Contestație decizie de sancționare. Decizia 273/2009. Curtea de Apel Tg Mures


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 273/

Ședința publică din 13 martie 2009

Completul compus din:

– Președinte

– Judecător

– Judecător

Grefier –

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta, domiciliată în Tg-M, str. -.49 B,.40, jud. M, împotriva sentinței civile nr.880 din 7 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta-recurentă personal și asistată de av., lipsă fiind pârâta-intimată – – C

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei,constatându-se că recursul este declarat și motivat în termen legal, fiind scutit de plata taxei de timbru, după care;

Neformulându-se cererii, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta reclamantei recurente, susține recursul așa cum este motivat în scris, solicită admiterea lui, anularea deciziei de sancționare nr.15917/15.06.2007, cu obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată. Invederează faptul că își întemeiază recursul pe prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă. Declară că în faza cercetării prealabile reclamantei recurente nu i s-a permis să-și formuleze apărarea, nu a fost audiat nici un medic, ea a recunoscut faptul că s-ar putea ca din eroare să fi greșit vre-un nume de medic. Nu s-a avut în vedere la întocmirea deciziei de sancționare faptul că reclamanta recurentă nu a mai avut alte abateri sau greșeli în activitatea sa. Menționează faptul că nu s-a putut dovedi existența intenției cu privire la inducerea în eroare a societății. S-a administrat o expertiză în cauză, dar nu s-a acordat termen pentru a putea formula obiecțiuni la raportul de expertiză, iar raportul de expertiză nici nu i-a fost comunicat recurentei reclamante. Critică sentința pronunțată de instanța de fond, susținând că aceasta a interpretat greșit prevederile art.264 și 266 Codului Muncii.

CURTEA,

Prin cererea înaintată la 20 iulie 2007 la Tribunalul Mureș, reclamanta a chemat în judecată pârâta -“”- C-N, solicitând anularea deciziei nr.15917/15 iunie 2007 emisă de pârâtă, prin care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară a reducerii salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni, cu obligarea societății la restabilirea situației anterioare aplicării sancțiunii prin virarea salariului de bază în totalitate; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a relevat că este angajată la societatea pârâtă în funcția de reprezentant medical la departamentul Marketing vânzări și conducerea societății i-a imputat faptul că în perioada 26.02.2007 – 02.03.2007 a raportat vizite la anumiți medici care fie nu mai lucrează, fie nu au fost în localitate în acea perioadă. În opinia reclamantei, cele menționate în decizia de sancționare nu corespund realității relevând că a avut un plan de activitate, că trebuia să viziteze mai mulți medici nominalizați în plan, dar că având în vedere de teren pe care o desfășura a fost nevoită să se adapteze situației, întrucât o parte din medicii nominalizați pentru vizită lipseau, o parte erau plecați din localitate iar alți medici din zona de activitate nu erau cuprinși în planul de activitate.

Prin sentința civilă nr.880 din 7 mai 2008, Tribunalul Mureșa respins acțiunea civilă formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta -“”- C N; a obligat reclamanta la plata în favoarea pârâtei, a sumei de 1.661,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a statua astfel, prima instanță a reținut că prin decizia de sancționare nr.15917/15.06.2007, angajatorul a aplicat sancțiunea disciplinară prevăzută de art.264 alin.1 lit.d din Codul muncii, coroborat cu art.90 lit.h din Regulamentul de ordine interioară, respectiv reducerea salariului de bază cu 10% pe trei luni pentru faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile de serviciu, respectiv a făcut raportări eronate în raportul săptămânal. Se mai reține că procesul verbal din 5 martie 2007 pentru constatarea abaterii disciplinare s-a întocmit în prezența contestatoarei, însă aceasta a refuzat să îl semneze din motive cu totul nejustificate. Se reiterează în cuprinsul sentinței că în perioada din litigiu reclamanta a susținut că a efectuat vizite la anumiți medici dar pe care, în realitate nu i-a vizitat, făcând raportări fictive, care au prejudiciat material societatea pârâtă. Raportat la disp.art.264 alin.1 lit.d din Codul muncii, coroborat cu art.90 lit.h din Regulamentul de ordine interioară, prima instanță a reținut vinovăția reclamantei și a menținut integral decizia de sancționare a acesteia, respectiv reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni.

