură cu munca sa, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului.
In legătură cu întrunirea cumulativă a condiţiilor răspunderii patrimoniale enumerate mai sus, Tribunalul a reţinut mai multe aspecte.
Astfel, producerea unei pagube în patrimoniul angajatorului de către un salariat al său este de esenţa răspunderii patrimoniale. Inexistenţa prejudiciului sau imposibilitatea dovedirii lui conduce la exonerarea de răspundere patrimonială a salariatului în cauză, potrivit maximei idem est nou esse et non probări. Dovedirea în instanţă a existenţei prejudiciului în patrimoniul angajatorului, creat
prin îndeplinirea necorespunzătoare sau neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu a salariatului, cade în sarcina angajatorului, fiind necesar ca din actele de constatare a pagubei sau din alte probe să rezulte
neîndoielnic existenţa şi întinderea cuantumului pagubei. In acest context, revine angajatorului sarcina de a dovedi atât existenţa, cât şi întinderea prejudiciului, respectiv caracterul real şi cert al acestuia, fiind necesar ca din actele de constatare a pagubei sau din alte probe să rezulte neîndoielnic atât existenţa, cât şi întinderea cuantumului pagubei.
Instanţa a reţinut că prejudiciul a izvorât din următoarea situaţie de fapt: în perioada 2006-2007, între R.N.P.-Romsilva şi D.I., Director general al regiei, suspendat din funcţie pe perioada mandatului de deputat, s-a derulat un litigiu de muncă în dosarul nr. 2581/109/2006, având ca obiect plata premiului anual pe anul 2004, în sumă de 41.580 de lei, plus cheltuieli de judecată. Prin sentinţa civilă nr. 250/ CM/20.04.2007 a Tribunalului Argeş, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 387/R/CM/20.08.2007 a instanţei de recurs, Curtea de Apel Piteşti, R.N.P.-Romsilva este obligată la plata sumei de 41.580 de lei, plus dobânda legală la data plăţii efective şi cheltuieli de judecată în cuantum de 700 de lei. Reclamanta însă nu a pus în benevol acest titlu executoriu, fapt ce a condus la executarea silită a acestuia, reclamanta fiind obligată la cheltuieli de executare silită în cuantum de 10.850,15 de lei, sumă ce reprezintă prejudiciul analizat.
In cauză, din analiza înscrisurilor depuse în probaţiune de reclamantă, Tribunalul a reţinut că aceasta a dovedit pe baza înscrisurilor depuse la dosar, respectiv extrasul de cont din data de 16.11.2007, precum şi procesul-verbal de eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executarea silită prin poprire nr. 167/3.12.2007, existenţa unui prejudiciu real, cert în patrimoniul acesteia, în sumă de 10.850,15 de lei, reprezentând cheltuieli de executare silită, precum şi întinderea cuantumului prejudiciului, care a fost reflectat în diminuarea activului patrimonial.
Astfel, fapta prejudiciabilă, ca element al răspunderii patrimoniale a salariatului, trebuie săvârşită de acesta în legătură cu munca sa, reprezentând orice faptă comisivă sau omisivă a salariatului, ce presupune fie neexecutarea obligaţiilor de serviciu şi orice alte acte omisive în raport cu obligaţiile de serviciu, fie încălcarea unor dispoziţii prohibitive a contractului individual de muncă, a regulamentului intern sau a legii. Săvârşirea unei fapte ilicite şi personale de către salariat în legătură cu munca sa este de esenţa răspunderii patrimoniale.
Inexistenţa faptei ilicite personale şi prejudiciabile a salariatului, cât şi lipsa legăturii unei asemenea fapte cu munca salariatului conduc la exonerarea de răspundere patrimonială a salariatului în cauză.
Dovada existenţei unei fapte ilicite săvârşite de către salariat în legătură cu munca, respectiv dovedirea în instanţă a creării prejudiciului prin îndeplinirea necorespunzătoare sau neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, cade în sarcina angajatorului.
