Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia 304/2008. Curtea de Apel Suceava


Dosar nr- – litigiu de muncă –

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 304

Ședința publică din data de 25 martie 2008

PREȘEDINTE: Pungă Titus

JUDECĂTOR 2: Apetroaie Eufrosina

JUDECĂTOR 3: Bârsescu Neculai

Grefier – –

Pe rol judecarea recursurilor declarate de contestatorul, domiciliat în municipiul B,-, județul B și de “” – B, cu sediul în B,-, împotriva sentinței nr. 1100 din 23 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția civilă (dosar nr-).

La apelul nominal s-au prezentat recurentul, asistat de avocat și avocat, pentru recurenta “” –

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei după care, avocat, pentru unitatea recurentă, a precizat că nu s-au comunicat acesteia motivele de recurs invocate de contestator, că a luat astăzi cunoștință de ele, considerent pentru care a solicitat acordarea unui termen pentru a-și preciza poziția față de susținerile recurentului. Totodată a depus la dosar copia adeverinței nr. 28561 din 24 martie 2008, arătând că recurentul este cercetat în dosarul penal nr. 1000/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.

Avocat, pentru contestator, a depus la dosar, în copii, carnetul de muncă al acestuia, deciziile nr. 1798 din 13.12.2007 și nr. 1731 din 7.12.2007 ale Curții de APEL SUCEAVA, decizia nr.124 din 12.09.2007, încheierea nr. 2119 din 31.07.2007 și încheierea din 6 decembrie 2007 dată în dosarul nr-, toate ale Tribunalului Botoșani, hotărârea nr. 2/2007, deciziile nr. 12 din 17.09.2007 și nr. 17 din 9.10.2007 date de “” – B, adresele nr. 5802 din 12.03.2008 și nr. 3349 din 18.02.2008 eliberate de Oficiul Registrului Comerțului A precizat că nu este de acord cu acordarea unui termen.

Instanța a respins cererea de acordarea unui termen, formulată de avocat pentru unitatea recurentă și a pus în discuția părților necercetarea fondului de către tribunal.

Avocat, pentru contestator, a susținut că instanța de fond s-a pronunțat numai cu privire la despăgubirile solicitate de acesta, iar nu și asupra capătului de cerere vizând anularea deciziei nr. 7 din 21.05.2007 prin care i s-a suspendat contractul individual de muncă. Față de dispozițiile art. 312 alin. 5.pr.civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Avocat, pentru unitate, a pus concluzii de admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la tribunal în vederea cercetării și pronunțării asupra tuturor capetelor de cerere formulate de contestator.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA

Asupra recursurilor de față constată:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani sub nr. 2691/40/din 19 iunie 2007, a chemat în judecată pe “” –

A solicitat anularea deciziei nr. 7 din 2 iunie 2007, emisă de această unitate.

Totodată, a solicitat obligarea “” – B la plata de despăgubiri reprezentând salariul <<și toate celelalte drepturi>> de care a fost lipsit pe durata suspendării, <<despăgubiri corespunzătoare funcției de director>> pe care deținut-o <<în cadrul intimatei>>.

că până la data de 21 aprilie 2007 îndeplinit funcția de director al intimatei. Atunci, prin Hotărârea nr. 1 a fost revocat din funcție și fost ales un nou consiliu de administrație. Împotriva acestei măsuri a promovat o acțiune în anulare.

Mai susține că, prin decizia nr. 7 din 21 mai 2007, noua conducere a dispus suspendarea contractului individual de muncă <<până la finalizarea acțiunii de verificare modului de gestionare patrimoniului societății în perioada mandatului de director>>.

În motivare pretinde că măsura luată nu are temei disciplinar.

Mai arată că prin încheierea nr. 24 din 28 mai 2007, Curtea de APEL SUCEAVA – secția comercială, administrativ și fiscal (dosar nr-) a dispus suspendarea executării încheierii judecătorului delegat la. de pe lângă Tribunalul Botoșani. Ea a avut în vedere hotărârea de revocare a sa și de alegere a unui nou consiliu de administrație.

Tribunalul Botoșani – secția civilă, prin <<încheiere>> (de fapt, mențiunea este greșită) – sentința nr. 1100 din 23 octombrie 2007, i-a admis acțiunea și a obligat unitatea “” – B să plătească reclamantului o despăgubire <<egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pentru perioada 21 mai 2007 – 3 septembrie 2007 corespunzătoare funcției de director comercial>>.

Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pe de altă parte, a respins ca nefondate capetele de cerere având ca obiect anularea deciziei nr. 7 din 21 mai 2007 și plata compensației în bani a concediului de odihnă pentru anii 2006 – 2007.

Pentru a hotărî astfel, în esență, prima instanță a reținut că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1551alin. 4 din Legea nr. 31/1990 deoarece instanța nu a fost investită să verifice condițiile antrenării răspunderii disciplinare a administratului, ci derularea raporturilor de muncă potrivit contractului individual de muncă încheiat de reclamant.

Pe fond, aceeași instanță învederează că <<nu se poate constata că decizia nr. 7 din 21 mai 2007 nu respectă dispozițiile legale evocate (art. 52 alin. 1, art. 263 alin. 1 și art. 267 din Codul muncii ), atâta timp cât suspendarea s-a dispus pentru efectuarea cercetării prealabile disciplinare obligatorii și nu ca sancțiune disciplinară>>.

