NELEGALITATEA SENTINŢEI PRIN CARE S-A ADMIS ACŢIUNEA UNEI UNITĂŢI SPITALICEŞTI ŞI A FOST OBLIGAT ANGAJATUL SĂ PLĂTEASCĂ ANGAJATORULUI DESPĂGUBIRI, REPREZENTÂND CONTRAVALOAREA CHELTUIELILOR EFECTUATE CU PREGĂTIREA ÎN SPECIALITATE A ANGAJATULUI. INCIDENŢA Î


S-a reţinut că, potrivit actului adiţional la contractul de muncă, pârâtul, medic rezident, s-a obligat să funcţioneze ca specialist pe acest post la unitatea reclamantă o perioadă de minim 5 ani de la obţinerea specializării, iar în caz de nerespectare a acestei obligaţii, să plătească o sumă echivalentă cu 36 de salarii medii pe economie, din perioada renunţării.

Cu adresa nr. 4211 din 13.07.2007, pârâtul a încunoştiinţat reclamantul că renunţă la post începând cu 1.07.2007.

Urmare recursului declarat de pârât împotriva sus-menţionatei sentinţe, curtea a reţinut că Spitalul Municipal Vatra-Dornei se prevalează de un act adiţional la contractul individual de muncă, semnat de recurent, prin care s-a angajat la plata unor sume, cu titlu de cheltuieli cu pregătirea profesională, dacă nu se va prezenta la post după terminarea rezidenţiatului.

Curtea a constatat că în cauză este vorba de cheltuieli cu pregătirea profesională care constituie un drept recunoscut salariaţilor.

Or, salariaţii nu pot renunţa la drepturile recunoscute prin lege, iar orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestora este lovită de nulitate (art. 38 şi 165 din Codul muncii).

În aceste condiţii, Curtea a admis recursul pârâtei şi a modificat în tot sentinţa recurată în sensul că a respins acţiunea reclamantului ca nefondată.

Tribunalul Suceava – secţia civilă, prin sentinţa nr. 676 din 11 aprilie 2008, a respins excepţia privind necompetenţa materială a instanţei, ca nefondată.

Totodată, a admis acţiunea promovată de Spitalul Municipal din oraşul Vatra Dornei, promovată în contradictoriu cu pârâtul P. L.

Pe cale de consecinţă, a obligat pârâtul să plătească unităţii reclamante suma de 46.519 lei cu titlu de despăgubiri constând din contravaloarea cheltuielilor efectuate de ea cu pregătirea în specialitate a acestuia.

Pentru a hotărî astfel, în esenţă, prima instanţă a reţinut că pârâtul a fost medic rezident, începând cu data de 1 octombrie 2000.

Potrivit actului adiţional la contractul de muncă, pârâtul s-a obligat să funcţioneze ca specialist pe acest post în cadrul Spitalului Municipal Vatra Dornei o perioadă de minim 5 ani de la obţinerea specializării, iar în caz de nerespectare a acestei obligaţii, să plătească o sumă echivalentă cu 36 de salarii medii pe economie, din perioada renunţării.

Cu adresa nr. 4211 din 13 iulie 2007, pârâtul a încunoştinţat angajatorul că renunţă la post, începând cu 1 iulie 2007.

În fine, mai reţine prima instanţă că nici în contractul de muncă şi nici în actul adiţional, părţile n-au înserat vreo clauză de exonerare cu privire la obligaţia de plată a cheltuielilor cu pregătirea de specialitate a pârâtului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul.

Criticile sale vizează art. 304 pct. 9 C.pr.civ., în sensul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, iar în subsidiar, apreciază că este nereal cuantumul stabilit.

Mai precizează că eventualele cheltuieli ocazionate de rezidenţiat se suportă distinct; astfel, anii 1-2 de către bugetul sănătăţii, iar anii 3-5 prin contracte cu Casa de sănătate. Or, în speţă, sumele pretinse nu constituie bani cheltuiţi din fondurile Spitalului Municipal Vatra Dornei.

Examinând actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, Curtea reţine că recursul declarat de P.L. împotriva sentinţei nr. 676 din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Suceava – secţia civilă, este nefondat.

Pârâtul recurent a fost medic la unitatea intimată, de la 1 octombrie 2000 până la 30 iunie 2007.

Spitalul Municipal Vatra Dornei se prevalează de un act adiţional la contractul (individual) de muncă semnat de recurent prin care s-a angajat la plata unor sume cu titlu de cheltuieli cu pregătirea profesională, dacă nu se va prezenta la post după terminarea rezidenţiatului.

Numai că este vorba de cheltuieli cu pregătirea profesională care constituie un drept recunoscut salariaţilor.

Or, salariaţii, nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestora este lovită de nulitate (art. 38 şi 165 din Codul muncii). Aşadar, orice eventual acord, sub acest aspect este lipsit de vreo relevanţă juridică.

Cum recursul pârâtului este fondat, el a fost admis, iar sentinţa atacată a fost modificată în tot, în sensul că a fost respinsă ca nefondată acţiunea unităţii spitaliceşti.