Pârâta avea ca atribuţii, conform fişei postului, „reprezentarea şi susţinerea intereselor regiei, din punct de vedere juridic, în faţa organelor jurisdicţionale competente pe baza delegaţiei date de conducătorul regiei; înaintarea în termen a acţiunilor la organele jurisdicţionale competente, pe baza documentaţiilor complete, puse la dispoziţie de compartimentele de specialitate din cadrul regiei; urmărirea şi exercitarea căilor legale de atac, precum şi administrarea mijloacelor de probă legale; ţinerea evidenţei proceselor şi litigiilor în care regia este parte, urmărirea obţinerii titlurilor executorii pentru creanţele acesteia şi comunicarea acestora compartimentului financiar-contabil, în scopul executării şi recuperării”.
In cauză, din analiza înscrisurilor depuse în probaţiune de părţi, Tribunalul a reţinut faptul că pârâtei i se impută încălcarea atribuţiilor de serviciu, în sensul că pârâta nu a informat conducerea executivă a reclamantei despre existenţa debitului provenit din neexecutarea benevolă a sentinţei civile nr. 250/CM/2007, fapt ce a condus la neachitarea acestuia, fiind constrânsă ulterior la plata cheltuielilor de executare silită.
Un prim aspect reţinut de Tribunal în legătură cu aceste încălcări ale obligaţiilor legale şi/sau contractuale de către reclamantă se referă la efectele şi natura acestor obligaţii şi la dovedirea acestor încălcări.
Reclamanta s-a apărat, în sensul că, din verificarea documentelor (corespondenţa dintre oficiul juridic şi conducerea executivă a regiei), precum şi din răspunsurile din notele de relaţii, rezultă că pârâta nu a informat conducerea executivă a regiei că sentinţa civilă nr. 250/ CM/2007 a rămas definitivă şi irevocabilă odată cu pronunţarea deciziei nr. 387/R/CM/20.08.2007 a instanţei de recurs, Curtea de Apel Piteşti, şi despre obligativitatea plăţii debitelor stabilite de prima instanţă de judecată, mai ales că instanţa a stabilit că la sumele pretinse de creditor se adaugă dobânda legală la data plăţii efective. Reclamanta nu şi-a achitat obligaţia către creditor, fapt ce a condus la cheltuieli de executare silită din partea regiei în sumă de 10.850,15 de lei.
Din cererea de chemare în judecată şi din înscrisurile depuse în probaţiune de reclamantă, rezultă faptul că principala dovadă pe care se sprijină reclamanta în dovedirea faptei ilicite şi a vinovăţiei salariatului pârât în producerea prejudiciului o reprezintă notele de relaţii nr. 12208/06.04.2009, nr. 12259/07.04.2009 şi nr. 12260/08.04.2009.
Instanţa a reţinut că, prin adresa nr. 4714/27.08.2007, a comunicat atât managerului, director general, cât şi Direcţiei economice că hotărârea instanţei de fond, sentinţa civilă nr. 250/CM/2007 a Tribunalului Argeş, a rămas irevocabilă prin respingerea recursului regiei de către Curtea de Apel Piteşti, la data de 20.08.2007, printr-o decizie neredactată la data respectivă.
Astfel că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile de serviciu stabilite în fişa postului; reclamanta era obligată să respecte sentinţa civilă nr. 250/CM/2007 a Tribunalului Argeş; aceasta fiind definitivă şi de drept, formularea recursului nu conducea la suspendarea de drept a executării şi nici nu era o certitudine că, odată formulat, ar fi dus la desfiinţarea sentinţei fondului şi, pe cale de consecinţă, la anularea obligaţiei de plată.