Ulterior, “” – B, prin decizia nr. 12 din 17 septembrie 2007 renunțat la suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului, iar cu 3 septembrie 2007 dispus ca el să treacă pe funcția de economist.

Cât privește compensația în bani concediului de odihnă neefectuat, instanța a reținut că de vreme ce raporturile juridice de muncă n-au încetat, el poate fi efectuat în natură.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți litigante.

Reclamantul critică hotărârea atacată considerând că suspendarea contractului de muncă, a fost nejustificată; de fapt, pretinde că constituit primul pas în scopul înlăturării sale din societatea comercială.

Mai susține că despăgubirile acordate sunt nelegale. De fapt, el arată că despăgubirile i-au fost acordate pentru o funcție care nu există în organigrama unității respective. Ele (despăgubirile) trebuiau să fie corespunzătoare funcției de director.

Același recurent arată că decizia nr. 12 din 3 septembrie 2007 (prin care a fost numit pe funcția de economist) încalcă <<două hotărâri judecătorești prin care s-a suspendat activitatea noului consiliu de administrație>> și revocarea acestuia din funcția de director.

În fine, critică sentința atacată și pentru că funcția de economist <<nu existat și nu există nici în prezent în organigramă și-n statul de funcții>>.

Pe de altă parte, în recursul declarat, “” – B, pretinde că prima instanță <<a acordat contestatorului ceea ce acesta nu a cerut, respectiv despăgubiri salariale aferente funcției de director comercial>>. că această funcție a avut-o anterior numirii sale în cea de administrator și director al societății.

Unitatea recurentă arată că prima instanță <<a corectat eroarea din petitul cererii contestatorului care a solicitat altceva decât era legal să o facă>>.

Criticând acordarea despăgubirilor, recurenta susține că prin decizia nr. 12/2007, contestatorul nu a fost numit pe funcția anterioară pentru a fi îndeplinită cerința legală în sensul acordării de despăgubiri acelei funcții. Ele (despăgubirile) puteau fi acordate numai în ipoteza desființării deciziei nr. 7/2007 și dacă prin hotărâre s-ar fi dispus reluarea acelei activități sau în cazul în care prin decizia nr. 12/2007 el ar fi fost numit în funcția de director comercial.

Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, curtea reține că ambele recursuri sunt întemeiate pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

Astfel cum sunt definite de legiuitor (art. 67 și 68 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și art. 248 alin. 3 din Codul muncii ), conflictele de drepturi se referă la drepturile salariaților.

Potrivit art. 69 din Legea nr. 168/1999, nu sunt considerate conflictele dintre unitățile și persoanele care prestează diferite activități acestora, în temeiul altor contracte decâtcontractul individual de muncă.

Prin decizia nr. 7 din 21 mai 2007, Consiliul de administrație al “” – Bad ispus suspendarea contractului individual de muncă (fila 69 dosar fond) al reclamantului (contestatorului) până la finalizarea verificărilor. În preambul se face precizarea că, anterior, prin Hotărârea nr. 1 din 21 aprilie 2007, cel în cauză a fost revocat <<din funcțiile de administrator și director>>.

Ulterior, prin decizia nr. 12 din 17 septembrie 2007, cu data de 3 septembrie 2007, acesta a fost trecut pe funcția de economist (fila 72 dosar fond).

Este de subliniat că reclamantului (contestatorului) i-a încetat mandatul de administrator și director prin Hotărârea nr. 1/21 aprilie 2007 Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din cadrul “” –

Prima instanță, fără a decela cauza (debendi petendi), considerându-se, ab initio, competență rațione materiae deoarece n-are incidență art. 1551din Legea nr. 31/1990, pe de o parte, a admis capătul de cerere referitor la despăgubirile aferente salariului <<de care a fost lipsit pentru perioada 21 mai 2007 – 3 septembrie 2007>>, însă, pe de altă parte, a respins ca nefondate capetele de cerere având ca obiect anularea deciziei nr. 7/2007 și plata compensației în bani a concediului de odihnă aferent anilor 2006-2007.

recurenta “” – că funcția reținută de prima instanță <<a fost desființată de contestator anterior numirii sale în funcția de administrator și director>>, aspect necercetat. <<Practic instanța pronunțându-se astfel a corectat eroarea din petitul cererii contestatorului care a solicitat altceva.>>.

, este de reținut dacă, indirect și in terminis, reclamantul (contestatorul) nu aduce în discuție pretinsa nelegalitate a măsurii de revocare mandatului de administrator și director, ipoteză în care competența rațione materiae aparține instanței comerciale.

Rezultă că procesul a fost soluționat fără a intra în cercetarea fondului.

În consecință, din considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 5 teza I pr.civ. și având în vedere decizia nr. XXI/12.VI.2006 (Of. I nr. 182/16.11.2007) a J – Secțiile Unite, constatând fondate ambele recursuri, ele urmează să fie admise, iar sentința nr. 1100 din 23 octombrie 2007 Tribunalului Botoșani – secția civilă, în tot casată, cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de contestatorul și de “” – B, împotriva sentinței nr. 1100 din 23 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția civilă (dosar nr-).

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 martie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Judec. fond:,

2 ex. 4.03.2008