Recalculare pensie. Drepturi deschise anterior Legii nr. 19/2000. Stagiu de cotizare de 30 de ani


– Legea nr. 226/2006

– înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, decizia nr. 40/2008

Legea nr. 226/2006 a fost avută în vedere de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie atunci când a stabilit că pentru persoanele ale căror drepturi de s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul de cotizare este de 30 de ani.

Legea nr. 226/2006 este aplicabilă doar persoanelor care s-au pensionat ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.

Această interpretare rezultă din faptul că legea aplicabilă este aceea în vigoare la data deschiderii dreptului la şi din împrejurarea că dacă legiuitorul ar fi dorit să dispună recalcularea tuturor pensiilor în temeiul Legii nr. 226/2006, atunci ar menţionat aceasta în mod expres, aşa cum a făcut de exemplu cu O.U.G. nr. 4/2005.

(Decizia nr. 2625/R din 20 noiembrie 2009)

Prin sentinţa civilă nr. 1790 din 12 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Cluj, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul K.S. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj, pârâta fiind obligată să emită o nouă decizie cu luarea în calcul la determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului pensiei, a sporurilor menţionate în Adeverinţa nr. 1658/10.06.2008 emisă de RTFC Cluj – Depoul de Locomotivă începând cu data de 01.01.2007.

Pârâta a fost obligată să procedeze la recalcularea pensiei reclamantului ţinând cont de aplicarea prevederilor Legii nr. 226/2006 în sensul că punctele realizate de reclamant să fie împărţite la 25 ani şi nu la 30 de ani.

Pârâta a fost obligată să-i achite reclamantului sumele de bani reprezentând diferenţa dintre pensia achitată şi cea cuvenită efectiv, începând cu data de

01.01.2007.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând admiterea recursului, modificare sentinţei în sensul respingerii acţiunii.

Examinând hotărârea atacată in raport de motivele invocate, Curtea de Apel reţine următoarele considerente:

în ce priveşte aplicarea în cazul reclamantului a dispoziţiilor Legii nr. 226/2006 curtea reţine că prin decizia nr. 40/2008, obligatorie pentru instanţe, fiind pronunţată asupra unui recurs în interesul legii, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că dispoziţiile art. 77 alin. 2 raportat la art. 43 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 şi care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, anume un stagiu de 30 de ani.

Trebuie reţinut că la data pronunţării acestei decizii în recurs în interesul legii era în vigoare şi Legea nr. 226/2006 şi prin urmare a fost avută în vedere de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie atunci când a stabilit că pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 – 31 martie 2001 stagiul de cotizare este de 30 de ani.

Dacă ar fi considerat că şi în cazul acestor persoane este incidenţă Legea nr. 226/2006 atunci ar fi menţionat aceasta.

Aspectele evidenţiate mai sus rezultă din chiar cuprinsul Legii nr. 226/2006, fiind aplicabilă doar persoanelor care s-au pensionat ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.

Această interpretare rezultă şi din faptul că legea aplicabilă este aceea în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie. Or, dreptul al pensie al reclamantului a fost deschis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 şi a Legii nr. 226/2006 iar aceste legi nu pot retroactiva.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să dispună recalcularea tuturor pensiilor în temeiul Legii nr. 226/2006 atunci ar menţionat aceasta expres, aşa cum a făcut de exemplu cu O.U.G. nr. 4/2005.

Cu privire la celălalt motiv de recurs, privind Adeverinţa nr. 1658/2008 se arată că aceasta a fost luată în calcul, însă cu privire la indemnizaţia de parcurs care cuprinde spor de noapte, a fost luat în calcul astfel încât nu se poate obliga luarea sa în calcul de două ori. Sporul de vechime se repetă în mai multe adeverinţe, cuprinde spor de vechime înainte de 1.04.1992, cuprinde ore suplimentare care nu au caracter permanent, deci nu avea cum să guverneze baza de calcul a pensiei.

Curtea reţine că acest motiv de recurs nu poate fi primit dat fiind că veniturile cuprinse în această adeverinţă nu au fost luate în calcul, contrar susţinerilor recurentei, susţineri care nu au fost dovedite, din contră din buletinul de calcul reieşind contrariul.

Cât priveşte sporul de vechime înainte de 1.04.1992 şi ore suplimentare curtea reţine că în conformitate cu art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere şi sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă şi care au intrat în bazele de calcul a contribuţiei de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenţei acestora prin adeverinţe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.

în baza art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000 drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea şi aplicarea contribuţiilor.

Nu se poate admite că baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale să fie constituită şi din aceste sume iar la stabilirea pensiei cu prestaţie de asigurări sociale să nu se ia în considerare deoarece ne-am afla în situaţia în care această prestaţie nu ar fi proporţională cu preţul plătit, creându-se o inechitate.

în concretizarea acestui principiu art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. 1 şi 2, se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuţii de asigurări sociale.

Faţă de cele menţionate anterior în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 C pr. civ. cât şi ai art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 şi art. 3041 C. pr. civ., curtea urmează să admită în parte recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1790 din 12 iunie 2009 a Tribunalului Cluj, pe care o va modifica în parte, în sensul că va înlătura din sentinţă dispoziţia referitoare la obligarea pârâtei să procedeze la recalcularea pensiei reclamantului ţinând cont de aplicarea prevederilor Legii nr. 226/2006, în sensul că punctajul realizat de reclamant să fie împărţite la un stagiu 25 de ani şi nu la un stagiu 30 de ani.

Prin urmare va obliga pârâta să-i achite reclamantului doar suma de bani reprezentând diferenţa dintre pensia achitată şi cea cuvenită efectiv, prin luarea în considerare a adeverinţei nr. 1658/10.06.2008, emisă de RTFC Cluj, începând cu data de 01.01.2007.

Restul dispoziţiilor sentinţei vor fi păstrate ca legale şi temeinice. (Judecător loan Daniel Chiş)