In concluzie, din întreaga reglementare rezultă că răspunderea patrimonială a salariatului poate fi angajată numai în cazul dovedirii producerii unui prejudiciu în patrimoniul unităţii angajatoare printr-o faptă personală şi ilicită a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa, condiţii cumulative ale răspunderii patrimoniale, a căror dovadă nu a fost făcută de către reclamantă, cu consecinţa imposibilităţii angajării răspunderii salariatei în cauză, acţiunea fiind respinsă ca neîntemeiată.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs motivat în termen legal reclamanta R.N.P.-Romsilva. (…)
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea găseşte recursul formulat ca nefiind fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Intre părţi s-au stabilit raporturi juridice de muncă, în baza cărora intimata-pârâtă a fost angajata recurentci-rcclamante în funcţia de consilier juridic, în baza contractului individual de muncă nr. 38/15.03.1991, de la 01.01.1992 şi până la 04.09.2009. Recurenta-reclamantă a sesizat instanţa de fond cu o acţiune în răspundere patrimonială împotriva pârâtei, fostă salariată a acesteia, pentru recuperarea prejudiciului
de 10.850,15 de lei, produs prin neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor de serviciu.
Concret, aşa cum rezultă din motivarea acţiunii, fapta ilicită imputată pârâtei consta în neinformarea Direcţiei economice despre sentinţa civilă nr. 250/CM/20.04.2007 a Tribunalului Argeş, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 387/R/CM/20.08.2007 a Curţii de Apel Piteşti, prin care R.N.P.-Romsilva este obligată la plata către reclamantul I.D. a sumei de 41.580 de lei, plus dobânda legală la data plăţii efective, precum şi cheltuieli de judecată în cuantum de 700 de lei. în opinia recurentei din această cauză, regia nu a efectuat plata de bunăvoie, iar I.D. a apelat, pentru executare silită, la BEJ R.G., care a actualizat suma cu dobânda legală, conform hotărârii judecătoreşti, la care s-au adăugat şi cheltuielile de executare. Astfel, a creat R.N.P.-Romsilva un prejudiciu de 10.850,15 de lei, constatat de către Curtea de Conturi a României, în urma verificărilor efectuate la Romsilva.
Din analiza prevederilor art. 270 C. muncii, pentru a exista răspunderea patrimonială a salariatului faţă de angajator, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia salariatului. Numai îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii atrage răspunderea patrimonială, iar lipsa uneia dintre condiţiile enumerate înlătură această răspundere.
Din actele dosarului, Curtea constată că în cauză nu a fost dovedită fapta ilicită a pârâtei-recurente, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi nici vinovăţia salariatului, ca elemente obligatorii şi cumulative pentru angajarea răspunderii patrimoniale, în condiţiile art. 270 C. proc. civ.
Fapta salariatului se analizează în raport de obligaţiile acestuia concrete, stabilite prin contract, fişa postului şi regulamentul intern. Curtea constată că în privinţa faptei ilicite, a prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate, din înscrisurile depuse la dosar, nu rezultă că prejudiciul, în cuantumul invocat de recurentă, a fost determinat prin fapta ilicită, exclusivă şi personală a salariatului.
Pentru angajarea răspunderii salariatului trebuie dovedită în cauză îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, ce s-ar fi concretizat într-o pagubă cu valoare economică pentru angajator, dar
şi dovedirea legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul
pretins. In temeiul art. 287 C. muncii, angajatorul este cel care trebuie să dovedească în instanţă ce sarcini de serviciu avea salariatul, sarcini a căror neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare au creat prejudiciul respectiv.
Din analiza obligaţiilor stabilite prin contractul individual de muncă şi prin fişa postului, Curtea constată că intimata-pârâtă şi-a îndeplinit atribuţiile privind ţinerea evidenţei proceselor şi litigiilor în care regia era parte. Recurenta afirmă că aceasta nu a informat conducerea regiei despre existenţa titlului executoriu pronunţat împotriva acesteia, aceasta fiind cauza neexecutării de bunăvoie, cu consecinţa executării silite, în cadrul căreia s-au plătit dobânzi şi cheltuieli de executare.
Dar din înscrisurile existente la dosar, rezultă că titlul executoriu este reprezentat de sentinţa civilă nr. 250/CM/20.04.2007 a Tribunalului Argeş, sentinţă pronunţată într-un litigiu de muncă, prin care recurenta a fost obligată la plata unor drepturi echivalente drepturilor salariale. Hotărârea respectivă este definitivă şi executorie, potrivit art. 289 C. muncii, varianta în vigoare la data pronunţării.
