Cadru didactic. Primă de vacanţă aferentă anului şcolar 2008-2009. Îndreptăţire


Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 1811 din 15 aprilie 2013

Prin sentinţa civilă nr. 1973 din 07.02.2013 a Tribunalului Cluj, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA şi PRIMARUL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA.

A fost admisă acţiunea formulată de reclamantul M.I.V. în contradictoriu cu pârâţii COLEGIUL TEHNIC C. Cluj-Napoca, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA şi PRIMARUL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA.

A fost obligată pârâta COLEGIUL TEHNIC C. CLUJ unitate de învăţământ, în calitate de angajator, la calcularea şi plata către reclamant a primei de vacanţă în cuantum de un salariu de bază pentru anul şcolar 2008 – 2009, sumă actualizată cu indicele de inflaţie până la data efectivă a plăţii.

Au fost obligaţi pârâţii CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, şi PRIMARUL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

În perioada anului şcolar 2008-2009 reclamantul a îndeplinit funcţia de muncitor calificat I, cu normă întreagă, gradaţia 5, în cadrul unităţii şcolare COLEGIUL TEHNIC C.

Interpretând dispoziţiile art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, art. 37 lit. g din Contractele Colective de Muncă încheiate la Nivel de Ramură Învăţământ pe perioada vizată prin prezenta cerere de chemare în judecată (anii şcolari 2007-2009), art. 8 alin 1, 3 şi 4 şi art. 12 alin 1 din Legea nr. 130/1996, art. 48 alin. 2 şi 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997 Tribunalul a reţinut că personalul didactic are dreptul de a negocia prin contracte colective de muncă acele drepturi salariale suplimentare a căror acordare şi cuantum nu sunt stabilite prin dispoziţii legale.

Pornind de la aceasta premisă şi în conformitate cu prevederile art. 229 alin.4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor. Pe cale de consecinţă, încălcarea obligaţiilor de către părţile semnatare atrage răspunderea contractuală a părţii aflate în culpă.

În C.C.M. la nivel de ramură de învăţământ 2005-2006, părţile au inserat clauza potrivit căreia angajatul „are dreptul la o prima de vacanţă din venituri proprii”. Conform prevederilor art. 170 alin. 3 din Legea învăţământului nr. 84/1995, „Instituţiile şi unităţile de învăţământ pot beneficia şi de alte surse de venituri dobândite în condiţiile legii: venituri proprii, subvenţii, donaţii, sponsorizări şi taxe de la persoane juridice şi fizice”.

Or, clauzele C.C.M. evocate trebuie interpretate având în vedere prevederile art. 977-985 Cod civil, în vigoare la data naşterii drepturilor. Astfel, rezultă fără îndoială că acordarea primei de vacanţă reprezintă o obligaţie contractuală iar nu o facultate a angajatorului .

De altfel, însăşi modalitatea în care părţile au înţeles să formuleze clauza reclamată exclude ipoteza afectării obligaţiei de modalitatea condiţiei. Astfel, părţile nu au menţionat „plata primei de vacanţă se va face dacă se obţin venituri proprii” ci „plata primei de vacanţă se face din venituri proprii”, înţelegând, aşadar, să indice sursa de finanţare a acestor cheltuieli.

Necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri şi cheltuieli supus aprobării a fondului necesar acordării primei de vacanţă s-a făcut din culpa pârâtei de rând 1 iar aceasta nu se poate prevala de propria culpă pentru a justifica neexecutarea obligaţiilor asumate prin Contractele Colective de Muncă.

A condiţiona plata primelor de vacanţă (ca, de altfel, a oricăror drepturi salariale) de existenţa veniturilor angajatorului şi a lăsa la latitudinea angajatorului cuprinderea acestor sume în buget este de natură a scoate raporturile de muncă din matca lor firească şi a deschide calea abuzului.

Pentru considerentele de fapt şi de drept mai sus expuse, tribunalul a constatat că în cauza dedusă judecăţii se angajează răspunderea contractuală a părţii care nu şi-a îndeplinit culpabil obligaţiile contractuale, sens în care s-a dispus, în temeiul art.208 şi următoarele din Legea nr.62/2011, obligarea pârâtei de rândul I, în calitate de angajator, la plata primei de vacanţă în cuantum de un salariu de bază, în favoarea reclamantei, pentru anul şcolar 2008-2009. De asemenea, în temeiul art. 166 alin. 4 din Codul muncii, prima datorată va fi actualizată în funcţie de indicele de inflaţie până la data efectivă a plăţii.