În opinia separată a unui asistentul judiciar se arată că reclamanta a fost pusă de societatea pârâtă în situația de a depune într-un termen extrem de scurt, 2 rapoarte de activitate și o situație complexă referitoare la circa 300 persoane. Pe acest fond, reclamanta a recunoscut că din grabă a fost posibilă apariția unor erori umane scuzabile, context în care aceasta a acționat din culpă, iar nu cu intenție. Deși pârâtei îi revenea sarcina probei, conform art.287 Codul muncii, aceasta nu a putut dovedi că reclamanta a acționat cu rea credință (intenție), prin efectuarea sistematică a unor raportări false cu scop ilicit. Dimpotrivă, erorile semnalate se referă doar la câțiva medicii, fiind izolate și scuzabile, context în care soluția legală și temeinică ar fi înlocuirea sancțiunii aplicate cu una mai ușoară.

Împotriva sentinței civile menționate, reclamanta a înaintat în termen legal recurs conform art.301 pr.civ. solicitând modificarea în tot a acesteia, rejudecarea pricinii și admiterea în totalitate a contestației introductive de instanță având petitele sus indicate; cu cheltuieli de judecată.

În drept, recurenta s-a prevalat de dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. coroborat cu art.304 ind.1 din același cod, relevând că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia dedusă judecății. În acest sens, în opinia reclamantei s-au încălcat prevederile art.264, 266 din Codul muncii, coroborat cu art.90 lit.h din Regulamentul de ordine interioară.

Se relevă, în primul rând, faptul că, decizia de sancționare a fost comunicată reclamantei la data de 18 iunie 2007 iar convocările pentru efectuarea cercetării prealabile disciplinare au fost stabilite la 9 martie 2007. Că, de la data de 6 martie 2007 și până la 30 aprilie 2007 recurenta s-a aflat în concedii medicale prelungite, fiind convocată pentru data de 9 martie 2007 în interiorul perioadei de concediu medical. La așa numita cercetare prealabilă nu a fost prezentă decât colega de serviciu iar apărările formulate în scris de către reclamanta recurentă nu au fost luate în considerare, astfel că cercetarea prealabilă efectuată a fost abuzivă și ilegală.

Pe fondul pricinii, recurenta a relevat că potrivit art.288 Codul muncii, angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară raportat la gravitatea abaterii comise și la conduita precedentă a angajatului, împrejurări de care nu s-a ținut cont de către pârâtă, mai ales în contextul în care fișa postului i-a fost predată după 6 luni de la angajare. În aceiași ordine de idei, recurenta mai precizează că la data sancționării se afla în începutul activității în cadrul societății, când este o perioadă de acumulare a cerințelor profesionale specifice locului de muncă ocupat. De asemenea, nu s-a luat în considerare de către angajator nici consecințele abaterii disciplinare, în sensul că vânzările de medicamente în zona de lucru arondată nu s-au diminuat iar nevizitarea unor medici s-a datorat unor considerente de ordin obiectiv.

În fine, recurenta a mai arătat și faptul că art.90 lit.h din Regulamentul de ordine interioară se referă în mod expres la fapte comise cu intenție, ori este evident în speță că reclamanta a acționat din culpă, datorită considerentele subiective și obiective menționate mai sus.

Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu, în limitele prev. de art.306 pr.civ. instanța de control judiciar reține următoarele:

Potrivit art.263 din Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori se constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară. Printre sancțiunile disciplinare enumerate de art.264 din cod, este și cea prev. la lit.d, respectiv reducerea salariului de bază pe o durată de 1 – 3 luni cu 5 – 10%. Aplicarea sancțiunii disciplinare se face în raport cu gravitatea abaterii comise de salariat, avându-se în vedere și împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție, consecințele abaterii și comportarea precedentă a salariatului. În conformitate cu art.267 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității nicio măsură disciplinară nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, care implică convocarea în scris a persoanei cercetate, verificarea susținerilor și apărărilor acestuia, administrarea probelor testimoniale și scrise necesare.

În speță decizia de sancționare a fost comunicată reclamantei la data de 18 iunie 2007, iar convocările nr.5031 și 5032 în vederea desfășurării prealabile au fost pentru data de 9 martie 2007. Însă, începând cu data de 6 martie 2007 și până la 30 aprilie 2007 reclamanta a fost în concedii medicale prelungite și, în pofida acestei situații, a fost convocată de către comisia de cercetare disciplinară la 9 martie 2007, deci în interiorul perioadei de concediu medical. La cercetarea prealabilă nu a fost prezentă decât o colegă de serviciu de a reclamantei și așa cum se relevă în decizia de sancționare, reclamanta nu a dat nicio declarație scrisă în legătură cu acuzele vizând perioada 26 februarie 2007 – 2 martie 2007, fiindu-i solicitată declarație scrisă în apărare numai la data de 8 iunie 2007.

În contextul menționat, cercetarea prealabilă disciplinară nu respectă dispozițiile legale sus enunțate, fiindu-i încălcat dreptul reclamantei la apărare, respectiv de a-și justifica neefectuarea unor sarcini de serviciu, din motive obiective, așa cum s-a relevat în cuprinsul memoriului de recurs.

Pe fondul pricinii, se reține din probele administrate în cauză, cu prioritate din înscrisurile noi depuse în recurs de către recurentă, aspectul că aceasta a fost pusă de societatea pârâtă în situația de a depune într-un termen destul de scurt un raport de promovare și un raport de activitate, vizând o situație complexă referitoare la circa 300 persoane. În contextul în care ambele rapoarte au fost redactate concomitent pe calculator, însăși reclamanta a recunoscut că din grabă a fost posibilă apariția unor erori scuzabile. Deci, se poate reține că reclamanta a acționat din culpă iar nu cu intenție și societatea pârâtă nu a putut dovedit conform art.287 din Codul muncii faptul că reclamanta ar fi acționat cu rea credință, efectuând raportări false. semnalate în raport se referă doar la câțiva medici, fiind izolate, mai ales că metodologia de lucru impunea vizitarea unor medici din planul de rezervă, în cazul în care unii din lista titularilor nu erau găsiți la cabinet. Astfel, activitatea reclamantei se realiza oricum, nefiind vorba de vreo încercare de acoperire fictivă a unor absențe de la locul de muncă.

În consecință, prin emiterea deciziei de sancționare în sarcina reclamantei, s-au încălcat prevederile art.266 din Codul muncii cât și cele ale art.90 lit.h din Regulamentul de ordine interioară, care califică fapta reclamantei ca fiind abatere disciplinară numai dacă ar fi fost săvârșită cu intenție, fapt care în speță nu s-a produs.

Față de cele ce preced, reținând incidența motivului prev. de art.304 pct.9 pr.civ. urmează a se admite recursul formulat de către reclamantă și a se modifica în tot hotărârea atacată, în sensul admiterii contestației acesteia și anulării în tot a deciziei de sancționare nr.15.917/2006 emisă de pârâtă.

Văzând și art.274 pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de reclamanta, domiciliată în Tg-M, str.-, -.49 B,.40, județul M, împotriva sentinței civile nr.880 din 7 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

Modifică în tot hotărârea recurată și admite acțiunea reclamantei în sensul anulării deciziei nr.15917/15.06.2007 emisă de -“”- cu sediul în C N,-, județul

Obligă pe pârâta -“”- C-N la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 800 lei, reclamantei, domiciliată în Tg-M, str.-, -.49 B,.40, județul

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 martie 2009.

PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat

GREFIER

Red.

Tehnored.

3 exp.

23.04.2009.

Jud.fond:-

Asist.jurd.-