Mai mult, potrivit art. 277 C. muncii, neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă.
Caracterul executoriu al hotărârii pronunţate şi obligaţia de o executa, cu sancţiuni specifice, este prevăzută chiar de lege, astfel încât recurenta nu poate invoca faptul că nu a fost informată de către consilier asupra consecinţelor neexecutării respectivei hotărâri, dcoarece nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii.
Recurenta avea cunoştinţă de pronunţarea acestei sentinţe, deoarece hotărârea i-a fost comunicată. Mai mult, pe tot parcursul soluţionării cauzei în prima instanţă, intimata a solicitat puncte de vedere cu privire la litigiu. După pronunţarea sentinţei respective a fost declarat recurs în cauză, recurs care nu este suspensiv de executare, în baza Codului de procedură civilă, motiv pentru care recurenta nu avea
niciun motiv să amâne executarea titlului. In aceste condiţii, nu poate afirma că prejudiciul creat prin curgerea dobânzilor ar fi imputabil consilierului juridic, deoarece caracterul executoriu al hotărârii era stabilit prin lege, nici faptul că recursul nu este suspensiv de executare.
Faptul că recurenta avea cunoştinţă de existenţa titlului executoriu rezultă şi din declararea căii de atac, recursul fiind semnat de către reprezentantul acesteia, managerul – Director general. Mai mult, prin adresa nr. 3168/21.05.2007, intimata-pârâtă a comunicat Direcţiei economice sentinţa civilă nr. 250/CM/20.04.2007 a Tribunalului Argeş, solicitând un punct de vedere de specialitate în vederea declarării recursului. Direcţia economică, luând cunoştinţă de hotărâre, avea obligaţia punerii acesteia în executare, indiferent de declararea sau nu a căii de atac.
Curtea reţine că intimata-pârâtă a adus la cunoştinţa conducerii şi faptul că recursul a fost respins, hotărârea reprezentând titlu executoriu rămânând irevocabilă, aşa cum rezultă din adresa nr. 4714/27.08.2007. Adresa respectivă a fost înaintată atât Directorului general, cât şi Direcţiei economice a regiei. Recurenta a invocat că, din verificarea registrului de „Intrări-2007” a regiei, rezultă că la nr. 4714 este înregistrată o citaţie în dosarul nr. 2581/109/2006, de primirea căreia a semnat pârâta, iar numărul respectiv nu este din data de 27.08.2006, ci din data de 10.07.2007. Neregularităţile privind modul de înregistrare a documentelor interne din cadrul instituţiei recurente nu pot fi însă opuse salariatului, deoarece organizarea activităţii interne cade în sarcina angajatorului. Mai mult, deşi avea sarcina probei, recurenta nu a dovedit aceste susţineri, deoarece din copiile depuse la dosar nu rezultă că la numărul respectiv ar fi înregistrată o altă adresă sau că nu ar corespunde înregistrărilor din 27.08.2007.
In aceste condiţii, nu se poate constata existenţa faptei ilicite a intimatei-pârâte, care a şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în sarcina sa. Faptul că recurenta nu a înţeles să-şi executc de îndată obligaţia stabilită în titlu executoriu, de care avea cunoştinţă, motiv pentru care acesta a fost pus în executare, plătindu-se atât dobânzi, cât şi cheltuieli de executare, nu poate fi imputat consilierului juridic, deoarece nu acesta avea atribuţii în legătură cu plăţile dispuse de către regie.
Aspectele subliniate în analizarea faptei ilicite sunt pertinente şi în ceea ce priveşte lipsa unei alte condiţii a răspunderii patrimoniale, respectiv vinovăţia. Curtea constată că nici această condiţie nu a fost dovedită în cauză, deoarece nu se poate vorbi de o culpă a intimatei.
Faţă de toate aceste considerente, constatând că în cauză nu a fost dovedită întrunirea cumulativă a elementelor răspunderii patrimoniale, Curtea reţine că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică şi, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