În temeiul art. 167 din Legea nr. 84/1995, pârâtul Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca a fost obligat la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.

Potrivit dispoziţiilor art. 1088 la obligaţiile care au ca obiect o suma de bani, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar aceasta se datorează din ziua cererii de chemare în judecată, afara de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. În situaţia concretă dedusă judecăţii dobânda curge de drept, astfel că pârâta datorează dobânzi calculate potrivit OG nr. 13/2011 de la data punerii în întârziere şi până la achitarea efectivă, cunoscut fiind că potrivit art. 2 din actul normativ amintit, în cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală.

Aşadar, la suma ce va fi achitată reclamantului cu titlu de primă de vacanţă, se va calcula şi dobânda legală, începând cu data promovării acţiunii şi până la data achitării efective. Instanţa a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâţii CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA şi PRIMARUL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, au solicitat în temeiul art. 304 pct.9 Cod procedură civilă modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii.

În motivarea recursurilor s-a arătat că în mod eronat s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de recurenţi întrucât în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, unităţile de învăţământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligaţia de a calcula şi achita drepturile salariale ale acestora.

S-a mai invocat în temeiul art. 1 din Legea 1/2011 că pentru ca pârâţii să poată aloca fondurile necesare plăţii drepturilor salariale este necesar ca sumele care cuvin personalului din unităţile de învăţământ sa fi fost calculate în mod corect, sa fi fost prevăzute în bugetul de stat, din acesta, sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate şi virate în contul bugetului local de la bugetul de stat.

Totodată, bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 57/2012 insa nu a fost asigurata sursa de finanţare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretenţiile reclamanţilor.

S-a mai invocat că dreptul salarial solicitat de reclamantă putea fi executat exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea şcolară, aşa cum prevede art. 36 lit.g din Contractul colectiv la nivel de ramură învăţământ. De asemenea, conform art. 33 alin. 1 şi 2 din acelaşi contract colectiv de muncă prevede că „în scopul salarizării şi acordării celorlalte drepturi băneşti prevăzute de legislaţia în vigoare şi de contract colectiv de munca, părţile contractuale vor stabili fondurile şi vor identifica sursele de finanţare, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum şi în vederea modificării ulterioare a acesteia. Alin. (2) Părţile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează aceste drepturi”.

De asemenea, potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2012, Legea 293/22.12.2011 sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanţării cheltuielilor de personal, burselor şi obiectelor de inventar ale instituţiilor sau ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat. Repartizarea acestor sume pe comune, oraşe, municipii se face prin Decizia directorului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Judeţene după consultarea consiliului judeţean, a primarului şi cu asistenta tehnica de specialitate a Inspectoratului Şcolar sau a Direcţiei de şi Solidaritate Sociala, după caz, în funcţie de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.

Din coroborarea textelor legale la care s-a făcut referire mai sus, rezulta că, pentru ca instituţia pârâtă sa poată aloca fonduri pentru cheltuielile solicitate este imperios necesar ca sumele care se cuvin personalului din unităţile de învăţământ sa fi fost calculate în mod corect, sa fi fost prevăzute în bugetul de stat – aceasta pe de-o parte, iar pe de alta parte, din bugetul de stat sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate şi virate în contul bugetului local, instituţia pârâtă făcând doar deschiderea de credite către instituţiile de învăţământ, în funcţie de necesarul financiar al fiecăreia, în conformitate cu dispoziţiile art. 39, alin. 6 din Legea nr. 273/2006.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reţine următoarele:

Recursurile sunt nefondate şi urmează a fi respinse ca atare.

Având în vedere că prima de vacanţă a fost solicitată pentru anul şcolar 20082009, Curtea reţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii 84/1995, Legea 1/2011 intrând în vigoare în 09.02.2011. Conform art. 167 din Legea nr. 84/1995 unităţile de învăţământ preuniversitar de stat funcţionează ca unităţi finanţate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanţării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi din alte venituri ale bugetelor locale.

Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamantei rămâne tot bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale de care aparţine unitatea de învăţământ, fiind fără relevanţă din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.

Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispoziţiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, calitatea de angajator aparţine unităţii de învăţământ, şi prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligaţia de a efectua calculul şi plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligaţii este dependentă de asigurarea finanţării corespunzătoare de la bugetul de stat şi de la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziţii legale speciale, atribuţii specifice în sarcina altor instituţii, printre care şi consiliile locale ale unităţilor administrativ teritoriale.

În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurentului consiliu local este justificată, având în vedere că potrivit dispoziţiilor art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local şi asigură şi cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educaţia. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educaţia, conform dispoziţiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. 1.618/2009 privind finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, finanţate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preşcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor şi aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învăţământ cu personalitate juridică”.

Consiliul local reprezintă autoritatea deliberativă a unităţii administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unităţii administrativ teritoriale şi raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispoziţiile art. 1 alin. 1 şi art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) şi b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuţiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.

În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calităţii sale de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale prevăzând expres această calitate.

Or, nu s-a dispus prin sentinţa atacată plata reclamantei de către recurenţi în calitate de angajată a acestora, ci prin obligarea la „alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor” s-a înţeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicaţi în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plăţii.

Practic, este o aplicaţie a unei acţiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariaţii acţionând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituţia de învăţământ angajatoare, cât şi împotriva celor obligaţi să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce priveşte aceste sume.

În mod evident, chemând în judecată pe aceşti pârâţi, reclamanta a acţionat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de aceşti pârâţi, în condiţiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi şi pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice şi în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege şi asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrului didactic reprezentat în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învăţământ reprezentată prin director, ci şi autorităţile publice care au atribuţii în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuţii. Practic, reclamanta se întemeiază pe dispoziţiile legale care atribuie recurenţilor un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamantei, aşa cum au fost arătate pe larg în sentinţă, pentru a solicita ca aceste autorităţi să îşi exercite atribuţiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.

Este adevărat că în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură Învăţământ pentru anii 2005-2006 se prevede că prima de vacanţă se acordă din veniturile proprii ale unităţii de învăţământ. Potrivit dispoziţiilor art.5 din Contractul colectiv unic la nivel de ramură învăţământ, acesta produce efecte faţă de toţi salariaţii din învăţământ.

Însă la data de 07.02.2008 a fost înregistrat la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a Judeţului Cluj Contractul Colectiv de Muncă Unic Judeţean la nivel de Ramură Învăţământ Cluj pe anii 2008-2009, prelungit până la 07.02.2010, care la art. 36 lit. g prevede că personalul din învăţământ beneficiază de o „o primă de vacanţă, în condiţiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizaţia de concediu şi este egală cu un salariu de bază al angajatului conform O.U.G. nr.146/2007”.

Conform art. 8 alin. 2 din Legea 130/1996 (în vigoare la data la care s-a încheiat Contractul Colectiv de Muncă Unic Judeţean la nivel de Ramură Învăţământ Cluj pe anii 2008-2009) contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Per a contrario clauzele care conţin drepturi la un nivel superior din contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior faţă de cele încheiate la nivel superior sunt permise de lege.

Prin urmare, Curtea apreciază că pentru anul şcolar 2008-2009 reclamanta este îndreptăţită la plata primei de concediu, în temeiul dispoziţiilor art. 36 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă Unic Judeţean la nivel de Ramură Învăţământ Cluj pe anii 2008-2009, care nu mai condiţionează plata acesteia de existenţa veniturilor proprii ale unităţilor şcolare, dreptul la plata primei de concediu fiind prevăzut într-un mod mai favorabil pentru salariaţi în contractul colectiv încheiat la nivel de „ramură învăţământ Cluj”, decât în cel la nivel ramură învăţământ.

Independent de sursa de finanţare din care se achită contravaloarea cheltuielilor de transport şi de modul concret în care s-au constituit bugetele aferente anilor în care

trebuiau acordate aceste drepturi, Curtea apreciază că simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării contravalorii cheltuielilor de transport pentru membrii de sindicat reprezentaţi de reclamant nu poate determina sistarea plăţii acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligaţia de a respecta dispoziţiile legale care reglementează drepturile salariaţilor la elaborarea bugetelor instituţiilor pe care le finanţează.

Pentru aceste considerente, Curtea urmează ca în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior şi a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă să respingă ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Primarul municipiului Cluj-Napoca şi Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca.