Instanţa de recurs nu ar putea decât cu depăşirea atribuţiilor sale, să constatate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluţii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit. Întrucât reformarea sistemului de pensii, eliminarea inechităţilor existente în sistem şi criza economică şi financiară a statului nu sunt „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă”, trebuie apreciat că ingerinţa urmăreşte un scop legitim.
Secţia I-a civilă, Decizia nr. 4126 din 2 octombrie 2012
Prin Sentința civilă nr. 334 din 2 martie 2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, a fost respinsă excepția lipsei de obiect invocată de intimata Casa de Pensii Sectorială din cadrul Serviciului Român de Informații, ca neîntemeiată. A fost respinsă contestația formulată de recurentul T.I.I.I. în contradictoriu cu intimații Casa de Pensii Sectorială din cadrul Serviciului Român de Informații București, Comisia de contestații din cadrul Serviciului Român de Informații București și Serviciului Român de Informații București împotriva deciziei de pensionare nr. 84345/ 11.06.2011, ca neîntemeiată.
A fost respinsă solicitarea recurentului de a obliga intimații la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin emiterea unei decizii ulterioare de către intimata Casa de Pensii Sectorială din cadrul Serviciului Român de Informații, contestația formulată împotriva deciziei anterioare nu rămâne fără obiect. Prima decizia de revizuire a pensiei emisă de intimată la data de 11.06.2011 și-a produs efectele, astfel încât recurentul T.I.I.I. poate avea un interes patrimonial sau chiar nepatrimonial de desființarea acestei decizii.
Recurentul T.I.I.I. a fost pensionat în anul 2009, el beneficiind de o de serviciu conform Legii nr. 164/2001, în decizia de pensionare, fiind reținută o perioadă totală de vechime de 46 ani 9 luni și 20 zile (din care spor pentru condiții speciale sau deosebite – 18 ani).
La data de 11 iunie 2011 în baza O.U.G. nr. 1/2011 s-a emis Decizia nr. 84345 prin care s-a dispus revizuirea pensiei de serviciu raportat la stagiul contributiv efectiv, în cuprinsul acestei decizii fiind reținut c-a s-a realizat un stagiu de cotizare de 45 ani 9 luni și 20 zile (din care spor aferent condițiilor de muncă – 17 ani). Ca urmare a emiterii acestei decizii de revizuire, pensia recurentului a fost redusă de la suma de 2.795 lei (pe care o încasa începând cu luna ianuarie 2011) la suma de 2.511 lei.
T.I.I.I. a atacat această decizie de revizuire, dar prin Hotărârea nr. 377/12.09.2011 i s-a respins contestație ca neîntemeiată de către Comisia de Contestații din cadrul Serviciului Român de Informații.
Instanța de fond a apreciat în cauză că nu este încălcat principiul neretroactivității, reținând considerentele Deciziei nr. 458 din 2 decembrie 2003 a Curții Constituționale. Dispozițiile legale criticate respectă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție, în sensul că afectează pensiile speciale doar pentru viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acesteia.
Cu privire la încălcarea dreptului de proprietate a recurentului și încălcarea principiului drepturilor câștigate, instanța a apreciat că în cauză nu se poate vorbi de o astfel de încălcare, și a reiterat considerentele menționate în deciziile nr. 871/2010 și 1237/2010 ale Curții Constituționale precum și Decizia nr. 29/2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
în ceea ce privește conformitatea măsurilor luate în temeiul Legii nr. 119/2010 și O.U.G. nr. 1/2011 cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, tribunalul a constatat că prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana Maria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molnar și Lucia Ghețu împotriva României (nr. 45312/11, 45581/11, 45583/11, 45587/11, 45588/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010.
Analizând în concret situația recurentului T.I.I.I., instanța a reținut că pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Tribunalul a reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010 și O.U.G. nr. 1/2011 și urmărește un „scop legitim”, de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
în ceea ce privește raportul rezonabil de proporționalitate tribunalul observă că stabilirea acestuia este o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte și, pe lângă circumstanțele obiective, cum sunt cuantumul lunar al indemnizației sociale minime, care este de doar 350 lei, cuantumul lunar al salariului minim brut pe țară garantat în plată, care a evoluat de la 600 lei în 2010, la 670 lei, în 2011 și va fi de 700 lei în 2012, cuantumul lunar al pensiei medii, care a evoluat în cursul anului 2011 de la 744 la 776 lei, trebuie avute în vedere, circumstanțele particulare ale fiecărei cauze.
în cazul de față, prin recalcularea pensiei militare, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat, respectiv partea necontributivă, pensia netă a recurentului s-a redus de la 2.410 lei lunar, anterior recalculării, la 2153 lei net lunar, după recalculare(pensia brută fiind de 2.795 lei lunar, anterior recalculării și respectiv 2.511 lei lunar, după recalculare) rezultând astfel o reducere a pensiei nete cu 10,66%.
Se poate observa că, deși cuantumul pensiei recurentului a fost redus, acest cuantum redus al pensiei este unul considerabil și nu este derizoriu, în condițiile în care, la data recalculării pensiei, pensia lunară medie nu depășea 776 lei, indemnizația socială minimă era de doar 350 lei, iar salariul minim brut pe țară garantat în plată era de doar 670 lei, suma de 2.153 lei lunar cuvenită recurentului permițând acestuia să aibă un nivel de trai peste nivelul mediu.
Raportat la cele arătate mai sus, instanța a apreciat că aserțiunile recurentului T.I.I.I. cu privire la încălcarea dreptului său de proprietate și cu privire la încălcarea principiului neretroactivității dispozițiilor legale, nu au putut fi reținute.
Neîntemeiate sunt de asemenea susținerile din contestație cu privire la faptul că art. 1 din O.U.G. nr. 1/2011 ar prevedea că se pot revizui doar pensiile pentru care s-au emis decizii de recalculare, dar art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2011 prevede că „pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.” Nu rezultă nici din aliniatul citat, nici din aliniatele subsecvente condiționarea emiterii deciziei de revizuire de existența unei decizii de recalculare. Acest text de lege face referire la Legea nr. 119/2010 doar în ceea ce privește categoriile de pensii vizate, nu și la procedura de recalculare reglementată de aceasta.
Din actele depuse la dosar rezultă că încă la data de 10 iunie 2011 i-a fost plătită recurentului pensia revizuită, deși decizia de revizuire poartă data de 11.06.2011 și nu a fost comunicată recurentului decât mai târziu.
în acest sens trebuie avute însă în vedere dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 11/2011, care stabilesc că pensiile prevăzute la art. 1 pot fi revizuite și la cererea beneficiarului, în baza actelor doveditoare prezentate de acesta, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare/revizuire, perioade referitoare la drepturi cu caracter salarial, perioade suplimentare la vechimea în serviciu, respectiv în muncă, utile în sistemul public de pensii, care se au în vedere la stabilirea stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual. Totodată se reglementează că drepturile de pensii revizuite se cuvin de la data de 1 ianuarie 2011, dacă cererea de revizuire, împreună cu toate actele doveditoare, a fost depusă la casa de pensii sectorială până la data de 1 ianuarie 2014.
Rezultă astfel că prin încasarea deja din luna iunie a pensiei revizuite într-un cuantum mai scăzut, recurentul nu a fost prejudiciat în nici un fel, întrucât această decizie de revizuire potrivit dispozițiilor legale își produce efectele din momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 1/2011, respectiv din 1.01.2011 și nu doar de la data emiterii deciziilor de revizuire, fiind astfel evitată o posibilă între pensionarii pentru care datele au fost prelucrate în luna ianuarie 2011 și cei pentru care deciziile s-au emis de exemplu în luna octombrie 2011.
Contestatorul a mai subliniat faptul că în noua decizie de pensionare se reține ca și perioadă contributivă cu 1 an mai puțin, decât în deciziile anterioare, însă nu se evidențiază punctual de ce ar fi greșite noile statuări ale casei de pensii sectoriale, iar instanța nu a identificat nici o neregularitate în modul de calcul a perioadei contributive și a recunoașterii doar a 17 ani pentru condiții speciale de muncă, în loc de 18 ani, cum era înainte.
S-a mai criticat prin contestația formulată Hotărârea nr. 377/12.09.2011 emisă de Comisia de Contestații din cadrul Serviciului Român de Informații, apreciindu-se că această hotărâre este lovită de nulitate, întrucât hotărârea nu cuprinde numele părților, domiciliul acestora, calitatea procesuală, nu este motivată în fapt și în drept și nu este menționată nici data pronunțării, aspecte care în opinia recurentului contravin dispozițiilor art. 260 și 261 C.proc.civ. și conform art. 105 alin. (2) C.proc.civ. ar atrage nulitatea actului.
Instanța a considerat ca fiind neîntemeiate susținerile contestatorului, întrucât art. 260 și art. 261 C.proc.civ. se referă la hotărâri pronunțate de instanțele de judecată care funcționează conform dispozițiilor Legii nr. 304/2004 și nicidecum la hotărâri pronunțate de eventuale organe administrative sau comisii de contestații înființate în cadrul Caselor Teritoriale de Pensii, respectiv în cazul de față în cadrul instituției centrale, S.R.I., astfel încât lipsa acestor elemente nu poate atrage nulitatea actului atacat.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea sentinței atacate, cu consecința admiterii acțiunii principale așa cum a fost susținută la instanța de fond.
în motivare s-a arătat în esență că prin Decizia nr. 84345 din 6.01.2011 emisă de Casa de Pensii din cadrul S.R.I., U.M. 0472 București, urmare a examinării actelor din dosarul de pensionare înregistrat la nr. 2609427 din 28.05.2008, s-a stabilit că are o vechime în serviciu de 46 ani 9 luni si 20 de zile, iar pensia bruta este de 2.795 lei.
Ulterior, i s-a emis Decizia nr. 84345/11.06.2011 privind revizuirea pensiei în baza O.U.G. nr. 1/2011 de către Casa de pensii Sectorială din cadrul Serviciului Român de Informații prin care s-a stabilit ca are un stagiu de cotizare total de 45 ani 9 luni si 20 zile (deci cu un an mai puțin față de decizia anterioară), iar pensia brută este de 2.511 lei.
Firește nemulțumit de nelegalitatea Deciziei nr. 84345/11.06.2011, a contestat-o în termenul legal de 30 de zile la Comisia de Contestații din cadrul Serviciului Român de Informații, contestația fiind respinsă prin Hotărârea nr. 377/12.09.2011 ca neîntemeiată, menținându-se dispozițiile Deciziei de revizuire nr. 84345 din 11.06.2011 emisă de Casa de Pensii Sectorială a S.R.I.
în opinia recurentului se impune anularea Deciziei nr. 84345/11.06.2011 privind revizuirea pensiei în baza O.U.G. nr. 1/2011 de către Casa de pensii Sectorială din cadrul Serviciului Român de Informații, pentru următoarele considerente:
în opinia recurentului dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 1/2011 și art. 107 din Legea nr. 263/2010 stabilesc că pentru ca un drept la să poată fi revizuit, era absolut necesar să se emită decizie de recalculare a pensiei legal câștigată în baza legii anterioare Legii nr. 119/2010. în situația în care pensia lui era recalculată, aceasta putea fi revizuită ca urmare a includerii, total sau parțial, a salariului mediu brut pe economie în baza de calcul a cuantumului pensiei recalculate.
Decizia de revizuire încalcă dreptului de proprietate prin faptul că aceasta are obiect dreptul câștigat anterior datei de 31.12.2010 de contestator, în timp ce O.U.G. nr. 1/2011 prevede revizuirea drepturilor de pensie recalculate născute după data de 1.01.2011.
Măsura privind revizuirea pensiei sale, are loc prin încălcarea principiului neretroactivității legii, prevăzut la art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, conform căruia „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”. încălcarea acestui principiu rezultă din faptul că decizia de revizuire, emisă la data de 11.06.2011, își produce efecte retroactiv, de la data de 1.01.2011, în condițiile în care la data de 31.12.2010 dreptul său de pensie era născut pe baza legii anterioare apariției Legii nr. 119/2010.
în sprijinul celor afirmate s-au invocat Deciziile Curții Constituționale nr. 830/2008, nr. 375/2005, nr. 57/2006 și nr. 120/2007, prin care, în părțile relevante, se arată că noile reglementări nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, dispunând numai pentru viitor, fără a aduce atingere drepturilor legal câștigate anterior.
Se susține în continuare că prin avizul consultativ dat cu privire la acest act normativ, Consiliul Legislativ a apreciat că: pensiile aflate în plată constituie drepturi legal câștigate și nu pot fi afectate prin recalculare, care prin efectele ei, ar constitui implicit o aplicare retroactivă a legii, orice nouă reglementare aplicându-se numai pe viitor, adică pensiilor stabilite după data intrării în vigoare a acesteia.
Drepturile sale legal câștigate sunt cele prevăzute de legea anterioară Legii nr. 119/2010 și nu cele cuprinse în decizia nelegală de revizuire a pensiei. Ori revizuirea, în opinia legiuitorului, urmărește corectarea unor presupuse erori intervenite în procesul legal de recalculare al unor drepturi de pensie. Concluzia este că nu se poate revizui ceva ce nu a fost recalculat.
Decizia de revizuire a pensiei pe care înțelege să o conteste, este nelegală deoarece încalcă un principiu fundamental și anume: principiul drepturilor câștigate. Drepturile sale legal câștigate sunt drepturile consacrate prin acte legale emise de statul român, prin casa de pensii, după pensionarea sa și existente, în fapt, la data de 31.12.2010.
Cu privire la cuantum în acțiunea formulată se arată că pensia legal câștigată (cea existentă pe talonul de pensie din decembrie 2010, în baza legii anterioare Legii nr. 119/2010) s-a diminuat cu 284 lei, ca urmare a deciziei de revizuire. Acest cuantum revizuit este incorect stabilit constituind o eroare în activitatea de revizuire a pensiei sale în raport cu cuantumul pensiei legal dobândite și primit în luna decembrie 2010.
Recurentul apreciază că nu era posibil că decizia nr. 84345 emisă în 11 iunie 2011 să fie aplicată – pusă în plată – anterior acestei date.
S-a mai arătat că la emiterea Deciziei nr. 84345/06.01.2009 s-a avut ca bază de calcul vechimea în muncă totală de 46 ani 9 luni și 20 zile, iar când s-a emis Decizia de revizuire a pensiei nr. 84345/11.06.2011 s-a avut ca bază de calcul o vechime în muncă totală de 45 ani 9 luni si 20 zile.
Anexa (3 pagini) la Decizia nr. 84345/ 11.06.2011 intitulată „Date și elemente care au condus la determinarea punctajului mediu anual și a stagiului de cotizare”, deși fac parte integrantă din decizie, nu sunt semnate de către Casa de Pensii Sectorială din cadrul SRI ceea ce atrage în opinia recurentului anularea acestei anexe, întrucât nu este însușită de membrii comisiei. Iar un act nesemnat și neștampilat nu poate avea efecte juridice considerându-se că nu există.
Decizia de revizuire a pensiei este însoțită de tabelul nesemnat menționat mai sus anexă la decizie intitulat „Date și elemente care au condus la determinarea punctajului mediu anual și a stagiului de cotizare”, tabel al cărui conținut contravine prevederilor art. 5 din O.G. nr. 33/2002, modificată și aprobată prin Legea nr. 223/2002, care reglementează eliberarea certificatelor și adeverințelor de către autoritățile publice centrale și locale. în acest articol se menționează că: „Certificatele și adeverințele eliberate vor conține, în mod obligatoriu, pe lângă situațiile sau datele a căror confirmare sau atestare se solicită și menționarea documentului din care rezultă acestea”. Astfel, se află în imposibilitatea să confrunte datele cu originalul, să confirme sau să infirme corectitudinea datelor înscrise. Acest lucru poate fi îndreptat de către instanță într-un singur mod, să constate incorectitudinea și incertitudinea bazei de calcul a pensiei revizuite și să anuleze decizia de revizuire a pensiei nr. 84345/11.06.2011.
în privința motivelor de nulitate a Hotărârii nr. 377 din 12.09.2011 emisa de Comisia de Contestații din cadrul Serviciului Român de Informații se arată că este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ. care prevede că: „hotărârea … cuprinde arătarea instanței care a pronunțat-o și numele judecătorilor care au luat parte la judecată … „. Nu este menționată în hotărâre adresa instanței care a soluționat contestația formulată, nu este menționat nici completul care a participat la judecarea contestației, ci doar la final sunt 4 semnături, fapt sancționat cu nulitatea hotărârii în baza art. 105 alin. (2) teza I C.proc.civ.
Se mai susține că Hotărârea nr. 377/12.09.2011 este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ. care prevede că: hotărârea va cuprinde numele, domiciliul sau reședința părților, însă instanța care a soluționat contestația nu a făcut nici o referire vizând denumirea și sediul Casei de Pensii Sectoriale din cadrul Serviciului Român de Informații a cărei decizie o contesta și în contradictoriu cu care se judeca. Hotărârea este nemotivată în fapt și în drept, întrucât comisia de contestații a făcut doar o motivare sumară a hotărârii, din cuprinsul căreia nu rezultă ce a avut în vedere atunci când a dat soluția de respingere a acțiunii ca neîntemeiată. (în acest sens, s-a pronunțat C.S.J. Secția de administrativ Decizia nr. 723/2000, Dreptul nr. 3/2001, pag. 162).
Totodată se arată prin acțiune că hotărârea nu are scrisă data pronunțării comisiei, mențiune care echivalează cu inexistenta mențiunilor referitoare la pronunțare, fapt care atrage anularea hotărârii atacate în baza dispozițiilor art. 260, art. 261 alin. (1) pct. 8 coroborat cu dispozițiile art. 105 alin. (2) teza I C.proc.civ. Mai mult, hotărârea trebuia dată în numele legii în baza art. 261 alin. (1) C.proc.civ., faptul că comisia nu a procedat în acest fel ne duce la concluzia că a dat hotărârea în nume personal, fapt care atrage o dată în plus anularea hotărârii atacate.
Pentru aceste vicii grave ale hotărârii nr. 377/12.09.2011 se solicită instanței să anuleze această hotărâre ilegală.
în drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 164/2001, art. 149 – 157 din Legea nr. 263/2010, O.U.G. nr. 1/2011, Ordin SRI nr. 10161/3.05.2011, Legea nr. 119/2010, art. 260, 261 și următoarele C.proc.civ., Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 21 august 2012 pârâtul intimat S.R.I. – Casa de Pensii Sectorială a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant ca fiind nefondat, menținerea sentinței atacate prin care a fost respinsă acțiunea acestuia.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține, cu opinie majoritară, că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Contestația dedusă judecății vizează legalitatea deciziei nr. 84345/11.06.2011 emisă de pârât în temeiul O.U.G. nr. 1/2011, prin care a fost revizuită pensia de serviciu a reclamantului. Pensia de serviciu a reclamantului a fost transformată în pensie stabilită pe principiul contributivității, în temeiul Legii nr. 119/2010 coroborat cu prevederile H.G. nr. 735/2010., însă o decizie de recalculare nu a fost emisă și comunicată reclamantului pentru a putea fi contestată în instanță și supusă astfel controlului jurisdicțional, motiv pentru care Curtea apreciază că se impune în prezenta cauză analizarea legalității deciziei de revizuire a pensiei prin prisma tuturor motivelor invocate prin prezentul recurs și în fața instanței de fond.
Eronat se susține de către recurent faptul că, în lipsa unei decizii de recalculare emisă în baza Legii nr. 119/2010, decizia de revizuire ar fi lovită de nulitate, în condițiile în care decizia de revizuire emisă în temeiul O.U.G. nr. 1/2011 are în vedere stabilirea cuantumului efectiv al pensiei reclamantului, cu luarea în considerare a tuturor documentelor justificative care atestă vechimea în muncă și veniturile realizate, în timp ce transformarea pensiei speciale a recurentului s-a realizat ope legis în baza art. 1 din Legea nr. 119/2010.Asupra fondului, Curtea reține punctual următoarele aspecte:
în ceea ce privește neretroactivitatea, după cum s-a statuat prin Decizia nr. 29 din 12.12.2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) nu pot fi primite criticile potrivit cărora Legea nr. 119/2010 și O.U.G. nr. 1/2011 încalcă flagrant principiul neretroactivității legii, prevăzut în art. 15 alin. (2) din Constituție, prin prisma faptului că actul normativ menționat a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, exercitat în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție, Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010. Jurisprudența anterioară a Curții Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurenți.
Astfel, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 Curtea Constituțională a statuat faptul că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) neretroactivitatea legii, art. 16 – egalitatea în drepturi, art. 44 dreptul de proprietate privată, art. 47 nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 – restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
De asemenea, prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d) – i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, fiind analizată din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea „bunurilor”) și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Totodată, s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. c) din aceeași lege (la data formulării obiecției de neconstituționalitate) sunt neconstituționale, din perspectiva prevederilor art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție (referitoare la statutul judecătorilor și procurorilor).
Astfel, în Decizia nr. 871/2010 se reține că „având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție. Relevantă în acest sens este și Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, în care s-a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”.
Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita”.
întrucât, în prezenta cauză retroactivitatea prevederilor legale enunțate se invocă numai în raport de dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, C.A. apreciază că această analiză excede competențelor sale întrucât ar însemna să efectueze un control de constituționalitate, care se poate realiza numai de Curtea Constituțională, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată. De altfel, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și (așa cum s-a arătat anterior) instanța de contencios constituțional s-a pronunțat cu privire la acest aspect.
Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate, instanța de judecată nu este în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului impunându-se în mod distinct, altfel decât în contextul „ingerinței” în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție, ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, în care Curtea Europeană a statuat în sensul că puterii legislative nu îi este interzis să reglementeze, prin prevederi retroactive, drepturi derivate din legile aflate în vigoare, principiul legalității și noțiunea de proces echitabil consacrată de art. 6 excluzând, cu excepția motivelor convingătoare de interes public, doar amestecul legislativului în administrarea justiției menit să influențeze rezolvarea juridică a unei dispute, ceea ce nu este cazul în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010 sau a celor de revizuire stabilite în temeiul O.U.G. nr. 1/2011, întrucât în cursul judecării acestei plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului.
Referitor la nediscriminare, așa cum s-a statuat de înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 29 din 12.12.2011, instanța de drept comun nu poate face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
în plus, în temeiul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații identice) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a Curții Constituționale.
Analizând ingerința Statului prin prisma prevederilor art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că în numeroase decizii Curtea Europeană a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială (Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, paragraf 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004, paragraf 39).
în jurisprudența organelor Convenției, noțiunea de „privare de proprietate” semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun, titularul dreptului asupra acelui bun nemaiavând posibilitatea exercitării vreunuia dintre atributele conferite de dreptul pe care îl avea în patrimoniul său. Astfel, în Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei (paragraf 48), s-a statuat că pierderea unei pensii complementare nu constituie o ingerință de tipul „privării de proprietate”, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. în mod similar a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în cauzele Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, (paragraf 71) sau Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (paragraf 40).
De asemenea, Curtea Europeană a reținut în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei (paragraf 39) următoarele: „totuși, chiar dacă art. 1 din Protocolul adițional garantează persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum”.
în Cauza Keckho contra Ucrainei din 8 noiembrie 2005 (paragraf 23) Curtea Europeană a considerat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, prin modificări corespunzătoare ale legislației. Totuși, din momentul în care o dispoziție legală în vigoare prevede plata anumitor beneficii și condițiile legale sunt îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să refuze plata acestora, atâta timp cât acele dispoziții legale sunt încă în vigoare.
C.A. constată că prin Legea nr. 119/2010 și, respectiv O.U.G. nr. 1/2011 nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 și a O.U.G. nr. 1/2011 nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin Legea nr. 119/2010 pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar reclamantul care anterior beneficia de o pensie militară de stat, a devenit titularul unei pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei; prin urmare Legea nr. 119/2010 reprezintă o „ingerință” din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantului, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Pentru ca ingerința să nu determine încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să existe un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele sale de realizare.
Fiind prevăzută de Legea nr. 119/2010 transformarea pensiilor militare de stat în pensii de asigurări sociale de stat are caracter legal.
Referitor la calitățile pe care trebuie să le îndeplinească legea, așa cum au fost ele determinate în jurisprudența Curții Europene, respectiv să fie accesibilă, precisă și previzibilă, C.A. apreciază că jurisprudența reținută de prima instanță nu este relevantă în prezenta cauză întrucât prin Legea nr. 119/2010 și O.U.G. nr. 1/2011 s-a dispus recalcularea/revizuirea tuturor pensiilor militare de stat (și a altor pensii de serviciu) și transformarea acestora în pensii de asigurări sociale de stat, astfel încât faptul că reglementările interne nu au prevăzut anterior cazurile și condițiile în care pensia militară de stat poate fi diminuată sau suprimată trebuie examinată din perspectiva marjei de apreciere pe care o are statul în reformarea sistemelor de asigurări sociale (analiză care se va realiza ulterior în cadrul acestui recurs).
Din expunerea de motive ce a stat la baza legii, rezultă că motivele care au determinat adoptarea Legii nr. 119/2010 sunt: evoluția crizei economice în anul 2009 și extinderea acesteia în cursul anului 2010; respectarea angajamentelor asumate de România prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale; diminuarea dezechilibrelor bugetare existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile; existența unui decalaj uriaș între cea mai mică pensie și cea mai mare pensie plătită de stat generată de apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale; eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice.
Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, în Cauza Andrejeva împotriva Letoniei din 8 decembrie 2009, par. 83) „statul dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește măsurile economice și sociale de ordin general. Datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a stabili ceea ce reprezintă utilitate publică în materie economică sau socială. în principiu, Curtea respectă modul în care statul concepe imperativele de utilitate publică cu excepția cazului în care judecățile emise se dovedesc a fi „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă” (a se vedea spre exemplu, National and Provincial Building Society și alții împotriva Regatului Unit, 23 octombrie 1997, paragraf. 80, et Stec și alții, paragraf 52)”.
De asemenea, Curtea Europeană a constatat ca nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, paragraf 59 sau Mellacher c. Austriei din 19 decembrie 1989, paragraf 53). în mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constatate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit.
întrucât reformarea sistemului de pensii, eliminarea inechităților existente în sistem și criza economică și financiară a statului nu sunt „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă”, C.A. apreciază că ingerința urmărește un scop legitim.
Mai mult, prin Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana Maria Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, Marta Molnar și Lucia Ghețiu împotriva României, relevantă și în cauza dedusă judecății datorită similitudinii situației analizate, a stabilit că „…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. 46286/09, 52851/08, 53727/08, 54486/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
în speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
în această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
în ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
în ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
în speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. în orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.”
De asemenea, în cauza Abaluță și alții c/a României, Curtea a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin Legea nr. 119/2010, H.G. nr. 735/2010 și ulterior prin O.U.G. nr. 1/2011, ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 14 din Convenție.
Astfel, Curtea a reținut faptul că Statele părți la Convenție se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 263/2010, pentru a echilibra bugetul de Stat și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.
în cazul concret dedus judecății, pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantului, care a fost beneficiar unei pensii militare de stat. în temeiul Legii nr. 119/2010 pensiile militare de stat au devenit pensii de asigurări sociale de stat și au fost recalculate utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000. întrucât la recalcularea pensiilor militare de stat s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, aceste pensii au fost revizuite conform art. 1 din O.U.G. nr. 1/2011.
Singurul efect pe care l-a avut Legea nr. 119/2010 cu privire la pensia militară de stat a reclamantului a fost de transformarea acesteia în pensie de asigurări sociale de stat, cuantumul pensiei reclamantului fiind stabilit prin decizia de revizuire emisă în temeiul O.U.G. nr. 1/2011. C.A. apreciază că Legea nr. 119/2010 a modificat sistemul pensiilor, însă în analiza raportului de proporționalitate se impune referirea la cuantumul pensiei stabilit prin decizia de revizuire, procentul de diminuare a pensiei militare de stat pentru reclamant urmând a fi stabilit în raport de acest cuantum.
în concret, C.A. reține că reclamantul a avut o pensie militară de stat în cuantum brut de 2.795 lei și o pensie revizuită de 2.511 lei.
Prin urmare, pensia revizuită a reclamantului nu este mai mică decât pensia medie pentru limită de vârstă în iunie 2011 în România, care este de 860 lei.
Controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări și analizarea motivelor invocate de recurentul reclamant în fața instanței de fond și reiterate prin motivele de recurs.
Recurentul reclamant a înțeles să conteste decizia de revizuire a pensiei și prin prisma faptului că stagiul complet de cotizare reținut este mai mic decât în deciziile anterioare, fără însă să formuleze critici concrete în sensul de a arăta care este perioada lucrată care nu i-a fost luată în considerare și să depună dovezi în acest sens. Prin urmare, prima instanță în mod corect a reținut că nu pot fi luate în considerare aceste critici, cu atât mai mult cu cât cu ocazia verificării perioadei contributive nu a putut fi identificată nicio eroare.
Referitor la faptul că Hotărârea nr. 377/12.09.2011 nu ar respecta, din punct de vedere formal, prevederile art. 260, 261 C.proc.civ., statuările primei instanțe sunt de asemenea corecte, Comisia de contestații din cadrul Serviciului Român de Informații nefiind un organism cu activitate jurisdicțională care să funcționeze după regulile și principiile de organizare ale unei instanțe judecătorești.
Astfel cum rezultă din conținutul deciziei de revizuire nr. 84345 din 11.06.2011, contestată în cauză, în acord cu prevederile O.U.G. nr. 1/2011, revizuirea pensiei s-a făcut începând cu data de 1.01.2011, prin urmare nu prezintă nicio relevanță faptul că reclamantul a primit pensia în cuantum revizuit, începând cu data de 10.06.2011, aceasta fiind o dată anterioară emiterii deciziei de revizuire.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin. (1), va respinge, cu opinie majoritară, recursul declarat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
